Numărând stelele

Rosie

După trei zile în care n-au făcut altceva decât să-mi ofere ignoranța pe care o meritam, cei doi buni prieteni ai mei au acceptat să mă vadă și chiar să se întâlnească cu mine la localul nostru. Nu pot spune decât că au fost cele mai chinuitoare zile din viața mea, dar și cele mai ciudate pentru că cel care îmi mai lua gândul de la cei doi a fost nimeni altul decât Noah. Noah pe care abia îl suportam și cu care nu ratam niciodată ocazia să mă ciondănesc. De fiecare dată când încercam să rezolv ceea ce am făcut sfârșeam cu o față îmbufnată și nervoasă, iar acest băiat incredibil de ciudat mă făcea să uit că am dat-o în bară și că mi-am încercat norocul mai mult decât ar trebui cu singurii mei prieteni. Nu înțeleg de ce face asta, dar oricât de greu mi-ar fi să recunosc, compania lui chiar e plăcută și e o persoană destul de carismatică. În orice caz, a fost doar un gest de empatie pentru că oricine m-ar fi văzut în starea mea deplorabilă ar încerca să-mi smulgă măcar un zâmbet care să spună că sunt în regulă. Nu cred că altcineva în afară de Samantha și Landon și-ar mai dori să-mi fie prieten pentru că așa cum toată lumea știe am fost fata ciudată și mereu voi rămâne indiferent de cum mă îmbrac sau cum mă port.

-Arăți ca o legumă uscată, aud vocea Samanthei care se așază la masă, pe scaunul din fața mea urmată de Landon care doar îmi aruncă o privire pe care habar n-am cum să o interpretez.

Au venit împreună, ca de obicei. Nu m-aș fi așteptat ca după cele mai întâmplate să stea în aceeași mașină fără ca nimeni să nu țipe. E un pas spre a fi ca la început.

-Mă bucur că ați venit împreună, zic si fac aluzie de la replica ușor usturătoare a lui Sam. Și mie mi-a fost dor de voi, prieteni.

-Au fost trei zile, Rosie. Nu e de parcă nu ne-ai fi văzut un an, vorbește de data asta Landon.

Merit din plin aceste replici, dar nu cred că doar eu sunt vinovată pentru tot. Nu eu simt ceva pentru Samantha.

-De ce vă comportați de parcă e doar vina mea?

-Pentru că este, răspund cei doi la unison.

Doi împotriva unuia. Nu e corect.

-Nu eu te plac Samantha, spun și mă uit la ea, și nu eu îmi ascund sentimentele, spun uitându-mă la Landon de data aceasta.

-E totul bine acum, Rose. Eu și Samantha suntem bine după ce am revenit cu picioarele pe pământ.

Rămân fără cuvinte, dar măcar știu că am fost iertată chiar dacă acțiunea mea indirectă asupra lor a fost ceea ce era corect să se întâmple. Cât despre Landon...pot spune că minte destul de frumos, dar eu nu pot fi păcălită atât de ușor.

-Deci...ce o să faci de ziua ta?, deschide Samantha subiectul pe care îmi doresc să-l evit. În sfârșit vei fi majoră, la fel ca noi.

Urăsc faptul că amândoi s-au născut cu câteva luni înaintea mea și asta mă face cea mai mică din micul nostru grup, dar cred că sunt mai matură decât cei doi la un loc.

-Cred că voi doi veți veni la mine acasă, ne vom uita la filme și vom mânca chestii nesănătoase în timp ce stăm grămadă unii peste alții pe canapeaua din sufragerie. Sună perfect, nu?

-Sună incredibil, zice Sam și mă face să fac ochii mari. Incredibil de plictisitor, adaugă după aceea și îmi revin la normal pentru că mă așteptam la asta.

-Nu e cazul să te aștepți la altceva, spun dându-mi ochii peste cap.

S-ar crede că sunt nebună dacă aș zice că nu îmi doresc mare lucru pentru ziua în care împlinesc optsprezece ani, dar ăsta e adevărul. Nu vreau o petrecere la care habar n-am dacă ar veni cineva, nu vreau să fiu în centrul atenției pentru că doar prin simplul fapt că aș putea fi deja mă face să vomit și nu vreau să am parte de ceva ce ar putea să strice tot pentru că mereu se întâmplă asta când am parte de un moment de fericire, deci aleg să nu fac nimic special.