Trișorul

Ce blestem?

— Crezi că își vor da seama?

Am intrat în casă cu Lean, numai bine că afară deja se punea ploaia. Gândul că Harllow este ud din cap până în picioare, îmi făcea inima să facă tumbe de fericire, dar și să producă furnicături în corp, numai la imaginea lui ud.

— Cu ocazia asta poate li s-au spălat aroganța fraților misterioși, îi răspund rânjind și Lean ridică sugestiv din sprâncene.

— Aș fi vrut să fiu acolo, continuă să vorbească, în timp ce intram în camera noastră. Chiar dacă eram destul de mari, eu și Lean încă dormeam împreună.

Am început să râd și ne-am dezbrăcat de haine, îmbrăcându-ne pijamalele noastre pufoase. Eu și prietena mea aveam atâtea în comun, încât păream mai mult decât două surori gemene. Ne-am plăcut de la început și am știut că există o conexiune între noi încă de la primul contact. Ne-am băgat amândouă sub pătura pufoasă, ascultând ploaia care se întețise între timp. Camera era cufundată în întuneric și un fulger scurt a luminat-o pentru o clipă.

 —Mă întreb ce secret ascunde Harllow, vorbește Lean peste liniștea apăsătoare. Mi-am întors capul spre ea și am văzut-o stând cu fața în sus, privind tavanul alb, parcă căutând un răspuns acolo.

— Fiecare dintre noi avem secrete, Lean, îi șoptesc și i-am evitat privirea.

— Tu ști cel mai bine, îmi spune surâzând, dar și cu o urmă de seriozitate.

 — Îl placi pe Harllow? o întreb îndoielnic, schimbând subiectul și Lean pufni ușor.

— Nu, Mabel, știu că ție ți s-a pus pata pe el și nu voi atenta la el. Nu mai fac aceeași greșeală de două ori.

Cu cât îmi aminteam de acea perioadă, cu atât mă făceam mică sub pătură, vrând să mă protejez de amintirea acelei perioade marcante. Mi-am strâns ochii, încercând să alung imaginea din mintea mea și am început să răsuflu greu.

— Crezi că vom afla secretul din jurul fraților?

— Nu știu ce să spun, e o situație a naibii de frustrantă. Lean s-a întors cu fața spre mine, sprijinindu-și obrazul de palme. Vezi tu, surorile alea știu ceva, continuă să-mi vorbească, și luă o suviță de păr de-a mea, rotind-o pe deget. Ce simți pentru el acum?

Știam că orice aș face și oricât aș coti-o, nu aș putea să îmi mint prietena niciodată. 

 — Mă intrigă, șoptesc privind tavanul. Are misterul ăla care mă atrage ca un magnet spre el. E...dureros de incitant și de arătos.

— Ți-a pus capac, scumpa mea. Trebuie să te hotărăști încotro o iei. Altfel, nu știu ce se va alege de tine!

Nu am mai spus nimic, și amândouă am închis ochii, în speranța că vom adormi.

***

Noaptea a fost mai pașnică decât celelalte, reușind să dorm ca un om normal. Harllow a încetat să îmi mai bântuie visele și m-am trezit cu zâmbetul pe buze la amintirea nopții anterioare. Am intrat în bucătărie, unde Lean întorcea o clătită.

— Neața, te-ai trezit demult? îi spun prietenei mele și mă așez pe unul dintre scaune.

— Neața! De ceva timp, ai reușit să dormi?

— Da, în sfârșit, afurisitul ăla misterios mi-a dat pace azi-noapte. Cred că azi îl aruncam în râu dacă nu dormeam.

— Nu mai avem lapte! Și trebuie să cumpărăm și înghețată.

 — Mă voi duce eu acum!

Am luat o clătită și am început să o mănânc în drum spre camera mea. Mi-am dezbrăcat pijamalele, am făcut un duș scurt și mi-am îmbrăcat hainele de oraș. Vremea se anunța răcoroasă, așa că am îmbrăcat doar o pereche de jeans, o bluză și geaca mea de piele.

Mi-am încălțat ghetele și am ieșit din casă. Am înjurat în barbă, când am făcut contact cu aerul rece și mi-am strâns mai bine geaca pe mine. Am început să o iau la pas spre supermarket, prinsă în gândurile mele. Străzile erau destul de pustii pentru ora asta, și am observat doar câteva persoane ieșind cu plasele în mână din magazin.

Intrând în magazin, am luat un cărucior şi am început să colind rafturile. Chiar dacă venisem numai pentru lapte şi înghețată, ştiam că îmi voi umple coşul şi cu alte prostii. Am pus în coş cutii de lapte şi de înghețată, dar şi tablete de ciocolată şi paste făinoase.

— Scuze... Mabel?

Am fost împinsă brutal de un alt cărucior, dar am avut supriza de a da peste Dustin. Părea uimit că mă vede, de parcă nu eram vecini.

— Dustin, spun mai mult ca pe o constatare şi am schițat un zâmbet. Ce faci? Îl întreb, uitându-mă scurt în coşul lui plin de făină, lapte şi fructe.

— Ă, am ieşit puțin la cumpărături, îmi spune arătând spre coşul de cumpărături. Tu?

Am rânjit în sinea mea când i-am observat starea de stânjeneală atunci când vorbea cu mine. Probabil ştia şi el că ne evitase pe mine şi pe Lean, şi poate se simțea prost.

— La fel, îi răspund cu același aer nevinovat. Voi ce mai faceți?

— Noi? Răspunde stupefiat, neştiind la care "noi" mă refer. Ă, bine...foarte bine, continuă la fel de stânjenit.

Simțeam că mă minte şi că vrea să îmi ascundă anumite lucruri. Se pare că scena rece de aseară nu i-a afectat atât de tare sau poate Dustin nu vrea să îmi spună.

— Păi, atunci, eu plec, îi spun, vrând să scap de tensiunea dintre noi. I-am făcut subtil cu mâna şi am înaintat spre casă, lăsându-l pe el în urma mea. M-am aşezat la rând, așteptând după trei persoane şi mi-am sprijinit corpul de cărucior.

— Bună, drăguță, nu te supăra, o bătrânică cam la şaizeci de ani, s-a întors spre mine, aranjându-şi ochelarii pe nas. Eşti nouă pe aici?

— Da, doamnă, eu şi prietena mea ne-am mutat acum o săptămână aici, îi răspund surâzând.

— A, nu v-am văzut până acum. Şti, voiam să îți spun că oraşul ăsta pare liniştit la prima vedere, dar la nucleu e ținta unei furtuni, îmi spune doamna, apropiindu-se mai mult de mine şi vorbind în şoaptă.

— De ce credeți asta, o întreb confuză pe același ton scăzut.

— Nu cred, aşa este. Oraşul ăsta parcă e blestemat.

Mi-am arcuit sprânceana la ea, gândind în sinea mea că femeia ar fi nebună şi vorbește în necunoştință de cauză doar de plictiseală.

— Ce blestem, doamnă, o întreb pufnind şi am înaintat spre casă.

— Aşa este cum îți spun eu, continuă la fel de sigură pe ea. Oraşul ăsta nu prea agreează oamenii nou-veniți aici. Ultima oară a fost dezastru.

Clar, vorbea nebunia din femeia asta şi am încercat să o evit.

— Ai grijă, îmi spune şi dispărând din raza mea vizuală.