Numărând stelele

Noah

După toate cele întâmplate în sfârșit s-a întâmplat. În sfârșit Rosie s-a lăsat pradă sentimentelor și chiar m-a sărutat, lăsându-mă surprins.

Și acum ce urmează?

Încerc să mă bucur de ceea ce mi s-a întâmplat, dar nu pot știind că e greșit. Regulile au fost clare încă de când am ajuns aici, dar se pare că inima nu respectă reguli. Încă mi-e greu să cred că m-am îndrăgostit de ea. A fost atracție pură, cred. M-am simțit atras de inocența ei, de momentele în care vrea să pară curajoasă și chiar e curajoasă.

N-oi fi eu un Casanova, dar cred că atracția a fost reciprocă. Am văzut efectul pe care îl am eu asupra ei și ea asupra mea.

Sunt prins între minciună și dragoste.

Aș vrea atât de mult să pot da timpul înapoi ca mă pălmuiesc peste față și să-mi spun că nu trebuie să-l mint pe domnul Stewart, dar cărțile deja au fost făcute. Eu am mințit, iar eu și Rosie suportăm consecințele.

Dacă spun adevărul sunt sigur că voi zbura acolo de unde am venit și nu e ceea ce vreau.

Încerc să găsesc o soluție. Mă gândesc și mă răzgândesc de un milion de ori. Apoi mă găsesc gândindu-mă în camera lui Rosie.

O privesc cum doarme liniștită și încerc să nu fac prea mult zgomot, deși toată lumea abia așteaptă să se trezească pentru a lămuri ce naiba s-a întâmplat în ultimele luni. A fost o agitație continuă.

-Ești ca un înger păzitor acum, sau ce?, îi aud vocea somnoroasă, dar ochii ei încă sunt închiși.

-Poate că da, poate că nu, zic deplasându-mă până la marginea patului ei și așezâdu-mă la picioare. Dar aș prefera să cred că eu voi fi cel care te va proteja de acum încolo.

Se ridică în șezut și își încrucișează picioarele, iar cu mâinile își face de lucru cu tricoul larg pe care îl poartă.

-Cât de lung crezi că va fi drumul până acolo?

-Nu știu, e tot ce pot spune. Hai să vedem ce îți mai fac rănile, schimb eu subiectul.

Ca un copil mic și ascultător Rosie stă nemișcată în timp ce îi analizez rănile. Abdomenul pare mai puțin inflamat, ceea ce e foarte bine, dar încă trebuie să aibă grijă. Arcada pare și ea într-o stare mai bună, dar asta tot nu mă oprește să o mai dezinfectez o dată.

-Și am terminat aici, zic scuturându-mi mâinile. Ești o fată puternică domnișoară Stewart.

-Iar eu cred că ți-ai greșit vocația, domnule Collins, glumește pe seama mea și îi scapă un chicot. Dar dacă îmi rămâne cicatrice de la copci e vina ta.

Se aud câteva bătăi în ușă, ceea ce îmi face pulsul să crească pentru că ușa era întredeschisă, iar cu siguranță vocile noastre se auzeau destul de tare.

La naiba, e timpul adevărului!

Ba nu. Nu. Nu. Nu.

Nu sunt singurul care e în panică. Rosie are aceeași față panicată ca și mine și îmi face semn să mă ascund sub pat. Într-o secundă eram pe podeaua tare de sub patul ei, ascultând pașii domnului Stewart, simțindu-mă ca într-un film de groază.

-Cum te simți, scumpo?, se aude vocea clară a domnului Stewart, care se așază pe marginea patului, în același loc în care stăteam și eu acum câteva minute.

-Mai bine, tată, o aud pe micuța inocentă zicând și oftând în același timp.

Să minți e cea mai grea povară.

-Mă bucur, scumpo. Deși nu-mi explic cum de tu, fetița mea, ai ajuns să faci asta. Nu-ți place violența, Rose, îi zice de parcă i-ar aminti asta.

-Nu mai sunt o fetiță. Și asta doar mă ajuta, tată. Mă ajuta să lovesc un sac de box pentru a alunga toate emoțiile negative. Asta până când mi s-a propus să mă lupt pentru bani.

Nici nu vreau să-mi imaginez ce față a făcut domnul Stewart.

-Voiai să mă ajuți. Oh, fata mea. Nu trebuia să-ți pui viața în pericol când puteam rezolva asta împreună.

-Știu, tată.

Cred că acum s-au îmbrățișat. A fost un moment scurt de liniște și patul s-a mișcat puțin.

-Acum că am lămurit toată povestea, să nu-l mai lăsăm pe Noah să aștepte sub patul tău, scumpo. Nu e prea politicos.

Cred că dacă ne puteam vedea unul altuia expresia feței ar fi fost de parcă ne uitam în oglindă.

Oh, Dumnezeule!

Încep să mă târăsc de sub pat cu cea mai mare rușine pe care am avut-o vreodată.

-Hei, domnule Stewart, zic rușinat și habar n-am ce fac cu mâinile pentru că le mișc într-un mod foarte ciudat.

De cum dau ochii cu Rosie, dau de o expresie la fel de rușinată ca a mea.

-Voi copii nu vă pricepeți deloc la secrete, ne zice și începe să ne zâmbească.

Înainte mă gândeam că dacă ar afla m-ar trimite pe bucăți înapoi în Londra, dar acum că îi văd căldura din ochi nu mai pare atât de înfricoșător gândul de a-i spune adevărul.

-Știai?, îl întreabă Rosie rușinată.

-Nu sunt orb, Rose, începe el. Băiatul ăsta nu e gay și cu siguranță am tras cu urechea ca un adult responsabil.

-Nu e frumos să tragi cu urechea, tată, îl mustră Rosie în timp ce zâmbește. Îmi spui asta dintotdeauna.

-Când vine vorba de fata mea orice e permis, zice dându-i un sărut pe frunte și apoi mângâindu-i creștetul. Aproape orice, se corectează când își dă seama că "orice" poate însemna multe lucruri nepermise. Așa că niciodată nu îți voi interzice să iubești, în regulă? Iar tu, spune și arată spre mine, ai face bine să ai grijă de fata mea cum ai făcut și până acum.

Aprob din cap fără a spune nimic și simt cum mă trec toate transpirațiile.

Cu siguranță știu ce nu voi mai face mult timp. Nu voi mai spune o minciună atât de mare și încerc să cred că nu voi mai minți prea curând.

De cum rămânem singuri începem să zâmbim și să râdem apoi din tot sufletul pentru că reacțiile noastre au fost neprețuite după mica noastră peripeție în ascunderea adevărului.

-Mă așteptam ca tatăl tău să mă facă bucățele și să mă trimită tot pe bucățele acolo de unde am venit, zic râzând.

-Și pentru mine a fost o surpriză, recunoaște ea deși îl cunoaște atât de bine pe domnul Stewart.

Pare că toată nebunia s-a terminat, dar știu că de abia acum începe o nebunie care va fi atât de frumoasă pentru amândoi.

De ce numesc viitoarea noastră relație nebunie?

Pentru că așa va fi. Amestecul dintre noi doi va fi cu adevărat o nebunie.

Ce vreau să spun eu prin nebunie?

Vreau să spun o senzație alcătuită din atât de multe emoții încât explodează ca niște artificii și din ele rămân doar culori vii care descriu o întreagă nebunie.

O nebunie frumoasă.