Trișorul

Trădare, trădare şi iar trădare!

— Nu crezi că e cam liniște?

M-am uitat cu coada ochiului la prietena mea care continua să planteze florile. Trecuse o săptămână de la șederea noastră aici și ciudat e că nu s-a mai întâmplat nimic. Nu am mai primit nici vizita surorilor, dar nici a lui Dustin.

— Sper să nu fie liniștea dinaintea furtunii, bombăn pe sub mustăți și mi-am dat jos mănușile, îndreptându-mă spre leagănul din curte. M-am așezat în el și am început să mă legăn lin.

— Nici Dustin nu a mai venit pe la noi, continuă Lean să vorbească, ușor mâhnită.

Și eu eram puțin sceptică în legătură cu schimbarea asta bruscă de comportament a lui Dustin. De când ne mutasem aici, a fost drăguț cu noi şi nu ştiu de ce am presimțirea că toate astea au legătură cu Harllow şi ura lui exagerată față de mine.

— Ceva nu-mi miroase a bine, şopteşte Lean şi i-am aruncat o privire temătoare.

Chiar dacă sunt aici de doar câteva zile, mi-am dat seama că trebuie să fiu cu ochii în patru la orice pas. Harllow mi-a declarat război mai pe ocolite, crezând că voi pleca ca laşa, lăsându-l pe el învingător.

Refuzam să mă retrag dintr-un joc stupid doar pentru ego-ul de bărbat al misteriosului şi eram mai hotărâtă ca niciodată să joc până la capăt, indiferent de scor.

— Nu ştiu ce sau cine i-a stârnit mânia asta pe mine, încep să vorbesc cu Lean în şoaptă.

 —Pare pornit pe tine, răspunde ea gânditoare. E singurul care te displace. Şi până la urmă, dacă ar fi să ne luăm după vorbele surorilor, atunci când ne-a spus că lui Harllow îi displac persoanele noi, mie de ce nu mi-a zis nimic?

Mi-am dat seama de asta şi nu aveam nicio urmă de îndoială că eram veriga lui slabă.

— Hai să terminăm aici, se înnoptează, schimb subiectul şi ne-am pus mănușile la loc, continuând cu plantarea florilor.

***

— Hai să îi facem o vizită lui Dustin, Lean se trezește vorbind şi m-am uitat confuză la ea. Poate așteaptă să venim şi noi primele la ei, până acum au venit ei.

Sinceră să fiu, mi se părea aberant şi chiar copilăresc lucrul ăsta. Îl consideram pe Dustin un bărbat matur şi nu cred că era în stare să decadă.

— Vorbești poveşti, îi răspund şi am butonat televizorul în continuare. Am văzut cu coada ochiului grimasa făcută de prietena mea, semn că era nemulțumită de răspunsul meu.

— Ok, recunosc că toată absența asta m-a intrigat, recunoaște cu jumătate de gură. Vreau să mergem la ei, să vedem ce spun când ne văd. În fond, suntem vecini, nu ne putem evita la nesfârșit.

— Nu crezi că asta ar suna puțin obsesiv? O întreb îndoielnic. 

— Nu, curiozitatea mea e obsesivă, răspunde amuzată şi amândouă am chicotit.

Ne-am ridicat amândouă de pe canapea, parcă la comandă, şi ne-am luat gecile pe noi, ieșind din casă cu inima bătându-ne nebunește.

— Eşti conştientă că nu facem decât să dăm apă la moară, nu? Îi spun prietenei mele şi ea ridică din umeri neinteresantă.

Ajunsesem în fața porții casei fraților misteriosi şi i-am făcut semn prietenei mele să tacă, ascultând cu urechea o sursă de zgomot.

— Intrăm în cea mai mare liniște, îi şoptesc Lenei şi ea aprobă din cap.