Numărând stelele

Rosie

Îmi târăsc picioarele până la ușă ca să îmi întâmpin prietenii, dar ca de obicei intră înainte să le deschid eu ușa. Tipic Samantha și Landon.

-Hei, Rose, mă salută amândoi, dar ceva îmi atrage atenția la Landon. E cam apatic și nu prea îi stă în fire.

-Hei voi doi, spun și mă uit puțin insistent la Landon, dar pare să nu observe, mai mult, pare să mă ignore, preferând să se holbeze la tablourile de pe pereți decât să mă privească în ochi.

Ciudat.

Cuvântul ăsta a început să îmi descrie viața. De ce toată lumea se comportă ciudat? De ce trebuie să fac eu pe detectivul mereu până descopăr adevărul din spatele acestui cuvânt? A început să fie obositor. Mai bine m-ar lovi adevărul în față decât să mai scotocesc atât prin gândurile oamenilor și prin maldărul de minciuni care mi se aruncă în fațã.

-Ai mai aflat ceva despre băiatul misterios?, spune Sam trântindu-se pe canapeaua mea moale și albă.

-Iar vorbim despre tipul ăla? izbucnește Landon și acum mă face să mă întreb dacă nu cumva e bipolar. Cu câteva minute înainte arăta ca un om stors de energie și fără niciun chef de ceartă, iar acum vorbește pe un ton nu prea prietenos.

Din nou. Ciudat.

-Nu am aflat prea multe lucruri, spun ca și cum nici nu l-am auzit pe Landon.

-Spune-ne ce ai! mă îndeamnă Sam.

-Păi...îl cheamă Noah Collins și e student arte. Cam atât, spun ridicând din umeri.

-E suficient.

-Da, Rosie, cine știe? poate o să-ți vopsească pereții sau poate o să-ți cânte serenade, continuă Landon să folosească un ton acid. Sau poate mai rău de atât.

Ceva chiar e schimbat la el și în momentul ăsta îmi forțez creierul să mă ajute pentru ca eu la rândul meu să-mi ajut prietenul. El nu a fost niciodată genul acesta de om, acid și frustrat, ci mai degrabă genul relaxat și care trăiește clipa, dar se pare că ceva l-a dat complet peste cap.

Ce e cu el?

-Deci ce film alegem?, încerc să schimb subiectul, dar situația nu va rămâne nerezolvată.

Nimeni nu zice nimic. E...liniște.

-Bine, spun eu. Eu mă duc să aduc gustările, iar voi doi veți alege un film până mă întorc eu.

M-am dus în bucătărie total dezorientată de parcă nu îmi știu propria casă pentru că situația asta m-a debusolat de tot. În camera de alături plutește o maximă tensiune, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum. Mereu tindem să fim relaxați când stăm împreună, dar azi nu e o zi bună pentru niciunul dintre noi. E mai degrab ziua ''fiecare avem un băț în fund''.

Urăsc ziua asta.

-Deci?, îmi fac eu intrarea cu mâinile ocupate de chestiile pe care le am în mână.

La televizor rula un film pe care nu-l mai văzusem, dar la care nu eram atentă, încercând să îi studiez pe cei doi. Sam se uita atent și își îndesa câte o mână de popcorn cât să-și facă obrajii ca o veveriță care înfulecă alune, iar Landon...pur și simplu e în lumea lui. Privește în gol și e gânditor. Acum e momentul acela când chiar mi-aș dori să citesc gândurile oamenilor, dar nu le putem avea pe toate, corect? În plus, cred că ar fi cam ciudat și cam obositor să știu ce gândește fiecare.

-Ce se întâmplă cu tine, Landon?, îi șoptesc și mă apropii de el, încercând să nu o bag și pe Sam în discuția asta.

Sam nu a fost niciodată genul de persoană care să îi asculte pe alții, ci mai degrabă cea care vorbește și e în centrul atenției. E prietena noastră, dar câteodată e o pacoste. O pacoste care ne amuză în fiecare zi și în același timp ne scote din minți cu personalitatea ei abstractă.