Numărând stelele

Rosie

Tavanul plin de stele care acum nu mai strălucesc îmi e priveliște încă de când m-am trezit și imaginile de seara trecută mi se derulează în minte. Apoi simt durerea ce își face simțită prezența în abdomenul meu și atunci când îmi ating fruntea în treacăt constat că arcada mea a avut nevoie de copci după ce am luat o mare bătaie și am sfârșit la spital, amintindu-mi că cei care mi-au salvat pielea au fost prietenii mei și Noah care a făcut echipă cu ei.

Mă ridic în capul oaselor strâmbându-mă când simt durerea din ce în ce mai tare și un mic suspin îmi părăsește buzele atunci când constat că nu sunt singură. Landon și Sam stau îmbrățișați, încă dormind pe micul fotoliu din colțul camerei mele și aproape că scap un chicot dulce când observ cât de drăguți sunt împreună.

Am nevoie urgentă la baie și încerc să nu fac prea mult zgomot, dar corpul meu care cade în gol după ce totul parcă mi s-a înnegrit în fața ochilor îi face pe cei doi să se trezească și să sară ca arși după ce m-au văzut.

De ce naiba mă simt de parcă m-am drogat?

-De ce nu ne-ai trezit, Rosie?, întreabă Sam în timp ce ea și Lan mă apucă de brațe și mă pun pe marginea patului. La naiba, ești plină de analgezice, dar tu nu știi asta pentru că desigur, erai sub efectul lor și acum ești ca o legumă.

Oh...acum înțeleg.

-Îmi plăcea mai mult când dormeați, mă plâng ca un copil mic și îmi încrucișez brațele la piept și atrag privirile lor serioase asupra mea. Vă stă bine împreună, prieteni. Îmi pare rău, le zic amintindu-mi de izbucnirea mea de atunci iar cei doi mă îmbrățișează strâns. Vă iubesc, dar chiar am nevoie la baie, stric eu momentul și îi fac pe cei doi să râdă.

După ce m-am întors în camera mea nu am putut să nu observ că cei doi sunt serioși dintr-o dată. Și nu pot să nu observ o a treia persoană în camera mea atunci când privirea mea este îndreptată spre scaunul pe care a stat de fiecare dată când a venit aici.

-Ce e cu seriozitatea asta?, întreb în timp ce mă întind la loc în pat.

Toți trei mă privesc de parcă sunt un extraterestru și nu pot să nu pun din instinct mâna pe față.

Oare am ceva pe față?

-Tatăl tău și Liam sunt în drum spre casă, Rose, începe Sam. L-am anunțat pe Liam încă de aseară, dar idiotul lui de șef l-a amenințat că îl dă afară dacă pleacă. L-am asigurat că nu e grav, deși ar fi venit fără să-i pese de consecințe.

Cuvintele parcă îmi trec pe lângă urechi, deși am auzit foarte bine și știu că va urma ceva al naibii de insuportabil pentru toți. Morala tatei. Dar știu că o merit. Am fost atât, dar atât de inconștientă și mă urăsc pentru asta. Mă urăsc pentru deciziile mele greșite și pentru cine voiam să fiu. Persoana aia care făcea lucruri nesăbuite fără să-i pese de consecințe.

-E-n regulă, spun de parcă îmi accept sentința.

-Suntem aici pentru tine, Rose, șoptește Sam și văd cum ochii ei sticlesc și nu pot crede că mai are puțin și plânge.

Apoi urmează ceva ce nu credeam că voi trăi vreodată. Toți trei își înfășoară brațele în jurul meu și chiar are loc o îmbrățișare de grup în toată regula. Am cumva halucinații de la analgezice?

-În regulă. Chiar trebuie să știu ce s-a întâmplat cu voi cât timp am fost pe analgezice și desigur am dormit, îi anunț atunci când se sfârșește și această îmbrățișare.

-Mai bine îți explică Noah, pentru că noi ne ducem să bem o cafea. Am stat toată noaptea să veghem asupra ta, zice Landon și privesc cum o ia pe Sam de mână și dispar imediat.