Sex 302 [A Harry Styles Fan Fic]

Capitolul 29.

Eram distrusa din cauza faptului ca Harry l-a batut mar pe Stefan. Eram langa patul lui, iar el doar statea nemiscat la nga mire, respirand doar cu ajutorul unor aparate. Il tineam de mana si doar il priveam cu lacrimi in ochi. Stiam ca asta este din cauza mea.

Trebuia eu sa adorm, iar Harry sa imi cotrobaie prin telefon. Urasc ca in lipsa mea sa intampla prea multe. Odata, o sa ma trezesc ca lumea este intr-o era cu masini zburatoare si ca masina de teleportare s-a inventat fara sa stiu. Mintea-mi gandeste orea mult in momentul asta, iar imaginatia mea nascoceste fel si fel de scenarii. Stiam ca Harry este un animal ce nu isi poate stapani furia, dar nu am crezut niciodata ca este in stare sa faca una ca asta.

Aveam lacrimi uscate pe obraji, iar corpul meu amortise pe acest scaun, dar mi-am promis ca nu am sa plec din camera asta pana nu il voi vedea pe Stefan ca deschide ochii si ca imi spune el cu propriai gura ca este bine. Este cea mai importanta persoana pentru mine in momentul asta, dupa ai mei, desigur, dar este tot ce mi-a ramas. El stie absolut totul despre mine. Felul in care m-a protejat in ultimii ani a fost o dovada de iubire pentru mine.
Il iubesc ca pe un frate mai mare, in care pot avea incredere, si pe care vreau sa il protejez mai mult decat propria mea viata.

Mi-am deschis gura, incercand sa il rog a nu stiu cata oara, sa isi revina. Imi este atat de greu sa stiu ca il pot pierde si pe el. Niciodata nu mi-a placut sa fiu in postura de a astepta intr-un spital. Intr-un fel, ma gandesc uneori, ca unele asteptari sunt in zadar. Atunci cand creierul constientizeaza ca o persoana nu o sa se trezeasca niciodata, dar inima spera ca o sa isi revina, te amageste mai mult, crezand si tu in zadar.
M-am aflat in postura asta de doua ori, iar ambele cazuri au sfarsit cu lacrimi, suferinta si despresie. Il privesc, dar nu vreau sa o fac. Nu in postura asta.

-Te rog sa reactionezi cumva! Te implor sa nu te lasi si tu batut aasa cum au facut ai mei si cum a facut Luke. Lupta pentru mine. Lupta pentru ca noi avem nevoie de tine aici. Nu lasa ca el sa fie fericit pentru ca a reusit sa te inlature. Te rog sa te trezesti!

Il imploram cu lacrimi in ochi si nu stiam ce sa mai spun. Il rugam incontinuu sa deschida ochii macar pentru cateva secunde, sa stiu ca este bine, si ca eu voi putea sa dorm linistita la noapte. Lacrimile curgeau uluitor de repede pe obrajii, deja rosii.
El trebuie sa se trezeasca, trebuie sa lupte cu asta si sa deschida ochii.

Cand ma uitam la el, pur si simplu imi aminteam de ziua in care eram aici, asteptand ca Luke sa se trezeasca. Si in acel caz speram ca o nebuna ca el sa se ridice si sa plecam amandoi spre casa.


*FLASHBACK*



-Te rog Luke trezeste-te! -il imploram plangand-

Eram langa patul minuscul al spitalului, plangand alaturi de parintii lui. Ii priveam multiplele rani de pe corp si nu puteam crede ca lui i s-a intamlat una ca asta. Intotdeauna am urat faptul ca baiatul asta s-a atasat atat de mult de fotbal.

-Mereu am stiut ca asta o sa il omoare. -zise mama lui cu o voce joasa-

-Nu e momentul sa dam vina pe cineva acum. -ofta tatal lui in timp ce il privea trist-

-Doar acei huligani l-au adus in starea asta Pitt. CUm poti spune ca nu este cineva vinovat?

-Pentru ca el a ales calea asta Silv'. -tipa el catre ea-

O liniste enervanta s-a asezat in camera, iar nimeni nu mai avea curajul sa vorbeasca. Intr-adevar mama lui chiar are dreptate. Doar gasca lui de huligani l-a adus unde este acum, iar cu toate astea, ei nu sunt prezenti aici. Mai mult ca sigur, mama lui Luke ar sari la gatul lui si l-ar rupe, doar ca sa se razbune pentru starea in care se afla el acum.

Speram sa se treazeasca, iar rugamintile mele mintale nu functionau acum. Priveam cum el respira doar cu ajutorul aparatelor,  si asta ma scotea din sarite.
Parintii lui s-au ridicat, plecand amandoi din camera, lasandu-ma pe mine cu el.

-Te implor sa nu imi faci si tu una ca asta. Crede-ma ca nu as suporta sa ma lasi si tu. Nu alege sa ma raneesti pentru ca nu o sa ma impac cu asta. Lupta pentru familia ta. Nu lasa moartea sa te traga dupa ea. Nu renunta si tu la viata asa cum au facut si ei.

Suspinele mele umpleau camera cu galagie, iar rugamintile mele erau nefolositoare in momentul de fata. Plangeam incercand sa repar ceva, dar lacrimile mele nu ajuta cu nimic. I-am dus mana lui mare peste obrazul meu, tinandu-o cu mana mea.

-Eu inca am nevoie de tine aici. -am spus incet-

Vroiam doar un mic gest de la el. Vroiam al naiba de mult ca el sa se trezeasca, dar in momentul asta ma multumeam sa imi  ofere un semn ca nu se lasa infrant de niste ratati care l-au prins cu gadra jos.

Usa a scos un zgomot enervant, iar privirea mea s-a intors instinctiv catre ea. O privire plina de ura era acum atintita catre grupul sau de amici.

-Din cauza voastra este asa. -am izbucnit-

-A fost alegerea lui sa mearga acolo. -zise unul dintre ei-

-Era de datoria voastra sa il impiedicati. -am spus nervoasa-

-Nu ne-am putut opune dorintei sale pentru lupta.

-Se spune ca o echipa de fotbal este unita. La voi unde este unitatea?

-Nici noi nu vrem sa il pierdem. -zise cu o privire trista-

S-au apropiat de patul lui, iar toti l-au inconjurat, nelasand nici macar un loc liber. Privirile lor triste imi spuneau ca ei chiar urasc ca asta spa intamplat si cred ca le pare rau ca el se afla in situatia asta. Probabil au mai trecut prin asta.

Un bibait enervat s-a auzit iar asta nu insemna nimci altceva decat ca inima lui s-a oprit. Mi-au dus mana catre gura, plangand instantaneu. I-am apucat mana cu cealalta mana si mi-au dus-o cu tot cu a lui catre frunte. Un prieten din gasca lui mi-a pus mana pe umar, si ii puteam surprinde cateva lacrimi ce stau sa iasa din ochi.
Parintii lui au venit intr-un suflet in camera, iar mama lui a bufnit in plas. Mi-am ridicat corpul de pe scaun, mergand catre ea si am strans-o in brate.

-L-am pierdut Pitt! A plecat. -zise printe suspine-

Tatal lui doar il tinea de mana, incercand sa se abtina sa nu planga.

-L-am pierdut. -zise el incet.



*END FLASHBACK*



Nu vroiam ca asta sa se repete. Nu vroiam sa plece si el alaturi de el. Refuzam sa cred ca o sa se renunte, preferand viata de acolo, si speram sa lupte pana la capat cu asta.

O mana mare, ce s-a asezat pe umarul meu, m-a trezit din ganurile mele. Derek ma privea trist si stiam ca si el este in aceiasi situatie ca si mine.

-Mai bine mergi acasa.

-Nu! Raman aici pana se trezeste. -am zis strangandu-i mai tare mana-

-Am spus sa pleci Daria. -zise nervos.- O sa raman eu aici.

L-am privit pentru o ultima oara pe Stefan si i-am eliberat mana din a mea. Am parasit camera de spital si ma indreptam din nou catre facultate. Rugamintile mele nici acum nu au incetat, si nici nu cred ca vor inceta prea curand. Speram doar ca el sa se trezeasca, spunandu-mi ca Harry este un ratat.









Ma invarteam de nebuna in camera de la facultate si nu imi venea sa cred ca nu am primit nimic de la Derek. Am incercat sa il sun de o gramada de ori, dar fara folos. Deja eram nervoasa pana peste cap, dar felul in care el ma tine in suspans ma face sa il urasc atat de mult. Ma simteam ata de slabita, iar starea de rau isi face din nou aparitia. Trebuie sa mananc ceva, dar nimic nu o sa ma ajute sa ma simt mai bine.

Am iesit din camera, asigurandu-ma ca este incuiata si ma indreptam catre cantina. Speram sa mai gasesc pe cineva acolo, dar avand in vede ca este ora 19:32 si cantina se inchide dupa ora 22:00, o sa fie plina. Uram privirile ce mi se aruncam cand treceam pe hol. Uneori ma gandesc daca copii astia au fost invatati sa nu se holbeze asa.

Am intrat in caninta, iar toate perechile de ochi s-au atintit asupra mea. Am incercat sa ignor acest eveniment, dar este cam greu sa te decizi ce doresti sa mananci cu toate privirile pe tine. Ma simt ca o vedeta ce a intrat intr-un magazin cu haine donate de la saraci.

Am observat masa lui Zayn, unde era si Harry, desigur, si am incercat sa ma fac cat de inexistiba se poate. Am observat ca Zayn mi-a facut cu mana si ma rugam sa mai fie cienva in spatele meu, si lui sa ii fi facut cu mana. Mergeam inainte fara sa pun in seama gestul lui, dar odata ce mi-a rostit numele, am stiut ca nu am scapare si ca trebuie sa ma indrept catre ei.

-Hei! -am spus privindu-l doar pe Zayn-

-Hei! Stai jos. -spuse facandu-mi loc-

-Nu, chiar nu vreau sa deranjez. -am spus scuzandu-ma incercand sa plec.-

-Nu deranjezi. -spuse prinzandu-ma de mana si fortandu-ma sa ma asez.-

Pana la urma am acceptat invitatia, pentru ca nu aveam cum sa scap de asta. Invarteam furculita in salata, iar acum chiar nu imi mai era foame. Il vedeam pe Harry cum se uita la mine cu o privire ucigatoare.

-Cum este prietenul tau? -zise rupand linistea din jur-

Am marai la el inainte sa ii fixez privirea si imi venea sa ii infig furculita asta in limba, dar imi parea rau ca este din plastic.

-Te intereseaza? -am spus vizibil iritata de intrebarea lui-

-Normal! Vreau sa stiu daca l-am batut bine. -zise ranjind-

Am strans furculita atat de tare, incat ma mira faptul ca nu am reusit sa o rup. Il priveam si chiar imi doream sa il pocnesc in momentul asta.

-De ce dracului i-ai facut asta? -am tipat la el-

-Tu de ce dracu il iubesti? -tipa maraind la mine.-

A intrebat cumva de ce il iubesc? Cred ca sunt eu atat de rau ametita sau el este gelos pe faptul ca am spus ca il ibesc pe Stefan.

-Pentru ca este tot ce am.

-Asa de repede l-ai uitat pe iubitul tau?

-Nu il implica in discutia asta. -am marait la el nervoasa-

-De ce nu? Ai spus ca il iubesti. Asta este iubirea pe care i-o porti?

-Il iubesc pe el pentru a fost si este cel mai frumos om din viata mea. Pe Stefan il iubesc ca pe un frate idiotule.

A afisat o fata neuta, surprins la ce am reusit sa spun. Ma privea incruntat, dar ochii lui nu mai aveam acea privire ucigatoare, dar tot plini de ura erau.

-Oricum doi ratati sunt. -zise ranjind-

M-am ridicat imediat de pe locul meu, ocolind masa cu farfuria de salata in mana, ajungand in dreptul lui Harry. Am intors farfuria cu susu-l in jor deasupra capului sau, iar tot continutul era acum peste el.
Gasca lui a izbucnit in ras, iar eu chiar nu imi puteam obtine zambetul de pe fata. El s-a ridicat nervos, prinzandu-ma de mana si obligandi-ma sa merg cu el intr-o camera intunecata. Un bec mic a facut o lumina palida in camaruta mica, unde a ales Harry sa venim.

-O sa platesti pentru asta! -zise maraind la mine.-

I-am prins tricoul in pumn, apropriindu-mi fata de a lui, fixandu-i privirea.

-Singura persoana din aceasta camera care o sa plateasca, esti tu.

Rase la gestul meu si aproape ca ma facea atat de mult sa imi dorec sa il lovesc. Mi-a indepartat mana de pe el, prinzandu-mi soldurile si ridicandu-ma in sus, fortandu-ma sa imi pun picioarele in jurul taliei sale.

-Lasa-ma jos nemernicule! -tip la el lovindul in abdomen.-

-Stiu ca nu te incomodeaza iubire!

-Lasa-ma jos!

Mi-a prins ambele maini, oprindu-ma din al mai lovi. Corpul meu era asezat pe o suprafata masiva, iar Harry se impingea mai mult in mine. Si-a lipit fruntea de a mea, iar cateva bucle s-au lipit de fruntile noaste. Si-a frecat de doua ori nasul de al meu, apoi mi-a mangaiat usor obrazul cu el.

Buzele lui erau atat de aproape de ale mele, iar respiratia lui se lovea de fata mea. S-a apropiat mai mult de mine, iar buzele noaste aproape s-au atins. Dar imediat el si-a retras capul, lasandu-ma cu ochii in soare.

S-a distantat de mine, dandu-ma jos de pe suprafata masiva unde ma aflam.

-Mai vedem noi cine o sa plateasca iubire! -zise iesid din camara.-















Am postat mai devreme si cred ca nimeni nu se astepta la o asemenea parte si ca eu sa postez ata de repede. Dar credeti-ma ca am vrut sa stiu neaparat ce o sa se intample. Nu stiu cum sau cand, dar sunt foarte captivata de cartea mea. Stiu ca suna putin ciudat si ca  modestia din mine a explodat in momentul asta.

Nu imi vine sa cred ca mai am putin si o sa fac 150.000 de lectri. Doamne assta nu este real. Nu imi vine sa cred ca asta chiar se intampla. Niciodata nu mi-am imaginat asta si vreau sa va multumesc. Sper ca nu v-am adus prea multe lacrimi la inceput, dar ma jur ca am sctis partea asta cu lacrimi in ochi. Am recitit din nou si poate am ratat o greseala de corectat dar este ora 04:30 si eu inca scriu.

Vreau sa va multumesc si sa va spun ca va iubesc, cu toate ca am mai spus asta de sute de mii de ori, dar nu conteaza. Va iubesc enorm de mult.

Marii's OUT!