Numărând stelele

Noah

Privesc tavanul alb și mii de gânduri îmi trec prin cap, dar cel care mă șochează cel mai mult e că eu chiar am rupt-o cu Christine. Am făcut-o pentru că mi-am pus pasiunea mai presus de orice și cred că acum e momentul acela când ar trebui să-mi pară rău pentru groaznica despărțire dintre mine și ea. Mai cred și că obstacolul care ar trebui să-mi aducă blocajul este o despărțire, dar la mine pur și simplu e totul invers pentru că mă simt de parcă am avut un dop și despărțirea asta nu a făcut decât să-i dea drumul, urmând apoi să ''curgă'' ideile și versurile ce nu mi-au dat pace atâta timp. Chiar reușesc. Compun, doar că nu mi-am revenit în totalitate pentru că vocea mea refuză să țină ritmul și să cânte. Mai bine rămâneam doar pe chitară, dar vocea nu s-a sfiit să apară și ea. Pur și simplu nu mă puteam abține să nu acompaniez acordurile chitarei cu vocea. Apoi s-a dovedit că am puțin talent și am mers pe chitară și voce până în momentul actual.

Acum e de parcă n-am habar să cânt. E ca și cum refuz să aud ritmul și să fac cumva ca vocea mea să sune bine.

Ce naiba se întâmplă?

Poate dacă aud versurile cântate de altcineva o să îmi revin la normal, dar cine din casa asta e dispus să facă pe cobaiul pentru mine? În plus, vocea care o să mă îndrume trebuie să sune acceptabil, iar Liam nu e cel mai bun cântăreț, fapt confirmat de dușul în care cântă mereu. Nu pot să cred că spun asta, dar am nevoie de Rosie. Nu cred că are o voce rea, dar nici nu vreau să mă iau după aparențe. Nu mare mi-ar fi mirarea ca în corpul ei de micuță inocentă să se afle o voce care ar speria oamenii pe o rază de o sută de kilometri, dar se prea poate să aibă și o voce frumoasă pe care o ascunde de restul lumii. Cine știe?

Lăsând asta la o parte, nu pot să mă duc la ea și să-i cer asta pentru că nu ar accepta nici măcar să facă un pas până aici, deci o voi face să vină de bună voie cu ajutorul chitarei mele care îi va întrerupe orice moment de liniște. Cânt încontinuu și chiar las ușa deschisă pentru a fi sigur că aude perfect toate cântecele care îmi vin în cap și după aproximativ treizeci de minute în care mi-am tocit degetele pe corzile chitarei își face în sfârșit apariția. A rezistat mai mult decât mă așteptam.

-Poți să încetezi odată cu aia?, spune stând în pragul ușii cu mâinile încrucișate la piept.

De abia am început.

-Nu, răspund așteptând să-i văd reacția.

-Nu cred că m-am făcut înțeleasă. E târziu, vreau să dorm și tu continui să îi cânți serenade Julietei tale invizibile.

-Poate poți fi tu Julieta mea în seara asta, spun și mă simt de parcă i-am spus vreo replică de agățat pentru că în capul meu nu suna atât de rău.

Idiot.

-Nu prea cred. Eu o să plec acum și tu vei înceta să faci pe Romeo în seara asta, bine?

De ce e atât de oribilă la a fi prietenoasă?

-Am nevoie de tine, zic repezit când e pe picior de plecare. Adică...vreau să mă ajuți cu ceva.

Spre mirarea mea se întoarce și chiar avansează, fiind acum cu un picior în camera mea. Trebuie doar să o conving să mă ajute și totul va fi bine.

-Se pare că nu prea îți mai amintești cum a fost prima ta zi aici.

Nu înțeleg ce vrea să spună până când nu derulez în minte tot ce s-a întâmplat în ziua aia.

-Te rog, zic sperând că asta e tot ce am uitat să adaug la rugămintea mea.

-Da. Asta e exprimarea corectă, spune zâmbind triumfător.