Numărând stelele

Rosie

De abia am închis un ochi azi noapte. Pur și simplu nu am putut să dorm știind că voi avea parte de o surpriză, dar acum lipsa somnului își spune cuvântul. Surpriza e surpriză și sper să fie bine. Cui nu-i plac surprizele, nu? Sper doar să nu fie o glumă proastă de-a fratelui meu. După toată această dezbatere cu mine însumi decid să mă dau jos din pat și să cobor în bucătărie unde știam că îi voi găsi pe tata și Liam, dar am mers cu grijă până acolo încercând să fac puțin zgomot. Și după cum spuneam, cei doi deja erau acolo, vorbind despre ceva. M-am ascuns după dulapul de pantofi și am început să le ascult conversația.

-Crezi că o să fie de acord?, spune tata și deja nu știu la ce să mă aștept.

-Tată, doar știi că Rosie vrea tot ce e mai bine pentru familie și în plus, nu o să mai fiu singurul băiat din casă.

Ce vrea să spună cu singurul băiat din casă? Bine. Ori creierul meu încă nu s-a trezit, ori e prea dimineață, ori discuția dintre ei e prea ciudată. Aleg a doua variantă.

-Și eu ce sunt?, îi spune tata încruntându-se, apoi zâmbind semn că a fost un comentariu neserios.

-Vei rămâne mereu partenerul meu de fotbal, bătrâne, spune bătându-l pe umăr, dar cred că e timpul să am un partener nou. Nimeni nu-ți va lua locul, stai liniștit, tată.

-Nu știu Liam...

Tata nici nu apucă să-și termine fraza că împiedicata de mine se dezechilibrează și se dă de gol.

Cea.

Mai

Împiedicată

Persoană.

-Uite cine s-a trezit...sau mai degrabă cine nu a dormit, glumește Liam pe seama mea.

Aș râde și eu la gluma asta dacă nu ar fi despre mine, dar ce să vezi? Viața e amară câteodată, deși mai tot timpul o prefer dulce.

-'Neața, Rose, spune tata și se ridică sã-mi sărute fruntea, după care se uită la Liam. Ce vrei să spui, Liam? Nu-mi spune că ai fãcut ceea ce gândesc eu că ai făcut.

Oh, ba da.

-Ba bine că nu,dragul meu tată. Această domnișoară curioasă - face o pauză și se uită la mine, nu a dormit pentru că i-am spus de surpriza noastră.

De ce eu, Liam? Cred că nu îmi mai plac surprizele atât de mult.

-Vinovată, ridic eu mâna ca și cum aș simți că am fost prinsă făcând un lucru rău.

-Oh, Liam, spune tata și începe să râdă.

Situația e încă neclară. Tot nu înțeleg discuția celor doi așa că decid să fac un mic interogatoriu în această dimineață.

-Deci, acum că v-ați amuzat pe seama mea, îmi spune și mie cineva despre ce era discuția voastră ciudată?

Tot ce fac cei doi e să se holbeze unul la altul și să-și dea coate.

-Spune-i, tată, îl îndeamnă Liam.

-În regulă, oftează tata. Este vorba despre ceva mai complicat Rosie.

Când va înțelege că nu mai sunt fetița care avea mereu genunchii juliți și căreia îi citea povești înainte de culcare? Mai am puțin și fac optsprezece ani. Voi fi majoră și voi lua propriile decizii.

-Spune-mi tată, îi zic eu sigură pe mine.

-Uite, Rose...își începe discursul. Anul acesta vom găzdui un băiat care vine să studieze aici, spune și face o pauză. E mai mic decât Liam cu doi ani.