Trișorul

Minți diabolice

Încercam să rămân lucidă după sărutul pe care tocmai ce l-am primit. Sărutul după care tânjeam atâta timp şi cel mai flămând şi furtunos sărut primit vreodată.

Durerile fizice de pe urma accidentului se contopeau într-un mod perfect cu senzațiile pe care sărutul lui Harllow mi le-a oferit.

A fost sărutul care mi-a întrecut aşteptările şi care a venit puțin cam târziu pentru a-mi da seama ce simt cu adevărat pentru el. Eram conştientă că la ora actuală sunt îndrăgostită până peste cap de Harllow, iar sărutul nu a făcut decât să estompeze aceste sentimente.

— Lasă-mă să intru în viața ta, Mabel!

Cât de orb să fi să nu vezi adevărul din spatele acestor cuvinte? Harllow chiar nu îşi dădea seama că el a intrat în viața mea de aproape trei luni fără a-mi cere permisiunea. Nu era conştient de faptul că m-a schimbat radical, şi din femeia puternică şi rebelă de altădată, m-a transformat în ceea ce sunt acum.

Privesc fascinată cum ochii lui negri sunt acum ascunși de pleoape şi frunțile noastre sunt unite de mai bine de cinci minute. Sunetul aparatelor din salon de sincronizează perfect cu bătăile inimilor noastre. Respirația caldă a lui Harllow îmi face inima să îmi bată din ce în ce mai tare, iar ticăitul enervant al aparatului la care sunt conectată începe să se audă din ce în ce mai tare. Harllow își deschide brusc ochii şi privește cu o oarecare teamă liniile în zig-zag de pe ecran.

— Mabel, eşti bine?

Îmi vine să râd de el, fiind pentru prima oară când îl văd pe Harllow în această postură. Se depărtează puțin de mine, începând să mă pipăie speriat.

— Harllow, sunt bine, reușesc să bigui, şi a răsuflat uşurat. Sunetul aparatului s-a mai potolit, semn că inima mea bate în ritmul normal.

Cad pradă iar ochilor săi negri şi îmi umezesc involuntar buza de jos. Mă fâstâcesc pe pat şi încerc să caut o poziție confortabilă.

— Stai bine, te deranjează ceva?

De fapt, amândoi căutam să tragem de timp şi să revenim asupra subiectului de care vorbeam mai înainte.

— Harllow...

— Ştiu că...

Se oprește. Înghit în sec când îmi evită privirea şi se ridică de pe pat, apropiindu-se de geam. Surâd la contrastul dintre alb şi negru, la Harllow în comparație cu ninsoarea de afară. Pentru o clipă mă crispez, gândindu-mă că ar putea face cale întoarsă şi ar pleca mâncând pământul de aici.

Răsuflu uşurată în sinea mea când se întoarce iar cu fața spre mine şi mă lovesc de o privire blândă. Se aşează pe pat iar şi îmi trimite fiori în corp când mâna lui fermă o cuprinde pe a mea.

— Ştiu că am început cu stângul, începe să vorbească şi îmi strâng ochii sperând să alung acele clipe. Recunosc că la început mi-ai fost antipatică şi asta doar pentru faptul că erai peste tot.

Zâmbește în colțul gurii şi îmi muşc buza nervoasă. Prin fața ochilor mi se derulează momentele când am jucat rolul detectivului în încercarea de a afla misterul din jurul lui.

— Nu sunt un expert în alegerea unor cuvinte care să te facă să crezi că m-am schimbat. A trecut mult timp de când am renunțat la clişee.

Brusc, gândul îmi zboară la acea verighetă găsită în sertarul lui. Încep să respir greu şi îmi stăpânesc cu greu impulsul de a pune mâna în locul unde durerea din piept mă macină.

— De ce te-ai schimbat brusc? Reușesc să îl întreb, alungând pentru moment acest gând.

— Ştiu că voi părea un nesimțit, dar accidentul tău m-a făcut să realizez câteva lucruri, răspunde cu o sinceritate debordantă, dând din umeri. Lucruri pe care încercam să le neg.