Trișorul

Blestem elucidat

"Orice s-ar întâmpla, nu vreau să plângi"

Şi nu o fac. Sunt atât de şocată de răsturnarea de situație, încât nu pot să îmi revin în fire. Harllow continuă să stea pe trupul meu, iar eu să îl privesc în ochi. Nu mai e acea hipnotizare în ei şi nici amalganul de sentimente care îmi fac pielea de găină. Nu mai e nimic care să îmi readucă zâmbetul pe buze.

Privirile noastre sunt conectate intens, dar ceea ce privesc acum e diferit față de ce m-am obişnuit să văd. Ageritatea şi licărirea aceea intensă au fost înlocuite subit cu frică, teamă. Chipul îi este uşor pal şi transpirația a devenit mai abundentă.

Era conştient că greşise. Apreciam, totuși, faptul că nu a încercat să nege sau să se scoată cumva din asta. Eram amândoi doi oameni maturi şi ştiam că în ultima lui propoziție a fost un inclus un alt nume față de-al meu, dar cu aceeași inițială.

Îmi fac loc şi mă ridic din pat. Mă aşez pe marginea patului şi îmi sprijin mâinile de saltea. Închid ochii şi încerc să îmi potolesc inima din a nu mai bate nebunește. În continuare, camera e cufundată în linişte şi niciunul dintre noi nu îndrăznim să spunem nimic. Îmi plimb ochii obsesiv pe jos şi privesc cu impasibilitate hainele noastre aruncate pe jos la un loc. Îmi aduc aminte că suntem goi şi strâng din ochi când inima începe să mă înțepe.

Mă ridic la fel de tăcută şi mă îndrept spre şifonierul meu. Nu-mi pasă că defilez nud prin fața lui şi nici nu mă simt complexată de asta. Îmi îmbrac un trening gros, simțind cum pielea mă arde din cauza privirii lui. Îmi caut cu ochii ipod-ul şi îmi conectez căştile la el când îl zăresc pe birou.

— Mabel...

Reuşeşte, în sfârşit, să spună ceva. Încerc să îmi ascund fiecare emoție şi fiecare şoc care strigă din fiecare por al corpului meu. Chiar şi în asemenea momente, Harllow arăta incredibil de incitant, şi dacă totul se finaliza cu bine, cel mai probabil eram pierduți iar printre aşternuturi. Mă joc absentă cu firul din mâna mea, sperând doar ca Harllow să nu încerce o metodă tipică lui de a se scuza.

— Ies să iau o gură de aer, îi spun, văzând că el tace, continuând să mă privească. Vocea îmi este gâtuită şi uscată.

— Nu vreau să te pierd, îl aud şoptind, şi strâng firul din mâna mea puternic. Îmi simt lacrimile amenințând să cadă şi mă grăbesc să ies pe uşă înainte de a se întâmpla asta.

Mă opresc la capătul scărilor, când privirea celorlalți este axată acum pe mine. Zâmbetele le piere instant şi fac un efort supraomenesc să schițez un zâmbet.

— Ies să iau o gură de aer, spun pentru a doua oară, şi nu mai aştept o reacție din partea lor. Îmi îmbrac geaca groasă şi ghetele, ieșind pe uşă în aerul geros de afară.

Ninge la fel de liniştit ca până acum şi mă înfofolesc mai bine, făcând paşi pe zăpada ce scârțâie sub picioarele mele. Strada e pustie la ora asta şi sunt doar eu singura solitară. Peisajul e prielnic pentru mine, pentru a-mi reveni din şoc şi de a încerca să ajung la un consens.

Încep să mă gândesc brusc când au început toate astea. Cum am ajuns să devin obsesivă de un bărbat nenorocit din toate punctele de vedere. Cum l-am lăsat să se joace cu mine şi să mă transforme în marioneta lui. Încep să mă blestem singură pentru prostia mea că am acceptat să fac parte din jocul ăsta toxic. Că i-am permis lui Harllow să jongleze cu mine după bunul plac.

— La dracu' cu tine, Mabel! Mă cert de una singură şi dau cu piciorul într-un morman de zăpadă.

Simt nevoia să plâng şi să îmi exteriorizez toată durerea din mine. Nici măcar nu ştiam ce doare mai mult. Faptul că Harllow a pomenit acel nume în timpul actului nostru sau faptul că nu mai poate iubi pe nimeni altcineva în afară de Miriam aia?

Nu ştiam ce doare mai tare. Faptul că Harllow ar fi putut vedea în mine pe acea Miriam sau faptul că niciodată nu va fi îndrăgostit de mine, aşa cum eu sunt. Că nu va putea să țipe în gura mare iubirea pentru mine şi să îmi spună acele două cuvinte magice care să îmi ofere o certitudine cu noi.

Dau la o parte un strat de zăpadă de pe o bancă şi mă aşez chiar dacă simt răceala în tot corpul. În momentul ăsta sunt prea imună la lucrurile nesemnificative ca ăsta. O banală răceală era ultima mea problemă de rezolvat. Aveam o inimă însângerată şi un suflet gol.

Şi pe nimeni care să mă facă bine.

— Ce faci, copilă, aici?

Constat cu stupoare că în fața mea stă aceeași bătrânică cu care mă întâlnisem acum ceva timp în supermarket. Era îmbrăcată gros şi sărăcăcios, dar ochelarii de pe nas erau nelipsiți.

— Meditez, răspund, şi ea aprobă din cap zâmbind. Se aşează lângă mine şi îşi strânge mai bine cojocul uitat de vreme pe ea.

— N-ai plecat, îmi spune şi îmi unesc sprâncenele.

— Trebuia?

— V-am văzut, începe să vorbească, aburii din cauza frigului ieşind din gura ei. Te-am avertizat, şi uite unde ai ajuns.

— Ați pomenit ceva despre un blestem atunci.

— Da, aşa e. Vrei să îl auzi?

Aprob curioasă din cap şi îmi axez toată atenția spre ea.

— S-a întâmplat pe vremea când devenisem văduvă, începe să vorbească, picată uşor pe gânduri. Bărbatul meu murise prea devreme şi rămăsesem singură. Viața s-a încăpățânat să nu ne ofere şi nouă un copil, aşa că după ce soțul meu s-a prăpădit, am rămas singură. Țin minte că era o vreme de toamnă mohorâtă şi ieșisem afară să mă plimb, ca acum. La o distanță de câteva minute bune de aici este un râu, ai fost?

Neg din cap.

— E un râu aici care creşte mai mereu în timpul anului, continuă tot ea. Atunci erau bănci acolo, unde puteai să stai să admiri priveliștea. Acum nu mai sunt. În fine, mă aşezasem pe una dintre bănci, prinsă în gândurile mele. Zăresc o fată, cam de vârsta ta. La început n-am băgat de seamă, eram prea pierdută într-ale mele să dau importanță şi celorlalte persoane. Era la o distanță destul de apropiată de mine, încât îi puteam auzi cuvintele. Plângea şi suspina mereu.

— Ai vorbit cu ea?

— Nu! Repeta într-una numele celor doi frați. Apoi, brusc s-a aruncat în apă.

Icnesc şi îmi astup gura cu o mână pentru a-mi stăpâni şocul.

— A fost anchetă mare după moartea ei. Se zvonea la un moment dat că unul dintre frați ar fi omorât-o. Dar eu am ales să tac, nu voiam să fiu martora principală. Familia lor au influență şi nu voiam să pic în plasă. Ar fi făcut orice ca cei doi băieți să iasă basma curată.

— Şi până la urmă, cum s-a finalizat ancheta?

— A rămas în pom, răspunde, dând din umeri. Oricum, indirect e vina lor. Din cauza lor şi-a luat biata fată viața.

Sunt şocată de cele auzite şi încă nu pot să diger tot ce am auzit. Prin minte îmi trec o mulțime de ipoteze şi la toate mă înfior.

— Şi de ce spuneați că este un blestem?

— Pentru că fata era nouă în oraş, exact ca tine. Nu a ştiut nimeni de existența ei până nu a intrat în legătură cu cei doi băieți. Era cuminte şi la locul ei. Nu vreau să pățeşti şi tu la fel.

Hello, dragii mei! Am promis că voi posta capitolul azi şi uite-l😊

Am elucidat "blestemul "de care vorbea acea femeie în capitolele anterioare. În următorul veți afla cine este Miriam şi ce rol a jucat ea.

Vă aştept cu drag părerile şi voturile. 💜💜 Vă îmbrățișez cu drag.

P.s. Pe această cale vreau să invit să citiți 2 cărți dragi mie.

"Feride" scrisă de AmiraEmerson 💜 şi "Aripi frânte" scrisă de AlisaAly 💖💖