Trișorul

A plecat

Harllow

Mi-am strâns geaca pe mine, înjurând şi blestemând iarna ce îşi intrase în grații. Geaca de pe mine îmi ține mai mult rece decât cald, dar frigul este ultima mea problemă. Intru fără să salut bodyguardul de la uşă în cazinoul gol la ora asta şi merg țintă spre separeul unde joc de obicei.

Kelvin e deja la masă afişând zâmbetul lui care îmi provoacă greață şi îmi stăpânesc cu greu impulsul de a scuipa în semn de dezgust. Îşi slăbeşte nodul de la cravată şi dă la o parte sacoul, etalând pistolul lui prins de marginea pantalonului.

— Joker, ai venit, ia loc!

Îi maschez un zâmbet fals, chiar dacă în mintea mea Kelvin e mort în multe moduri oribile şi mă aşez la masa de poker. Suntem doar noi doi, cu alți doi bodyguarzi ai lui care par desprinși de discuția noastră.

— Nu am chef de taifasuri, i-o tai repede şi Kelvin trasă plictisit din trabucul lui. Cât vrei? Îl întreb şi râse batjocoritor.

— De unde atâta grabă, avem tot timpul din lume!

Nu, nu aveam tot timpul din lume. Trebuia să ajung neapărat acasă. Dustin insista cu apelurile şi cu mesaje în care să trec neapărat pe acasă. Nu mai dădusem pe acolo de aproape două luni, cea mai mare a timpului petrecând-o pe aici sau dormind în unul dintre dormitoarele de la etaj.

Am evitat-o cât am putut, chiar dacă am rezistat cu greu inimii care urla pur şi simplu după ea. M-am blestemat în fiecare seară petrecută fără ea pentru caracterul meu odios. Pentru cuvintele scuipate cu atâta venin ultima oară şi pentru lacrimile pe care le-a vărsat din cauza mea.

— Nu, nu am timp destul, aşa că spune mai repede suma, insist. Kelvin nu era omul cu care puteai să faci afaceri din doi timpi şi trei mişcări. Îl uram pentru răbdarea de fier pe care o deținea şi pentru modul cum trata afacerile.

Nu am avut încotro şi vrând nevrând, a trebuit să mă aflu aici. Kelvin pusese ochii pe Mabel în seara când ea şi-a făcut apariția şi de atunci tot încearcă să mi-o sufle de sub nas. Dacă va trebui să îmi dau toată averea pentru ca ea să fie în siguranță, o voi face.

Trebuia să o protejez.

— Cincisute de mii, mă şochează cu răspunsul lui. Am pufnit şi m-am lăsat pe spătarul scaunului, aşteptând să se răzgândească. Kelvin mă cunoștea şi ştia că nu voi da atâția bani, încercând să mai las din preț. Dar şi eu îl cunoșteam, aşa că "afacerea" era una serioasă.

— Cincisute şi fata rămâne a ta, continuă să vorbească, încercând să mă facă să cedez.

Am dat din cap negativ. Ceea ce el nu ştia era că Mabel era deja a mea, chiar dacă situația e de aşa natură să stăm despărțiți. Inimile noastre aparțin una alteia şi nimeni nu va lua ceea ce există între noi. Nici timpul, nici războiul care va urma, nu va putea să şteargă ceea ce între noi este. Amândoi simțim același lucru şi ştiu că va veni vremea când soarele va răsări şi pe strada noastră.

— E prea mult, îi răspund şi îmi aprind o țigare.

— Să înțeleg că fata nu e atât de valoroasă pentru tine, mă atacă şi din nou am avut impulsul de a scuipa. Idiotul, îmi găsise slăbiciunea şi profita de asta la maxim.

— Nu ai cerut niciodată atât de mult pentru nicio fată, i-o tai şi eu repede şi Kelvin rânji. Am rânjit și eu, aruncându-i o privire victorioasă.

— Aşa e, dar ea nu e orice fată. Are ea ceva dacă a reușit să îți pună capac. Şi asta mă intrigă mult.

Încercam să o urăsc pe Mabel pentru prostia ei de a apărea aici şi pentru firea ei curioasă. Venirea ei aici nu a făcut decât să reaprindă un foc ce abia l-am stins.

Nu a făcut decât să aducă războiul mai aproape de noi.

— Nu discut despre asta cu tine. Două sute şi am încheiat afacerea.

— Atunci, nu îmi rămâne decât să o vânez.

— Să nu îndrăznești, mă ridic furtunos de pe scaun, mârâind ca un lup la el.

Kelvin râse.

— Trei sute de mii, ultima ofertă, îmi spune serios şi am răsuflat uşurat în mintea mea.

Am băgat mâna în buzunar şi am scos trei teancuri, aruncându-le în scârbă în fața lui.

— Ca de obicei, o plăcere să fac afaceri cu tine, mă atacă iar şi ies din separeu înainte de a face o prostie şi mai mare.

Urc în masină și demarez în trombă până acasă. Eram atât de furios încât nici nu mai vedeam clar în fața ochilor. Încercam să mi-o imaginez pe ea, sperând că asta mă va calma, dar mai rău îmi făceam pentru că în tot acest timp, nu am făcut altceva decât să o rănesc. De fiecare dată când făceam asta, îmi promiteam că e ultima oară, dar când Mabel călca iar strâmb, nu îmi dădea de ales.

Dacă voi fi moale cu ea, tot planul va eşua.

Parchez grăbit în fața casei lor şi cobor din masină, trântind portiera. Alerg la propriu pe cărarea care duce spre uşa lor şi bat violent în uşă.

Dustin e cel care îmi deschide uşa şi nu aştept să fiu invitat, trecând pe lângă el, intrând în living. Inima a început să îmi bată cu putere când am observat-o pe Lean plângând şi mai că îşi smulgea firele din cap.

— Ce se întâmplă, întreb panicat şi inima a început să îmi bată cu putere când niciunul dintre ei nu îmi dădeau niciun răspuns.

— La dracu' cu tine, Harllow, Lean vine spre mine şi mă lovește cu pumnii, urlând. Numai tu eşti vinovat!

— Calmează-te şi fă-mă să înțeleg, țip şi eu la rândul meu, scuturând-o de umeri. Lean se lăsă moale în brațele mele şi am apucat-o de mâini, strângând-o la piept. L-am privit pe Dustin în ochi, sperând că el îmi va spune ceva din priviri, dar tot ce citeam în ei era tristețe.

Şi inima mea a început să o ia la galop şi mai tare.

— Pentru numele lui Dumnezeu, îmi spune şi mie cineva ce s-a întâmplat?

— A plecat, Lean țipă iar la mine. A plecat şi numai din vina ta!

Am avut tendința de a pune mâna la inima care mai avea puțin și îmi ieşea din piept. Mintea mea conținea doar două banale cuvinte, dar care aveau un impact puternic asupra mea.

A plecat.

A plecat.

A plecat.

Mă întorc şi urc grăbit scările două câte două până în camera ei, sperând ca totul să fie o glumă şi ea să fie acolo. Mă proptesc în pragul uşii, privind speriat uşile şifonierului larg deschise.

Era gol.

— Harllow, vino repede, aud vocea fratelui meu şi cobor iar scările cu inima oprită în gât. Cei doi priveau obsesiv ecranul televizorului unde o ştire de ultima oră rula.

Autocarul care se îndrepta spre Portland dinspre Vancouver, a fost izbit din plin de un tir care circula neregulamentar. Numărul persoanelor decedate a ajuns la patru, ceilalți fiind deja în stare gravă de sănătate...

M-am prăbușit la pământ, în genunchi, în fața televizorului.

Şi am început să plâng.

Să țip.

Să urlu.

— MABEL!

În primul rând vreau să vă mulțumesc pentru voturile şi comentariile voastre care mi-au adus de fiecare dată un zâmbet pe buze.

Sper că v-a plăcut capitolul şi vă aştept cu mare drag voturile şi opiniile voastre.

Vă doresc un weekend minunat. Vă pup şi vă îmbrățișez 😍💙💛💜💜