Numărând stelele

Noah

Nepoliticos? Doar atât poate?

Eu care puteam să jur că îmi va face niște ''complimente'' demne de o persoană căreia i s-a trântit ușa în nas, dar se pare că m-am înșelat. La prima vedere pare o fată inocentă, dar nu pot să știu ce se ascunde în spatele acelei inocențe.

Lucrurile rele se nasc din inocență.

Trecând la ce s-a întâmplat mai devreme, lumea ar crede că sunt nebun dacă aș spune că tocmai i-am trântit ușa în nas fetei proprietarului casei în care plătesc să locuiesc, dar adevărul e că nu îmi doresc să fim prieteni. O să fiu doar băiatul care locuiește în casa ei pentru că doar departe de casă își poate duce visul spre împlinire, așa că nu vreau să-i dau speranțe că între noi ar putea fi mai mult decât o relație de conviețuire. Nu vreau să mă atașez de locul ăsta, ca mai apoi să-mi fie greu să-l părăsesc atunci când va trebui să mă întorc de unde am plecat, de acasă. Nu vreau să-mi fac prieteni pe care să-i las aici când mă voi decide ce voi face cu viața mea. Vreau doar să-mi finalizez studiile, să fac ceea ce iubesc și să ajung un muzician de succes.

Planuri mărețe, dar realizate în pași mici și siguri.

Toate gândurile acestea zburau prin capul meu în timp ce despachetam restul lucrurilor care mi-au mai rămas și priveam camera în care voi face nopți albe pentru a scrie cântece sau în care voi dormi în următoarele două zile pentru că sunt atât de obosit că aș putea adormi în picioare. Pe lângă asta, va fi destul de greu să mă acomodez cu fusul orar de aici. Și încă ceva ce îmi va completa ziua este că mor de foame și tocmai am rămas în casă cu singura care mă poate ajuta să fac ceva în privința asta și la care deja mi-am pus o bilă neagră.

Doar nu o să mă lase să mor de foame.

Așa că pornesc în căutarea celei de care depinde stomacul meu gol și gălăgios. Nu a fost tocmai greu să observ singura persoană care mai e în casă cum stă tolănită pe canapea și schimbă posturile tv în mod repetitiv, ca mai apoi să îl închidă și să-și îndrepte privirea ciudată spre mine. Prin ciudată vreau să zic că are o privire intensă care îmi dă câțiva fiori pe șira spinării.

Iau o gură de aer, sperând că a uitat de întâmplarea de mai devreme și nu va fi nevoie să aștept până se întoarce Liam acasă. Mi-am promis că nu îmi voi face prieteni aici, dar tipul chiar pare să fie de treabă și chiar am nevoie de cineva care să mă mai trezească din visarea mea continuă.

-Crezi că ai putea să-mi arăți bucătăria, Josie?, întreb fără să trădez vreo emoție.

Singurul lucru pe care îl văd este ea, care acum este în fața mea, foarte aproape de mine, aproape atingându-mi pieptul cu nasul din cauza diferenței de înălțime. Mă privește stupefiată după care în sfârșit primesc un răspuns.

-E Rosie. Mă numesc Rosie și nu Josie, zice prelungind numele greșit.

La naiba! I-am greșit numele. Încã o bilă neagră.

-Da, corect. Rosie. Îmi pare rău.

Sunt jalnic.

-În urmă cu câteva minute nu-ți părea atât de rău.

Atunci nu gândeam că sunt lihnit.

-Eram obosit și încă sunt. Vreau doar să mănânc ceva și să dorm. Se poate?

Nu m-am simțit atât de dator să dau explicații nici măcar părinților mei.

-Cere-mi scuze și se poate.

Nu. Nu mai vreau să-i cer scuze încă o dată. Mi-am călcat destul de orgoliu pe ziua de azi.

-Am făcut deja asta, zic abținându-mă să nu o șterg pe ușă la cel mai apropiat restaurant sau cafenea. Nu-mi permit să abuzez de banii pe care îi am. În plus, mâncarea e inclusă în preț și chiar nu voi plăti degeaba.

-Pentru că mi-ai greșit numele, nu și pentru că mi-ai trântit ușa în nas. De două ori chiar.

-Uite..., încerc să-i explic, dar mă întrerupe.

Cine e nepoliticos acum? Oh, da. Tot eu.

-Nu scuze, nu mâncare.

În mod normal n-aș ceda atât de repede nici dacă mi s-ar fi pus un pistol la tâmplă, dar nervii și stomacul meu au făcut-o. Am cedat la amenințările ei de clasa întâi.

-Îmi cer scuze, zic printre dinți. Mulțumită?

-Foarte, îmi zice și mă conduce în bucătărie pentru a-mi arăta unde se aflã toate lucrurile.

N-am văzut în viața mea atât de multe tigăi și ustensile de bucătărie. Poate se datorează și faptului că nu am petrecut niciodată mai mult de zece minute în una, dar se pare că de acum încolo voi trece mai des pe aici și voi sta mai mult de zece minute. Viața mea chiar se schimbă.

Turul bucătăriei s-a dovedit a fi unul prea lung pentru așteptările mele, dar măcar voi primi ce am vrut, iar micuța inocentă și-a primit scuzele. Toată lumea a primit ce a vrut. Toată lumea fericită. Cel puțin eu.

-Fratele tu zicea că o să mă adori, mă trezesc vorbind în timp ce îmi pregăteam ceva, amintindu-mi de conversația cu Liam. Cred că s-a înșelat. Foarte tare, adaug după câteva secunde. Mi-a zis că îți place muzica și eu fac muzică, dar presupun că tuturor le place, deci n-ar trebui să mă consider special.

-Ador e prea mult spus, îi aud răspunsul după câteva schimburi de priviri. Tinde să exagereze câteodată.

La fel și tu. Cred că a făcut prea mult tam-tam din cauza unei uși stupide și a unor cuvinte aruncate inconștient.

-Știe că îmi place muzica, dar ce nu știe e că nu-mi plac cântăreții încrezuți.

Touché, dar încă nu pot să remarc aluzia pe care mi-a făcut-o. M-a considerat cântăreț, deși sunt la început de drum. Nici măcar nu am terminat vreo piesă de când m-am băgat în toată treaba asta cu muzica. Doar strofe incomplete, linii melodice neterminate și speranțe deșarte, dar nimic care să mă oprească din asta. Sunt sigur cã va veni și ziua în care voi cânta în fața unui public propriile melodii.

-În plus, cred că amândoi știm că am început cu stângul și așa va fi în continuare. Personalitățile noastre se bat cap în cap și crede-mă că unul dintre noi va ceda și aceea nu voi fi eu. Îți dau un sfat Noah. Ar fi bine pentru amândoi să stai departe de mine și eu de tine. Viața mea e prea complicată pentru tine.

Acestea fiind spuse s-a ridicat și a plecat, iar eu am rămas aici, singur cu toată mâncarea care așteaptă să o mănânc.

''Viața mea e prea complicată pentru tine.''

Asta ce vrea să însemne? Are doar șaptesprezece ani și deja crede că viața ei e complicată. E doar o puștoaică care complică lucrurile mai mult decât trebuie. Spun asta pentru că văd ce viață are. O casă spațioasă, o familie și studii fără a fi nevoită să muncească pentru vreun șfanț. E viața perfectă. Cum ar putea să se plângă de o asemenea viață? E ceva ciudat la fata asta și nu știu dacă aș fi dispus vreodată să aflu ce.