Numărând stelele

Rosie

Orele petrecute ieri cu Sam și Landon mi-au dat o stare bună și chiar mă bucur mereu când petrec timp cu ei, mai ales că ăsta e ultimul an înainte de a pleca la colegiu și nu cred că avem toți trei aceleași planuri de viitor, deci se pare că cei trei fantastici vor mai lua pauze din când în când.

Mă dau jos din patul pe care nu aș vrea să-l părăsesc, dar trebuie să încep ziua și să profit de săptămânile de vacanță care au mai rămas.

Ajung la baza scărilor și pot auzi doar sunete ciudate, de parcă cineva spală vasele și am spus ciudate pentru că singurul care mai e acasă e Liam, iar lui nu prea îi stă în fire să facă acest lucru prea des. Odată intrată în bucătărie dau peste un Liam grăbit care nu prea pare să știe ce-i cu el, ceea ce nu prea i se potrivește fratelui meu cel mereu sigur pe el.

Îmi dreg glasul și reușesc să-i atrag atenția. Mă privește perplex și în secunda care urmează se aude doar apa care curge.

-Ce-i cu tine, Liam? mă decid să sparg eu liniștea dintre noi. E prea ciudat, chiar și pentru noi.

-Ă...nimic, spune de parcă nu se întâmplă nimic ciudat aici.

Sigur. Nu. te. cred.

-Sigur că te cred, frățioare, zic sarcasticã și trec pe lângă el și îl bat pe umăr.

În ultima vreme "interogatoriile" mele devin mult prea dese și mă întreb de ce? O întrebare fără răspuns.

-Poți să încetezi să nu-ți mai bagi nasul ăla peste tot?

Nu-mi bag nasul peste tot.

-Nu până nu-mi zici ce se întâmplă, spun mușcând dintr-un fursec.

Bine. Poate îmi bag puțin nasul peste tot.

Recunosc că latura mea băgăcioasă începe să-și facă apariția cam des în ultima perioadă, dar cred că e de vină și curiozitatea care niciodată nu m-a părăsit.

-Deci? spun arcuindu-mi sprâncenele. Aș arcui doar o sprânceană, dar mi-e imposibil să fac asta. La naiba!

Eu și lipsa mea de dexteritate...

-E totul bine, Rosie.

Mă minte și pot spune că e cel mai prost mincinos pentru că nu mă poate păcăli.

Mă uit urât la el după care pufnește și îl văd cum se șterge pe mâini și se îndreaptă spre cafeaua a cărui miros e plăcut, deși nu beau cafea niciodată.

-Ce-i cu graba asta, Liam? Ce se întâmplă? Tu nu te grăbești niciodată.

Nu știu de unde a moștenit aceastã punctualitate, dar ce știu e cã eu nu prea o am. Trezitul devreme nu e pentru persoane irascibile ca și mine. E mai degrabã pentru oameni ca Liam. Oameni calmi și cu un teribil chef de viațã.

-Îți mulțumesc că îmi apreciezi punctualitatea, surioară, dar în dimineața asta trebuie să-mi beau cafeaua cu iubita mea.

Iubită? A spus cumva iubită? Hmm...se pare că Liam nu a stat degeaba. Sper că de data asta a ales fata potrivită. Nu îi judec oamenii fără să îi cunosc-unul dintre cele mai importante principii ale mele-, dar ultima lui iubită a profitat mult prea mult de prostuțul și credulul meu frate. Îmi admir fratele pentru felul lui de a fi, dar uneori trebuie sã gâdești mai mult cu creierul decât cu inima. Pe langă asta, sunt mândră că e un gentleman în adevăratul sens al cuvântului. Cu toate acestea ultima lui pretendentă a fost o combinație între dezastru și atractiv, între interzis și plăcut. Pe scurt i-a dat papucii fratelui meu înainte ca acesta să o prezinte tatălui nostru doar pentru ca la câteva zile sã plece cu altcineva în Las Vegas, orașul faimos pentru căsătoriile la minut. Și așa Liam a făcut cunoștință cu renumita suferința de după o despărțire. Momentul acela m-a făcut să-mi pun o sumedenie de întrebări.