Numărând stelele

Noah

Încă eram în procesul de compunere a unui cântec, dar un zgomot care pare a fi o ușă trântită cu nervozitate m-a tras din starea profundă pe care o am de fiecare dată când compun. Nu ezit să ies din camera mea și să aflu cine a avut o zi proastă azi și de ce ușa aceea a trebuit să o încaseze, iar ultima persoană de care mă așteptam să dau e Rosie care aparent e persoana cu o zi proastă. Cine ar fi crezut că o micuță inocentă poate face lucruri nu prea inocente?

-Trebuie să fie un motiv bun pentru care ușa aia mai avea puțin și ieșea din balamale, o iau peste picior și de cum am fost auzit am fost fixat cu o privire pe care nici măcar nu știu cum să o citesc. E supărată? E nervoasă? E tristă? Habar n-am. Parcă e o combinație de sentimente nedeslușite.

Mă ignoră și se duce spre canapeaua de pe care am luat-o cu forța acum câteva zile. Aprinde televizorul, schimbă canalele din secundă în secundă și oftează la fiecare cinci minute de parcă vrea să-mi pună o întrebare și nu are destul curaj pentru a face asta. O văd cum tace, cum se uită la ecranul televizorului, dar niciun gram de atenție nu se îndreaptă spre el. Se foiește spre a găsi o poziție confortabilă, dar e de parcă ar sta pe ghimpi. Ce e cu tine, Rosie?

-Ce e cu tine, Rosie?, spun de data asta cu voce tare.

Mă apropii de canapea și mă așez lângă ea. Habar n-am de ce fac asta, dar neliniștea pe care o transmite mă face să mă încui într-un subsol. Niciodată nu mi-a plăcut să văd persoane agitate care nu scot niciun sunet. Liniștea nu e ceva ce aș vrea să aud vreodată.

-De ce ți-ar păsa?, îi aud răspunsul câteva secunde mai târziu.

Îmi pasă de oameni, în special de cei care își risipesc viața făcând orice altceva în afară de a o trăi. Urăsc să văd cum o fată ca Rosie se închide în ea pentru ceva ce a fost în trecut când poate trăi viața la maxim alături de prieteni și familie. Îi urăsc seriozitatea asta care te face să-ți iei câmpii și toată rutina asta din viața ei. Acum că mă gândesc, cred că destinul vrea ceva bun pentru viața ei pentru că m-a trimis pe mine să rezolv această problemă așa cum știu eu mai bine.

-Spune-mi ce e dragostea!, aud dintr-o dată vocea ei.

Micuța inocentă suferă din dragoste. Se pare că a devenit interesant.

-Probleme în paradis?, întreb puțin amuzat.

-Dacă paradisul înseamnă să fac pe Cupidon cu prietenii tăi cei mai buni și apoi să se întoarcă împotriva ta atunci cred că da. Oricum nu e treaba ta.

Dacă am crezut că suntem pe drumul bun spre a deveni prieteni m-am înșelat total. Fata asta e dispusă să mă facă într-o zi să cred că suntem prieteni și în alta să cred că suntem cei mai mari dușmani.

-Cine ești, Rosie Stewart?, întreb uitându-mă confuz la ea pentru că nu am habar de ce se joacă atât cu mințile mele.

Nu primesc niciun răspuns, dar plecatul în grabă spre camera ei îmi spune că întrebarea mea i-a provocat o oarecare insecuritate și doar cei patru pereți ai camerei sale o pot ajuta să fie în siguranță. Mii de întrebări îmi zburau prin minte și toate erau despre ea. Curiozitatea mea era de nestăpânit. Habar nu aveam de unde venea această curiozitate, de ce eram curios sau de ce încerc să leg ceva cu fiica proprietarului care mi-a atras atenția din prima clipă în care am vorbit că are în casă o adolescentă și speră că nu vor avea loc evenimente neplăcute între mine și ea. Pe scurt, a vrut să spună că dacă am de gând să încerc ceva cu fiica lui o să mă zboare din casă și o să mă întorc cât ai clipi în locul din care plecasem cu atâta entuziasm. Am crezut că va fi ușor să nu am vreo legătură cu ea, dar mie chiar îmi place să mă joc cu focul și îmi place să o scot din zona ei de confort. Fie că am vrut sau nu am început să o cunosc pe Rosie Stewart. Am aflat o părticică din trecutul ei, i-am cunoscut temperamentul diferit de al oamenilor pe care îi cunosc, mi-am imaginat chiar și cum arăta acum câțiva ani când mi s-a descris. Încă țin minte expresia ei când i-am spus că am fi făcut o echipă bună.