Aparențe înşelătoare

8.4K 699 63
                                    

Mabel

Mă aşez în genunchi şi încerc să strâng dezastrul făcut de mine de pe jos. Mâinile îmi tremură continuu, şi mă împiedică să fac asta. Îmi muşc buza pentru a-mi înghite suspinele, şi încerc să ies din şoc.

Nu ştiu cât e ceasul, şi ce se întâmplă dincolo de uşa închisă. Totul e cufundat într-o liniște ciudată, unde doar durerea mea țipă din interior. Culeg cioburile ce au aparținut unui bibelou şi scâncesc când îmi aduc aminte de inima mea asemenea bucăților sparte. Îmi şterg cu dosul palmei nasul şi ochii înlăcrimați, şi mă ridic de jos, adunând ceea ce mai rămăsese din aşternuturi.

Sunt şocată de urmările furiei mele. Niciodată nu am avut prilejul de a reacționa impulsiv, ca în momentele acestea. Mereu am fost o fire vulcanică, dar nu am ajuns până la punctul ăsta extrem. Ştiam cum să îmi țin furia în frâu şi să pot trece mai departe.

Era absurd să fac asta şi în acest moment. Toate întâmplările din această seară şi răsturnarea bruscă de situație mă depăşesc complet. Încă diger cu greu toate momentele la care am stat cu sufletul la gură şi care mi-a făcut inima să îmi bată până în acest moment.

Câteodată credeam că momentul când îl voi reîntâlni pe Bill îmi va face inima să țopăie de bucurie, şi nu de teamă şi durere. Credeam că anii ce au trecut peste noi ne va maturiza, suficient de mult încât să ne aducem aminte cu zâmbetul pe buze de perioada noastră de studenție. Chiar dacă nu au fost clipe cu care mă pot mândri, au fost clipe din care am învățat ceva şi din care m-am hrănit în acea perioadă. Nu m-am gândit nicio secundă că revederea noastră va arunca scântei şi va arde tot ce este înăuntrul nostru.

Şi Harllow. Cum a putut Harllow să calce în picioare tot ce era mai frumos între noi? Cum a reuşit să dărâme castelul pe care îl ridicasem împreună cu greu într-o singură clipită? Mereu am crezut că pot citi omul după o singură privire, dar la Harllow mi-a fost aproape imposibil. Cel puțin la început, când se comporta ca un bădăran cu mine.

Ar trebui să îți fie teamă de mine.

Mă avertizase, dar eu nu am vrut să bag de seamă. Voiam să ştiu mai mult despre el. Voiam să îl descopăr, şi să îi aflu misterele trecutului. Niciodată nu m-am gândit că, de fapt, trecuturile noastre ne-au adus mai aproape unul de altul.

Harllow e complicat.

Lui Harllow îi displac nou-veniții.

Primisem atâtea semnalmente, dar eu m-am încăpățânat. Acum regretele sunt de prisos, şi singurul lucru pe care îl mai pot face este să îmi plâng de milă. Inima începe să mă înțepe când îmi aduc aminte brusc de momentele noastre intime şi suspin iar. Şoaptele şi cuvintele lui măgulitoare îmi dau şi acum fiori în corp. Vreau să îl urăsc, să îl țin departe de mine, dar ceva nu mă lasă. Inima mea blestemată vrea cu îndârjire să câştige în fața minții mele care ripostează într-una.

Abandonez pentru moment să fac curat şi ştergându-mi ultimele lacrimi, ocolesc dezastrul şi deschid uşa. Bag întâi capul pe hol, dar nu se aude niciun fel de zgomot, aşa că îmi fac curaj să ies. Mă îndoiesc că Harllow încă mai este aici, şi sper să nu fie. Încă nu mă simt pregătită să dau ochii cu el şi să înfrunt adevărul.

Cobor primele trei scări în linişte, dar mă opresc când aud şuşoteli şi suspine venite de la parter. Mă opresc din coborât şi gem în sinea mea că nu pot desluşi bine ceea ce aud. Ştiu doar că vocile aparțin lui Dustin şi lui Lean, aşa că îmi fac curaj şi mai cobor două trepte.

— Sunt terminată, Dustin, aud vorbele lui Lean şi îmi strâng ochii, simțind până aici durerea prietenei mele. Mă aplec puțin în jos şi îi văd stând îmbrățişați. Lean plânge în brațele lui Dustin, iar el o mângâie pe spate.

— Va trece, aud şi glasul lui, şi instinctiv neg din cap. Cum ar putea trece toate aceste clipe când abia ce au început? Dustin e şi el conştient de asta, iar vorbele lui sunt mai mult pentru o calma pe Lean. Totuși, mă bucur pentru ea, pentru faptul că îl are alături pe Dustin care se vede că ține la ea foarte mult.

— Cum vom face? Aud iar şoapta lui Lean. Îi spunem?

Mă încrunt, şi mă aplec mai jos pentru a-o putea vedea mai bine. Cei doi se privesc în ochi, Dustin ştergându-i lacrimile prietenei mele. Mă întreb oare la ce se referă? Ce să aflu?

— Eu zic să mai așteptăm puțin, îi răspunde Dustin, jucându-se cu părul ei. Toți suntem cu moralul la pământ, mai ales ea. E destul ce a aflat în seara asta, şi destul că trebuie să ne confruntăm şi cu Bill acum.

— Să aflu ce?

Cobor imediat treptele, şi amândoi au tresărit. Lean mă privește şocată şi îl aud pe Dustin oftând. Se depărtează unul de altul, Dustin trecându-şi nervos mâinile prin păr.

— Ce trebuie să mai aflu? Insist, şi mă apropii mai mult de ei. Lean începe să plângă iar, şi Dustin mă privește compătimitor.

— Mabel, eu...noi... încearcă Lean să vorbească, dar suspinele nu o lasă.

— Mab, Dustin e cel care preia cuvântul, ştiu că în seara asta ai aflat anumite lucruri care te-au făcut să suferi, dar vreau să şti că tot a fost pentru ca tu să fi în siguranță. Faptul că te-am mințit toți, a fost pentru binele tău. Să te ținem departe de Bill.

— Voi toți? Întreb în şoaptă. Îmi îndrept privirea spre Lean, şi pe chipul ei văd ceea ce am văzut la Harllow când Bill mi-a spus adevărul.

Vinovăție.

— De ce? E tot ce pot spune, şi îmi abțin cu greu lacrimile. Nici măcar nu mai pot fi şocată. Nu mai am puterea să întreb când, cum, cu cine.

— Am aflat de curând, îmi răspunde, dând din umeri. Adică, din seara când am fost la carnaval, şti?

Aprob din cap şi aştept să continue. Nu mă aşteptam ca prietena mea încă din copilărie, pe care am considerat-o ca şi sora mea, ar fi putut să îmi facă asta. Am împărțit atâtea lucruri, chiar şi pe Bill, ştiind că ea e îndrăgostită de el. Mă întreb care a fost punctul culminant care a dus la toată situația asta. Punctul care s-o facă pe Lean să mă mintă frumos, privindu-mă în ochi, atâta timp.

— Băieții mi-au spus că Bill le este văr şi că se va întoarce după tine. N-am înțeles de unde ura asta pe tine. Nimeni nu ştie. Am încercat să îți spun, dar mi-era teamă. Am încercat să găsim un plan să terminăm cu toate astea, fără ca tu să fi afectată. Apoi ai început relația cu Harllow...

— Aşa că m-ai lăsat să zac în minciună şi să iubesc un trişor?

Întrebarea îmi iese pe gură mai mult cu un gust amar şi cu un zâmbet şters pe față. Lean nu face decât să aprobe din cap şi să plângă. Îl privesc pe Dustin, ca să văd aceleași regrete, şi îmi iau geaca din cuier, ieșind afară.

Mă îmbrac în timp ce părăsesc casa şi curtea, şi încep să fug în neant. Habar n-am unde merg şi ce fac. Sunt debusolată şi nu pot gândi lucid. Continui să fug, mai ales că aud în urma mea alți paşi grăbiți. Sunetul ghetelor se aud fermi, zăpada scârțâind sub picioarele noastre. Nu am puterea să privesc în urma mea, şi aproape când reuşesc să măresc pasul, o cârpă îmi este pusă la gură.

Bărbatul mă ia prizioneră în brațele lui şi încep să mă zvârcolesc în încercarea de a scăpa. Încerc să îmi țin respirația, văzând în filme asemenea scene. În momentul când inspiri mirosul din cârpă, leşini instant.

Nu pot face asta la infinit, pentru că sunt pişcată brusc şi inspir acel miros. Ochii mi se închid cu încetinitorul, şi mă las moale în brațele răpitorului meu.

Apoi totul devine negru.

Capitolul nu prea îmi este pe plac, şi îmi cer scuze pentru el. Vă anunț că mai am de postat un singur capitol, urmat de epilog.
Nu uitați de vot până atunci 🐶
Vă pup

Trișorul Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum