Numărând stelele

Rosie

Două săptămâni au trecut precum două zile. Aproape că nici nu-mi venea să cred că azi e ziua mea și împlinesc optsprezece ani. Minunata vârstă de optsprezece ani pe care o așteaptă toată lumea, dar în cazul meu sunt doar niște cifre care se schimbă de la an la an și...cam atât. Nimic interesant. Sărbătorești ziua în care te-ai născut, simți cum crești și te maturizezi odată cu anul pe care l-ai adăugat celorlalți ani și toată lumea îți face pe plac doar pentru că e ziua ta, iar următoarea zi va fi din nou la fel ca celelalte zile ale vieții tale. Înainte aș fi dat orice ca ziua mea să dureze mai mult de o zi, dar acum vreau doar să treacă mai repede și de mâine să fie iar viața normală de zi cu zi.

Nu știu dacă visez sau doar mi se pare, dar aud două voci familiare în bucătărie. Iubesc vocile alea. Erau tata și Liam. Pe tata nu l-am mai văzut de câteva zile, iar Liam e plecat mai tot timpul, dar azi sunt acasă și se pare că au revenit la vechiul obicei de a vorbi în bucătărie în timp ce beau cafea. Ziua asta o să fie bună pentru că o voi petrece alături de ei și în curând aveau să vină și cei mai buni prieteni ai mei pentru că m-am rugat de un milion de ori să nu mă lase baltă azi și ultima dată când am vorbit cu ei mi-au spus că vor fi aici, în ziua asta, cu mine.

-Și uite că s-a trezit și sărbătorita noastră care a dormit destul de mult, sunt întâmpinată de tata imediat ce îmi fac intrarea în încăperea în care s-au ținut atât de multe discuții serioase, aprinse sau amuzante.

-Sunteți aici, spun de parcă nu ar fi evident că ei sunt aici în carne și oase.

-Normal că suntem. Acum, dați-i o îmbrățișare bătrânului vostru, glumește tata și ne cuprinde pe amândoi cu brațele lui mari în care mă pierdeam atunci când eram mică și aș vrea să o pot face pentru totdeauna.

Ne-am încâlcit brațele unul în jurul celuilalt și pentru câteva secunde a fost de parcă încercam să ne reconectăm unii cu alții. Să refacem acea conexiune specială pe care o avem noi trei. Echipa perfectă.

-La mulți ani, Rose!, îi aud spunând în același timp pe cei mai importanți oameni din viața mea, iar tata se apropie de mine să mă mai îmbrățișeze o dată și să-mi sărute fruntea, așa cum face mereu înainte să plece undeva mai mult timp.

Câteodată mă simt ca o povară pentru el, deși mereu ține să îmi reamintească cât de mult mă iubește și că vrea tot ce e mai bine pentru mine, desigur, cum ar vrea orice părinte pentru copilul său, dar mă îngrijorează obsesia lui pentru muncă. Acum că cineva mai reduce cheltuielile casei ar fi ocazia perfectă să aibă zile libere din când în când și să revină la vechile lui obiceiuri. La reparatul mașinii împreună cu mine care încerc să nu-mi scap vreo cheie grea peste picioare, la ascultatul muzicii în timp ce stă întins pe șezlongul din spatele casei noastre sau la micile ieșiri cu prietenii săi pe care sunt sigură că nu i-a mai văzut de un car de ani.

Nu vreau să se simtă ca un robot programat doar să muncească. Vreau să fie fericit.

-Mă bucur atât de mult că sunteți amândoi aici, spun uitându-mă când la unul când la celălalt.

-Știu că am fost cam absent în ultimul timp, dar nu se va mai întâmpla pentru că voi avea de lucru doar aici, în oraș, spune tata uitându-se cu un zâmbet larg pe față. Vom sta mai mult împreună, vom mânca împreună și vom fi o familie care...

Ceva l-a oprit din a-și termina fraza și i-am aruncat o privire întrebătoare la care mi-a răspuns cu o înclinare a capului spre ușa în cadrul căreia se afla un Noah adormit, fără tricou și cu o pereche de pantaloni de trening lăsați periculos de jos intrând în bucătărie, iar atunci când l-a observat pe tata și-a mărit ochii și a încercat să-și acopere trupul cu mâinile. A fost atât de amuzant încât eu și Liam nu ne mai opream din a ne arunca priviri amuzate și prin care parcă ne spuneam cele mai bune glume ale anului, dar atunci când tata m-a surprins holbându-mă la Noah tot amuzamentul a dispărut și sângele parcă mi-a urcat în obraji. Tocmai m-a prins cum mă holbam la corpul băiatului pe care îl găzduim. Cred că nu am fost atât de rușinată în viața mea.