Numărând stelele

Rosie

Antrenamentele merg din ce în ce mai bine și se pare că Moe nu a fost furioasă atunci când am ripostat în fața ei și chiar i-am dat o lovitură puternică, dimpotrivă m-a felicitat și asta m-a șocat de-a dreptul. Progresez pe zi ce trece și nu pot decât să mă bucur că sunt bună la ceva și chiar mă ajută să scap de toată tensiunea pe care o acumulez acasă dând explicații celor cu care locuiesc și la școală unde sunt asaltată de întrebările lui Landon și Sam care brusc s-au apropiat din nou.
După mica scenă cu Noah nu am ezitat să o șterg direct la sală pentru a mă descărca și pentru a uita de nebunia ce mă înconjoară. După două ore în care m-am epuizat cu ajutorul lui Moe cu care mă antrenez mereu și care mă ia mereu de acasă pentru că eu nu am permis de conducere. Am evitat să mai merg cu Spencer de când cu acel incident chiar dacă a insistat mult și și-a cerut scuze de un milion de ori pentru ce s-a întâmplat.

-Ne vedem mâine?, mă întreabă Moe când ajungem în fața casei mele.

-Sigur, spun cu o ușoară ezitare pentru că nu știu dacă după ziua de azi m-aș putea ridica din pat mâine după care îmi fac drum spre ușa de la intrare.

Sunt surprinsă să-l văd pe Noah cu un mop și o găleată în mână și nu pot să nu mă întreb ce belea a mai cauzat prin casă atunci când se îndreaptă cu acestea spre bucătărie, dar nu apucă sã își ducă planul la îndeplinire căci de cum mă vede lasă găleata jos și se sprijină în coada mopului zâmbindu-mi ca un copil care a fost prins fãcând o prostie.

-Ce naiba se întâmplă aici?, întreb în timp ce încerc să fac conexiuni în capul meu, dar apoi parcă toată lumea mi se destramă când pășesc în bucătărie și nu mai simt nici măcar apa care mi-a udat șosetele când văd cine se află în casa mea.

-Ce caută el aici?, îi cer explicații chitaristului meu nătâng care mã aduce la exasperare.

-Liniștește-te, Rosie! E doar un prieten de-al meu care mi-a sărit în ajutor de două ori în seara asta așa că nu e nevoie să te panichiezi, îmi explică Noah și cred cã mai am puțin și scot aburi pe urechi.

Pri-ce?! Prieten?!

Jeremy ne privește pe amândoi, dar nu spune nimic. Apoi ochii săi îi întâlnesc pe ai mei și nu-mi dau seama dacă mă privește cu ură, frustrare sau dor sau toate trei la un loc. Nu sunt în stare nici să mai respir cum trebuie în momentul ăsta.

Ies din încăperea care parcă vrea să fie plină doar de certuri și tensiune și urc scările până la capăt, dar sunt oprită de Noah care mai mult ca sigur nu va închide ochii la comportamentul meu ciudat și reacția mea mai exagerată ca niciodată.

-Ai de gând să-mi spui ce naiba se petrece cu tine, Rosie?, șoptește pentru a nu-l mai auzi nimeni în afară de mine și îmi dă fiori pe șira spinării.

-Noul tău prieten e fostul meu iubit. Ți-e destul de clar acum?, întreb sigurã cã doar prima mea propoziție a clarificat întreaga neînțelegere.

Trec câteva secunde până când îl văd aprobând din cap în semn că a înțeles, dar ceea ce mã uimește e că nu-mi pune nicio întrebare.

-Cât de rău s-a terminat?, apare întrebarea sa și îmi spun în cap că am vorbit prea devreme. Mereu va fi un băgăcios.

-Eu i-am dat papucii, spun în timp ce vocea parcă mi se frânge în sunete care se pierd în aer.

-Ești o mică frângătoare de inimi, Rosie. Cine s-ar fi gândit că ai fi în stare să-i dai papucii tipului ăla?

Faptul că se amuză pe seama mea îmi amplifică starea de nervozitate pe care o aveam când am văzut dezastrul cauzat de el.

-Am făcut asta pentru cã îl iubeam mai presus de mine, Noah!, strig conștientă că mă poate auzi, dar nu mai acord importanță acestui fapt. Nu mai pot ține asta în mine.