Daria POV..
Sunetul alarmei m-a trezit bruust, amintindu-mi ca trebuie sa ma trezesc pentru cursuri. Speram sa renunt si in aceasta zi, dar din pacate nu o pot face. Trebuie sa dau proiectul, si oricat de mult imi doresc sa plec, atat de tare imi doresc si medie mare la acest curs. Am incercat sa ma intind pentru a opri soneria, dar ceva solid mi-a oprit aceasta operatiune.
Mintea imi spunea clar ce este, dar eu nu vroia sa admit asta, peretele se afla in fata mea, deci doar un singur lucru putea sa fine.
Am incercat sa ma intorc cat de incet am putut, iar cand ochii mei au zarit cateva bucle de culoare inchisa, am inceput sa inghit in sec. Corpul meu a inceput sa tremure iar respiratia devenea din ce in ce mai grea. Deja imi imaginam cine se afla cu mine in pat, dar imi doream atat de mult sa nu fie el.
Am incercat sa indepartez plapuma de pe noi, dar el si-a pus mana peste corpul meu. Mii de injuraturi mi-au invadat mintea, dar el nu a schitat un gest.
Mana mea, care nu era blocata de mana lui precum un buldorez, incerca sa se descotoloseasca de plamuma, iar atunci cand am inceput sa ii zaresc abdomenul mi-am deschis gura in forma de "o" cand i-am vazut patratelele cum doar la modelele din revistele mele pot sa vad asta. Corpul lui transmitea o caldura nemaipomenita, iar eu nu intelegeam cum poate sa faca asta, daca el este gol.
Am indepartat si mai mult plapuma de pe el, si ma rugam sa nu fie complet gol ca o sa tip. Am rasuflat usurata cand am vazut marginea boxerilor, dar priveam uimita cum linia sa in forma de "V" este atat de perfecta.
Am tras imediat plapuma in sus si mi-am indepartat mana de langa corpul sau. Soneria telefonului inca suna, dar nu o puteam opri. Harry s-a foit de doua ori langa mine, apropiindu-se mai mult de mine. Eram pe cale sa raman fara aer, si sa fiu si intarziata. Am incercat sa il imping in asa fel incat sa imi fac loc sa ies, dar l-am auzit chicotind si atunci am rabufnit.
-Tu nu dormi?
-Dormeam, pana cineva a decis sa ma pipaie. -zise zambind pervers-
M-am uitat la el tramb, vrand sa il lovesc atat de tare. Dar am respirat pentru a ma calma si am incercat sa par draguta.
-Nu te pipaiam, incercam sa opresc alarma. -am protestat eu.-
Si-a dar ochii peste cap si si-a tras plapuma de pe el. Mi-am marit ochii, cand am vazut ca boxerii lui mai aveau putin si explodau pe el. Mi-am pus mana la ochii, incercand sa nu mai zaresc nimic din Harry, dar am auzit rasul lui isteric.
-Poti sa pleci?
-Asa dezbracat?
-Nu te-am pus eu sa te dezbraci. -am tipat la el-
-Nu pot dormi imbracat, sa ii multumesc celui sfant ca nu mi-am scos si boxerii.
S-a intors catre partea Adei, unde avea hainele aruncate pe jos. S-a aplecat sa le ia, iar fundul lui era asa de bombat si scos in evidenta, ca mai avea putin si imi scotea ochii. Din nou mi-am dus mana la ochi si am inspirat adanc.
-Doar imbracate si pleaca. -am zis coborand din pat-
-Dupa ce fac un dus. -zise intrand in baie.-
Am tipat in interiorul meu, pentru ca nu vroiam sa il vad cum iese ud din camera mea. Nu stiu ce o sa creada cei de aici, dar Ada o sa aibe multe explicatii de dat cand o sa revina. Am incercat sa imi revin din toata aceasta conversatie cu Harry si m-am preocupat mai mult de aspectul meu.
Incercam sa ii fac ceva parului, dar cu multiplele mele incercari nu am reusit sa il fac sa stea decat intr-o coada de cal, si ea putin cam stramba.
Am vazut ca afara este destul de frig si am optat pentru o pereche de blugi stramti, de culoare nearga, o camasa alba cu cateva accesorii in jurul gulerului si la final un pluover de culoare gri nu foarte gros. Am incaltat ghetele mele de culoare neagra si m-am asigurat ca am ce imi trebuie in geanta.
Am observat ca dusul nu se mai auzea, iar asta imi spune ca Harry si-a terminat treaba si o sa plece si el. Usa de la baie se deschida, iar cand ma intorc el statea ud in fata mea, cu un prosop infasurat in jurul taliei.
-Unde naiba te crezi? -am protestat acoperindu-mi ochii-
-Mi-am uitat hainele aici.
-Aici nu este bar de striptease asa ca imbracate.
In ciuda protestelor mele asupra aparitiei sale in fata mea, el a inceput sa se indrepte spre mine cu un zambet enervant de sexy. Era mult prea aproape de mine, incat respiratia mea a inceput sa o ia razna. Eram atat de panicata incat vroiam sa il lovesc ca sa ma lase, ceea ce nu era o idee prea rea. Si-a asezat mainile lui mari pe soldurile mele, iar fruntea lui s-a lipit de a mea si cateva bucle umede sunt ostatece intre fruntile noastre.
-Stiu ca iti place ce vezi. -zise uitandu-se direct in ochii mei-
Eram gata sa cedez si sa il sarut, avea respiratia atat de proaspata si era asa de.. Doamne ce se intampla cu mine? Controleaza-te Daria, controleaza-te!
-Ceea ce mi-ar placea e sa pleci naiba odata.
-Recunoaste ce vrei sa ma saruti.
-Daca nu ma lasi, o sa recunosc ca vreau sa te lovesc.
S-a impins in mine, iar corpurile noastre erau lipite unul de altul. Zambea pervers la mine, iar eu vroiam doar sa plece de langa mine inainte sa lesin. Si-a pozitionat mai bine mainile pe soldurile mele, ridicandu-ma in sus si fortadu-ma sa imi asez picioarele in jururl taliei sale.
A zambit satisfacut de gestul meu. Mainile mele erau in jurul gatului sau, iar eu nu puteam reactiona. Si-a apropiat capul mai mult de al meu, iar acum nasurile noastre sunt lipite. Respiratia lui se lovea de buzele mele, asa cum se loveste valul de mal. Atat de tare, dar totusi placuta era izbirea. Si-a umezit buzele cu limba, apoi si-a muscat buza de jos.
Astepta sa schitez un gest, dar eram total indiferenta la gesturile lui. Mana lui stanga era pozitionata pe baza spatelui meu, iar mana dreapta cobora incet spre fundul meu. Am tresarit la miscarea lui, provocandu-i un mic ranjet. Si-a pozitionat capul in asa fel incat buzele sale sa fie la acelasi nivel cu ale mele. Ochii lui ii priveau pe ai mei, iar eu mai aveam putin si ma scurgeam in bratele lui.
Ii simteam emotia din corp, si nu stiu cum poate copilul asta sa transmita atata caldura, parca este un calorifer dat la maxim. Buzele lui le-au presat pe ale fara o atentionare inainte. Erau atat de fierbinti, si asta imi spune ca a asteptat acest sarut foarte mult. Incepea sa ma sarute mult mai apasat si haotic, incat nu puteam sa raspund.
S-a desprins imediat din sarut nervos, uitandu-se direct la mine. Ochii lui erau negrii de furie, iar cateva bucle au cazut pe fruntea lui, facandu-l si mai inspaimantator.
-De ce nu reactionezi? -tipa la mine-
-Pentru ce as face asta?
A marait ca i-am raspuns cu o alta intrebare, si nu ma asteptam la alta reactie din partea lui. Si-a indepartat mainile de pe corpul meu, facandu-l sa atinga agresiv podeaua. Am scapat un tipat de durere, dar lui nu i-a pasat.
-Ce este cu tine?
-Nu. Ce este cu tine? -tipa intorcandu-se la mine-
-Aproape ca era sa mor si daca podeaua asta nu era asa de bine construita, puteam sa jur ca ajungeam mai jos cu un etaj.
A dat din umeri semn ca nu ii pasa. M-am ridicat de jos cu greu, iar el doar satea si se uita la mine. Mi-am pus geanta pe unar si am luat plansea cu proiectul indreptandu-ma catre usa, dar drumul mi-a fost intrerup de Harry care statea autoritar in fata mea.
-Spune-mi ce te-a deranjat. -marai la mine-
-Totul! Felul in care tu te joci cu mine este pur si simplu idiot. Faci totul in ciuda mea si niciodata nu imi dai pace. Ma enerveaza gesturile tale de badaran si comportamentul tau de golan este mult prea deplasat. Erai rau, ai o fire mult prea agresiva si felul in care te comporti cu cei din jurul tau este de o nesimtire rar intalnita.
I-am reprosat toate astea in fata, iar el nu a reactionat cu nimic. Ma privea nervos si cu pumnii gata de atac. Vena de la gat mai avea putin si exploda si imi doream atat de tare sa il vad cum erupe ca un vulcan la toata predica mea. Si-a luat hainele ce erau asezate pe patul Adei si a iesit ca un uragan din camera. Am zambit victorioasa si am iesit si eu din camera, alergand spre primul curs, care se intampla sa fie istorie. Grozav, o sa am o zi minunata.
Urma sa prezentam proiectul, dar as putea spune ca urma sa prezint proiectul pentru ca Harry nu si-a facut aparitia. Firbeam de nervi mai ales de emotie pentru ca o sa pic.
-Domnisoara Smith si domnul Styles! -striga profesorul numele noastre-
M-am ridicat din banca, ajutata de Liam ca sa duc imensa plansa in fata clasei. Profesorul se uita suspicios la noi doi, dar sa dea domnul sa nu comenteze nimic.
-Stiu ca sunt batran doamnisoara Smith, dar el nu este domnul Styles ci Payne.
-Stiu domnule, dar nu stiu unde este Harry. -am spus panicata-
-La loc Liam.
Liam s-a uitat trist la mine si a mers la loc. Domnul profesor a luat in mana o lista si s-a uitat peste ea. Si-a indreptat apoi atentia din nou catre mine si ma examina curios.
-Si atunci unde iti este partenerul? -indtreaba acesta frecandu-si tamplele-
-Nu stiu!
-Pai prin absenta colegului tau trebuie sa va pic.
-Nu,nu, va rog frumos!
-Imi pare rau domnisoara.
Simteam cum cerul cade peste mine, dar atunci cand usa salii s-a deschis o mica raza de lumina parca a intrat pe ea. Harry a aparut in fata noastra nervos, cu hainele murdare si ochii rosii. Credeam ca doar eu arat ingrozitor, dar se pare ca cineva a reusit sa ma intreaca.
-Buna dimineata! Va rog sa imi scuzati intarzierea. -zise Harry cu un glas ragusit-
-In fata! -zise profesorul autoritar-
Harry s-a asezat langa mine, uitandu-se urat, mai apoi atintindu-si atentia pe proiect. Profesorul l-a examinat cat a putut de bine, uitandu-se pana si la cel mai mic detaliu. Mici intrebari ne-au cam incurcat, dar ma bucur ca l-am pus pe Harry sa citeasca pentru ca muream daca nu raspundea si el la cateva.
Profesorul ne-a zambit poftindu-ne la locurile noastre. Am asezat plansea in locul indicat de el, iar eu impreuna cu Harry am mers catre locurile noastre. Arata groaznic, dar cand a plecat de la mine era curta, iar acum este plin de praf iar hainele lui sunt murdare. Fata ii este umflata, iar acei ochi rosii sunt inspaimantatori.
Mi-a aruncat o privire ucigatoare, iar eu m-am incruntat la el. A marait in soapta la gestul meu, iar eu il priveam inca nedumerita de toate aceste reactii pe care le are.
-Toti ati fost minunati, iar proiectele sunt demne de prezentare. Nu exista medii sub 7 iar eu sunt mandru de rvolutia voastra.-zise profesorul gesticuland-
Si-a lasat foaia pe masa si si-a sprijinit corpul de marginea catedrei si si-a pus mainile in san, privindu-ne mandru.
-Insa doar o echipa a reusit sa primeascaa de ambele parti nota zece, reusind sa aibe o medie impecabila.
Susoteli si fosnituri au inceput sa se auza prin clasa, iar toti il priveau atent pe domnul profesor cum ne tine in suspans, nevrand sa anunte echipa ce a reusit sa obrina punctajul maxim.
-Inainte de asta, nu m-am asteptat la acest rezultat din partea lor, dar vreau sa ii felicit pentru efortul depus. Harold impreuna cu domnisoara Daria au reusit sa realizeze cel mai impecabil proiect, iar la partea de oral, amandoi au raspuns la intrebari.
Aplauze au inceput sa umple sala cu galagie ce profesorul a incetat sa mai vorbeasca. Nu imi venea s acred ca am reusit sa primesc media 10. Nici nu imi imagiam una ca asta, dar starea lui Harry m-a facut sa imi pierd fericirea de pe chip.
Ce naiba se intampla cu el?
Clopotelul suna, averizandu-ne ca suntem liberi. Mi-am luat geanta si am iesit rapid, ca sa reusesc sa il prind pe Harry. Mana mea i-a prins brutal bratul, dar imediat a reactionat prinzandu-mi incheietura.
-Ce vrei? -zise nervos-
-Ce s-a intamplat?
-Ce iti pasa?
-De ce esti atat de dur? Vreau doar sa stiu daca esti bine. -am zis bland-
-Mi-ai spus ca sunt iritant, rau si am comportament de golan. Pentru ce dracu vrei sa stii daca sunt bine? -maraie la mine-
-Nu am spus ca mereu te comporti asa, de exemplu, acum ai din nou un comportament jegos.
-Oricum ce iti pasa tie?
-De ce nu poti intelege ca uneori, oricat de nesimtit esti, mereu o sa fie cineva care sa fie langa tine. -am zis punandu-mi mana peste mana lui ce imi tine incheietura ostateca-
-Nu am nevoie de mila ta. Vreau sa dispari de unde ai venit. -zise maraind nervos catre mine-
-Esti un nemernic! Incerc sa te ajut.
-Nu am nevoie de ajutorul unei tarfe! -tipa la mine si atragand atentia asupra noastra-
-Poftim?
-Poti sa pleci in micul tau orfelinat si sa te intorci la viata ta de fata trista pe care o aveai inainte.
-Imi pare rau ca mi-a pasat! -am zis plecand alergand de acolo-
Aveam lacrimi in ochii de abia asteptau sa iasa. Nu stiu de ce cuvintele lui m-au ranit atat de tare, dar acum imi doresc atat de mult sa nu ma fi dus dupa el. Uneori ma urasc atat de mult cum firea mea de fata buna strica absolut totul. Imi pare rau ca mi-a pasat. Imi pare rau ca am vrut sa il ajut. Imi pare rau ca imi pasa de el.
Imi pare rau ca nu pot sa mi-l scot din minte si imi pare rau ca este un nemernic.
Stiu ce ganditi in momentul asta, dar cred ca si voi sunteti blocati in proiectul "Scoala". Nu cred ca sunt singura care se chinuie de o saptamana si ceva cu pregatirile si chiar nu am avut timp sa scriu.
Vreau sa va spun si sa fiu prima (spre sa fie asa), succes in nou an scolar, sa aveti parte de intalniri pe cinste intre voi, sa aveti parte de profesori bun si de medii cat mai mari si nu in ultimul rand sa fiti mai buni ca niciodata anul acesta. Vreau sa va mai urez succes si celor ce anul acesta sunt in clasa a 8-a si sa nu va fie frica, ca mai rau ca anul acesta nu are cum sa fie.
Anul acesta o sa fie un chin pentru mine, asa cum este de fiecare data, dar o sa fie si mai greu fiind si clasa a 11-a. Vreau sa va rog de acum sa va rugati pentru mine.
Imi pare rau ca nu am postat mai devreme, dar nu am uitat de voi si sa stiti ca am scris cate putin in fiecare zi. Sper ca a iesit un capitol bun si sa fie pe placul vostru.
Lovo you all!
Marii's OUT!
YOU ARE READING
Sex 302 [A Harry Styles Fan Fic]
Fanfiction"O simpla jucarie sexuala. Mi-am imaginat ca totul o sa fie usor, ca o voi atrage in patul meu mai repede decat am putut convinge prima fata sa iasa cu mine. E periculoasa, e desteapta, frumoasa, inocenta, copilaroasa, e sexi. Prea multe pentru o si...