Numărând stelele

Noah

Îmi pregătesc chitara și caut cheile de la mașina lui Liam pentru că am un plan care o include pe micuța inocentă. Imediat ce am tot ce trebuie o caut pe Rosie pentru ca planul să decurgă cum trebuie. O găsesc în locul ei obișnuit de leneveală, acela fiind canapeaua din sufragerie și televizorul cu emisiuni plictisitoare.

-Ridică-te!, îi spun în timp ce mă pun în fața ei pentru a-i bloca raza vizuală către televizor. Mergem undeva.

E oarecum confuză de ceea ce i-am propus și tot ceea ce face e să se încline într-o parte pentru a-și putea continua ''activitatea''.

-Serios, îi vorbesc eu din nou.

-Nu merg nicăieri cu tine, îmi răspunde în sfârșit.

O să fie cum vreau eu de data asta. Nu ești singura care face reguli.

-Cred că viața ta plictisitoare poate aștepta câteva minute.

-Care e problema ta? Pleacă și lasă-mă să-mi trăiesc viața plictisitoare, spune privindu-mă cu dispreț.

Asta se va termina ori cu mine luând-o pe sus ori cu ea acceptând să mă însoțească de bună voie.

-Ultima șansă, zic învârtind cheile pe degetul arătător.

-Niciodată, răspunde apăsat și mă privește sfidător.

E momentul ca jocul să fie jucat după regulile mele.

-Hopa sus, prințesă, spun aruncând-o pe umărul meu și încercând să apuc și chitara pe care ar fi trebuit să o duc înainte în mașină.

Era evident că nu va accepta pentru că e la fel de prietenoasă ca un rechin, dar de aceea e bine să ai un plan B și un spate care rezistă la palmele unui pitic de grădină ca Rosie. S-a zbătut mai ceva ca un pește pe uscat și pentru un moment mă simțeam ca un răpitor când vecinii ne aruncau priviri suspicioase.

-Rămâi aici!, îi spun după ce cuplez centura de siguranță și mă asigur că nu o să fugă.

-Tu tocmai m-ai răpit din propria casă?, mă întreabă când urc pe locul șoferului.

-Eu i-aș spune mai mult salvat de propria persoană, pentru că insiști să te plictisești de moarte.

Pornesc motorul și mă îndrept spre locul cu care m-am gândit să-i fac cunoștință acestei mici maniace și privesc din cinci în cinci minute spre ea pentru a mă asigura că nu sare din mașină la cât de nebună e, chiar dacă m-am asigurat de mii de ori că ușile sunt blocate. Inițial, voiam să mă duc singur acolo, dar am simțit că trebuie să o scot din monotonia ei pe această fată. Simplul fapt că puteam să plec fără ea și să o las să-și topească ochi cu emisiunile alea mă deprimă. Cine face asta în ultimele zile de vară?

-De ce ai făcut-o?, aud vocea persoanei din dreapta mea.

-De ce am făcut ce?

-De ce m-ai luat cu tine și de ce nu-mi spui unde mergem?

-Calmează-te și bucură-te de moment!

-Nu cred că mă pot calma când cel care conduce mașina era să-mi calce cea mai bună prietenă și n-am nicio idee unde merg.

-Sunt un șofer mai bun decât vei fi tu vreodată, micuțo. Și ca să îți răspund la întrebare, mergem undeva unde o să-ți placă.

Am sunat puțin ca un om încrezut, dar chiar e adevărat. Conduc de câțiva ani și am reușit să nu lovesc vreun pieton sau o altă mașină de pe drumul pe care mă aflam. Chiar sunt un șofer bun.