Trișorul

Dorințe aprige

Nu ştiam pe cine să dau vina în acest moment. Pe mine, că am avut proasta alegere de a ieşi din casă, în loc să mă uit la serialele mele sau doar soarta era nedreaptă cu mine.

Nu mai conta acum cine era vinovat, pentru că inevitabilul s-a produs si Harllow stă în fața mea, aruncându-mi priviri urâte. Toți trei stăteam într-o liniște monumentală. Atât eu cât şi Tony îl priveam pe Harllow în toată splendoarea lui.

— E nevoie să mă repet? Sparge Harllow tăcerea dintre noi şi l-am auzit pe Tony pufnind uşor. Pot jura că şi-a dat ochii peste cap, apoi s-a ridicat de lângă mine, băgându-şi pliculețul înapoi în buzunar. Fir-ar, uitasem de el!

— Care ți-e problema, Harllow?

Asistam la un schimb de priviri intense între cei doi. M-am ridicat şi eu la rândul meu, scuturându-mi blugii de praf. Cred că cei doi aveau o problemă personală de împărțit, şi asta numai din cauza privirilor.

— N-ai plecat? Harllow schimbă subiectul, evitând să îi răspundă la întrebarea lui Tony. Au trecut mai mult de două secunde de când ţi-am spus să pleci.

Sau poate n-a vrut să răspundă?

— Nu cred că eu sunt cel care trebuie să plece, continuă Tony atacul de replici dure.

— Nu mă provoca, îi răspunde acid Harllow şi mă pregăteam pentru o eventuală încăierare.

— Parcă nu-ți păsa, scuipă Tony cuvintele şi am rămas înmărmurită de cele auzite. L-am privit pe Harllow în ochi, parcă vrând să îmi spună că ceea ce am auzit nu este adevărat.

La fel ca şi prima oară, eram incapabilă să citesc ceva din privirea lui intensă. Ochii negrii şi sclipitori nu mă ajutau deloc şi inima a început să îmi bată cu putere. Eram conştientă că Harllow nu mă vrea în preajma lui, dar să aud acele cuvinte cu voce tare, îmi punea la pământ toată tăria de caracter.

Deveneam slabă.

Harllow tăcea, iar eu parcă îl imploram din priviri să spună ceva. Mi-am simțit respirația greoaie şi inima în gât, când am văzut buzele cum se deschid uşor în încercarea de a spune ceva.

— Nu e treaba ta, Tony, îl aud vorbind şi nici acum nu am reușit să expir ușurată, pentru că nu era tocmai răspunsul pe care îl așteptam. Ba mai mult, mi-a creat o stare de confuzie.

Tony pufni şi zâmbi în colțul gurii. Se întoarsă spre mine, privindu-mă jucăuș.

— Ne mai vedem, frumoaso, îmi şopteşte şi am simțit până aici nervii care clocoteau în corpul lui Harllow. Tony plecă de lângă mine, făcându-i lui Harllow un salut milităresc, lăsându-mă pe mine singură cu furia lui.

Simțeam că de data asta nu voi scăpa basma curată. Aş putea să mă hrănesc cu furia lui Harllow la cât de multă roieşte în jurul lui.

Dar de ce?

Continua să mă privească, acea privire care îmi crea în corp furnicături şi am avut tendința de a mă scărpina. Îmi simțeam corpul ridicându-se la o temperatură mult prea ridicată şi inima îmi pulsa nebuneşte. Se apropia de mine, iar eu nu am făcut altceva decât să înghit în sec.

— Ce cauți aici? E rândul meu să întreb şi habar n-am de unde avusesem curajul ăsta. Pare-se că nu l-a lovit întrebarea mea, pentru că el continua să se uite la mine, vrând parcă să mă citească ca pe o carte deschisă.

— Nu primesc nici măcar un "mulțumesc"?

Gura mea era undeva la pământ şi cred că ochii mei mai aveau puțin şi îmi ieșeau din orbită. M-am lovit brusc de un zid numit bipolaritate şi tindeam să cred că mă aflu într-unul dintre visele mele.

Adierea ușoară a vântului mă trezi la realitate şi am înghițit în sec. Era cât se poate de real, iar Harllow era în fața mea, așteptând un răspuns din partea mea.

— Mi-ai cerut să stau departe de tine, evit să îi răspund la întrebare. Acum ce-am mai făcut?

Îşi băgă mâinile în buzunarele gecii lui de piele neagră, privindu-mă oarecum cu superioritate. Mi-am încrucișat brațele defensiv la piept şi am bătut de două ori silențios din picior.

— Aşa este, dar se pare că necazurile se țin scai de tine, îmi răspunde uimitor de calm.

— Şi te-ai gândit să o faci tu pe eroul, nu-i aşa?

— Nu, Mabel, nu mă consider un erou.

Tonul lui îmi complica existența. Rațiunea mea de om era la pământ şi singurul lucru pe care în acest moment mi-l doream era să îi sărut acele buze moi.

Pentru mine, el era eroul meu. Dacă el nu venea, riscam să cad iar pradă ispitei şi să fac o prostie colosală. Mi-aş fi dorit să îi spun asta în față. Să îi spun că m-a ajutat fără să vrea să nu mai cad iar în prăpastia cu suferință. Să îl iau în brațe şi să îi mulțumesc pentru prezența lui în ultima clipă. Pentru faptul că există acum, aici, şi în visele mele.

De ce nu puteam face asta? De ce trebuia să fie atât de complicat cu Harllow? Mi-am băgat şi eu mâinile în buzunare, așteptând ca paşii lui să se oprească în fața mea. Înălțimea lui impunătoare m-a obligat să îmi ridic capul în sus, privind în ochii lui negrii. Vedeam acea sclipire în ochii lui şi am zâmbit involuntar.

— Sărută-mă, Harllow, i-am şoptit.

Credeți că Harllow o va săruta? 😊 Nu uitați de vot, vă îmbrățișez 💖