-Dupa 1 saptamana- O durere de cap ma face sa-mi dau seama ca inca mai respir , ca mai traiesc , apoi senzatia ca mi s-au taiat picioarele ma cuprinde , urmata de auzul si mirosul ce mi-au revenit . Nu-mi pot deschide ochii , ceea ce ma face sa ma panichez ca nu stiu ce e cu mine si nici unde sunt . La scurt timp simt mirosul de mediacamente puternic imbimat in lenjeriile de pe patul pe care ma aflam . Nu-mi pot deschide ochii ... Incerc sa ma ridic din pat , dar sunt conectata la un aparat de ticaie . -Unde sunt ?! strig eu , speriata , deschizand ochii , dar vazand doar bezna totala . Ce e cu mine ? continui sa tip , disperata ca nu voi zari lumina zilei . O bufnitura a usii se aude , apoi vocea ingrijorata a mamei isi face prezenta . -Scumpo ! In sfarsit ! Te rog sa te linistesti ... Esti bine ... spune ea , apoi imi saruta fruntea si ma imbratiseaza . -Mama , nu vad nimic ! strig eu , cuprinsa de plansete . De ce nu pot vedea ?! Aprindeti becul ! urlu eu , strangand-o pe mama in brate . -Poftim ?! Scumpo , becul e aprins ... Uite-te la mine ! Ma vezi ? intreaba ea ingrijorata . Din vocea sa se poate da seama ca si ea plange in hohote ca si mine . Nu mai apucam sa spunem nimic , caci vocea lui Josh se aude : -Ce bine ca te-ai trezit ! Sper ca esti bine ... dar este intrerupt de mama , care e speriata : -Nu e bine deloc , Josh ! Nu vede nimic ! -Nu se poate ! Ma duc dupa doctor ... apoi pasi se aud iesind din incapere . -Va fi bine , scumpo ... Iti promit ! imi sopteste mama la ureche , eu plangand in hohote la pieptul ei . Nu puteam sa raman oarba ! Nu puteam ! E imposibil ! Vreau sa vad ! Vreau sa vad soarele , luna , pe mama , natura , pe ... Luke . Luke ! Unde e Luke ?! gandesc eu , deveniind ingrijorata si de faptul ca Luke lipseste de aici . -Doamna va rugam sa parasiti salonul , trebuie s-o consultam pe domnisoara Zoey , spune doctorul ce tocmai a intrat in salon . Mama iasa cu greu , lasandu-ma singura cu asistenta si doctorul , care incep sa ma consulte . Luke P.O.V. De o saptamana am devenit clientul fidel al acestui bar . De o saptamana schimb fetele mai repede ca pe sosete , de o saptamana singura mea dorinta e ca Zoe sa se trezeasca si sa-mi spuna ca sunt un idiot , ca eu sunt devina , sa ma urasca , doar sa-si deschida minunatii ochi . Sa respire din nou , sa-mi dea fiori pe sira spinarii de fiecare data cand ma atinge ... Dar sunt intrerupt din sirul gandurilor , de telefonul care-mi suna intr-una... La inceput nu am vrut sa raspund , neavand starea necesara sa vorbesc cu cineva , mai ales daca e tata care imi spune sa incetez cu prostiile si sa mai trec pe acasa sau daca e vreo curva ce nu intelege ”o singura noapte , apoi poti sa te duci dracu !” ... La al treilea apel , ridic telefonul , aducandu-l spre ureche . -Da... intreb eu cu o voce plictisita ... -Trebuie sa vi acum la spital ... Zoe s-a trezit , dar ... nu mai ascult restul cuvintelor tatalui meu , inchizandu-i in nas , pornind deja spre spital . Nu pot sa cred ! S-a trezit ! Nu-i voi mai da drumul niciodata ... Voi avea mereu grija de ea ... Zoe P.O.V. Dupa vreo ora de cunsultatii , doctorul a spus ca am suferit cele mai multe lovituri la cap , ceea ce mi-a declansat o orbire ... Eram devastata ... Ce voi face de acum ? Cum voi mai putea merge la scoala ? Sa-mi deschid acea firma la care visam de cand eram mica ? Cum voi putea sa fiu o fire rebela si o femeie independenta daca nici macar pana la baie nu ma pot duce singura ?! gandesc eu , terifiata . -Totul va fi bine iubito ! Doctorul a spus ca e vorba de o orbire temporara ... Trebuie sa avem increde... dar o intrerup , fara ca macar sa ma intorc cu fata la ea sau la Josh , care era alaturi de mine : -Lasati-ma singura ... Mama si Josh se conformeaza cerintelor mele , apoi parasesc salonul , lasandu-ma cu gandurile mele sinistre . Dupa vreo 10 minute de ”intimitate” , usa se deschide cu putere , facandu-se auziti niste pasi infipti parca cu cura in podea , urmate de o respiratie grea , ce ma speriase . -Cine esti ? Pleaca ! Vreau sa fiu singura ! spun eu , neridicandu-mi capul dintre perne . In cateva secunde simt niste maini mari , ce ma cuprind intr-o imbratisare flamanda si niste buze ce-mi fac parul sa se zburleasca ... Luke ... -Imi pare asa de rau , iubito ! Eram orbit de furie , din cauza mea esti aici , din vina mea esti pe acest pat de spital , ma urasc pentru asta . Imi urasc incapatanarea , dar pe tine te ... te iubesc ... spune el , iar eu ma ridic , cu speranta ca ii voi putea vedea chipul , dar din nou , bezna . Ochii imi sunt plini cu lascrimi , iar eu imi las capul in jos , nestiind ce sa mai fac . -Te rog priveste-ma ! Spune-mi ca si tu ma iubesti ! Arata-mi privirea ce imi da fiori ! zice el , ridicandu-mi barbia cu degetele sale . Te rog sa te uiti in ochii mei si sa-mi spui ca ma ierti ! continua el , cu vocea tremuranda . -Nu pot ... murmur eu , sperand sa inceteza cu vorba si sa ma lase singura cu intunericul ce ma inconjoara . -Poftim ?! intreaba el confuz . -Pentru ca am orbit ! izbucnesc eu , plansetele facandu-si si ele aparitia .......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................Hei ! Cum o mai duceti ? Sper ca bine . Vreau sa va multumesc pentru voturi , comentarii si pentru ca-mi cititi povestea . Scuze pentru greseli ... P.S: Sper ca nu v-am dezamagit cu acest capitol dramatic ... :))))))
