Trișorul

Ispite

— Asta nu, asta nu!

Nu, nu şi nu!

Nimic din ce aveam în mâna mea nu-mi mai plăcea. Încă de dimineață mă trezisem cu o poftă mare de a face curățenie prin şifonierul meu. Bluzele din mâna mea nu-mi mai erau pe plac, iar tricourile ce stau aruncate răsfirate pe jos nici atât.

— Mabel, ce-ai făcut?

Lean intră în cameră, privind hainele împrăștiate pe jos cu mâinile în şold. Ochii ei se plimbau când la mine, când la hainele aruncate. Mi-am dat ochii peste cap şi m-am trântit pe pat oftând.

— Nimic, îi răspund şi m-am sprijinit în coate, privind-o pe Lean cum începea să adune de pe jos. Ce faci?

— Le strâng, îmi răspunde şi începe să împacheteze tricourile mele. Am dat din umeri şi m-am lăsat iar pe spate.

— Am auzit că e un carnaval pe aici, mergem?

M-am ridicat iar pe coate şi am privit-o sceptic pe Lean. Continua să împăturească hainele ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla.

— Nu, îi răspund prompt şi îmi afund nasul într-o pernă.

— De ce? O aud pe Lean mai aproape de mine, semn că mi se alătură pe pat.

— Pentru că nu vreau, îi răspund iar.

— O să murim ca două babe aici, oftează exasperată.

— Şi mă rog, de la cine ai auzit de carnaval?

Mi-am sprijinit capul de o mână, așteptând un răspuns din partea ei. Lean îmi evită privirea.

— De la Dustin, o aud şoptind şi nu am rezistat impulsului de a-mi da ochii peste cap.

Nici nu ştiu cât timp a trecut de când nu am mai vorbit cu Dustin şi cei din jurul lui. Pe Harllow nici măcar în vise nu-l mai văd de parcă ar fugi de mine.

— Te-a invitat?

— Ne-a invitat, mă corectează Lean.

— Serios?

Aprobă din cap. Mă mânca limba să o întreb dacă are vreo idee şi de apariția lui Harllow acolo. Dar ceva îmi spunea că nu-l voi vedea acolo. Încercam să mi-l imaginez în mijlocul acelui carnaval printre vată de zahăr şi carusele.

Nu, Harllow nu ar face asta!

— Nu întrebi dacă vine şi Harllow?

— Nu, îi răspund dând iar din umeri. Nu-mi pasă!

— Am înțeles ce vrei să faci, începe iar să vorbească Lean, eşti în perioada de negare. Nu vrei, nu şti, nu auzi!

Am aruncat o pernă în ea şi i-am scos limba jucăuș. Lean mă cunoștea foarte bine, având în vedere că am mai avut o perioadă ca asta de pe vremea când eram în studenție. Şi la fel de bine ştiam că n-o să dureze mult nici de data asta.

— Deci, mergem?

— Nu, Lean, du-te numai tu!

— Eşti sigură?

— Pe cuvânt de cercetaş, îi răspund ridicând mâna dreaptă şi amândouă am chicotit.

— Eşti cea mai bună prietenă, îmi spune şi îmi sărută obrazul stâng. I-am zâmbit şi am privit-o ieșind din cameră fericită şi grăbindu-se să plece.

Am oftat iar şi am încercat să mă gândesc la ce voi face după ce Lean va pleca. Lean apăru iar în cameră, îmbrăcată doar într-un prosop şi i-am urmărit fiecare mișcare. Se vedea clar că era fericită pentru că în curând îl va vedea pe Dustin. Mi-ar pare bine dacă între cei doi s-ar lega ceva mai strâns, Dustin fiind băiatul potrivit pentru prietena mea.

Măcar ea să îşi găsească fericirea şi să încerce să treacă peste umbrele trecutului.

— Am plecat, îmi spune şi mă cuprinde într-o îmbrățișare strânsă.

— Să fi cuminte, o iau peste picior şi i-am făcut cu mâna.

Am auzit uşa de jos trantindu-se şi am ieșit din cameră, îngânând sunete aleatorii. Am aruncat o privire scurtă afară şi ideea de a ieşi să mă plimb prin apropiere mi-a surâs.

Mi-am luat geaca de piele pe mine, ieșind în aerul răcoros de afară. Am inspirat aerul proaspăt şi am pornit spre drumul care ducea la pădurea unde Harllow m-a udat. Amintirea acelui moment m-a făcut să zâmbesc, dar şi să mă cutremur.

Locul părea a fi unul liniştit, aşa că am luat-o la paşi mici, admirând natura. Mi-am încrucișate brațele la piept şi mi-am rotit capul în stânga şi în dreapta. Am zărit copacul la care fusesem trimisă de către Dustin să aduc cărbunii şi m-am apropiat de el, aşezându-mă pe petecul de iarbă.

— Hei, aud o voce de băiat din dreapta mea şi am recunoscut-o ca fiind cea a lui Tony.

— Hei, Tony, îi răspund zâmbind şi se așează lângă mine, aprizându-şi o țigare. Mi-a făcut semn spre ea şi am dat negativ din cap.

— Ce faci aici?

— Tocmai ce-am venit, voiam să fac o plimbare! Tu?

— La fel, îmi răspunde plictisit şi a mai tras un fum din țigare.

— Nu eşti la carnaval?

Tony începu să râdă zgomotos, făcându-mă pe mine să mă simt prost pentru întrebarea mea stupidă. Mi-am dat seama încă de la primul contact că Tony e genul bad boy, iar carnavalul era pentru el o joacă de copii.

— Spune-mi că întrebarea a fost subiect de discuție şi te iert, îmi spune după ce s-a oprit din râs şi am zâmbit ruşinată. Eşti frumoasă, continuă şi zâmbetul îmi pieri. Tony nu mai râdea acum şi mă privea oarecum cu o seriozitate maximă.

— Mulțumesc, reuşesc să bigui şi i-am evitat privirea.

— Doar atât?

— Ce vrei să spui?

— Mabel, doar nu vrei să îmi spui că te simți ruşinată? Ți-am spus adevărul şi mai mult, aş vrea să te am în patul meu.

Nu eram eu fata inocentă, dar cuvintele lui începeau să mă sperie. Era prea direct cu mine, iar adevărul scuipat în față fără nicio jenă, mă făcea să mă crispez. Rămăsesem fără cuvinte şi continuam să îl privesc oarecum temătoare. Tony oftă şi îşi băgă mâinile în buzunarul blugilor săi spălăciți, scoțând un pliculeț alb.

Droguri!

— Vrei să împărțim? Mă întreabă şi îmi flutură prin fața ochilor plicul cu praf alb. Am înghițit în sec şi mi-am umezit involuntar buzele cu limba.

— Tony...

— Ai două secunde să pleci, aud o voce groasă şi hotărâtă, iar ochii mei au făcut contact imediat cu doi ochii negrii care aruncau săgeți veninoase spre mine.