Numărând stelele

Rosie

Am aflat mai multe lucruri despre Noah decât mi-aș fi închipuit că voi afla vreodată. Speram să rămân la ideea de a nu mă apropia de el sau de a nu comunica prea mult cu el, dar pare că nu vreau să respect asta deloc. N-ar trebui să mă atașez de el și de glumele lui proaste la care râd doar din faptul că sunt atât de proaste încât prefer să îmi șterg memoria după ce le-am auzit, dar în seara asta a fost de parcă am început să-l cunosc cu adevărat pe Noah Collins. A făcut zgomot doar pentru a nu veni să-mi ceară un favor, ceea ce spune despre el că nu e genul care să roage ceva-cam nepoliticos, dar bine intenționat, m-a făcut să mă simt în largul meu atunci când a închis ochii doar pentru că nu puteam să cânt dacă mă privea și mi-a povestit despre cum a ajuns să facă muzică fără ca măcar să clipească. Deja încep să știu mai multe decât vreau despre el și chiar nu vreau să-mi petrec ultimele săptămâni din vară gândindu-mă la ce aș mai putea afla despre el.

-Ce e cu fața asta gânditoare?, sunt întrebată de cel la care mă gândeam.

-Mă gândesc cum să-mi petrec ultimele săptămâni de vară. Nimic prea important, spun de parcă e un fleac.

Ultimele săptămâni de vară sunt cele mai importante, mai ales pentru mine, Sam și Landon. În fiecare an, la sfârșitul vacanței dormim cu cortul pe plajă, ascultăm muzică și încercăm să prezicem cum va fi noul an de școală care urmează. Niciodată nu a fost cum credeam că va fi, dar presupun că ăsta e farmecul.

-Hei, spune cumva ofensat. Ultimele săptămâni de vară sunt cele mai importante.

Acum gândim la fel?

-De aceea o să le petrec cu prietenii mei și nimeni nu ne va sta în cale.

-Asta înseamnă că ne vom petrece ceva timp împreună acum că fac parte din prietenii tăi.

Nu. E greșit ce se întâmplă aici pentru că eu nu vreau să petrecem timp împreună, nu vreau să mă atașez de el ca o idioată sau poate și mai rău. Tatăl meu are încredere în mine și eu chiar nu îmi doresc să-l dezamăgesc prin faptul că m-aș putea gândi la ceva mai mult decât cu băiatul pe care îl găzduim doar pentru că acum el e singur și muncește pe rupte pentru a avea grijă de noi, mai mult de mine și de casa noastră. În plus, de câți ani există trio-ul nostru nimeni altcineva nu a fost implicat în timpul nostru petrecut împreună sau în ceea ce facem noi la sfârșitul verii pentru că fiecare dintre noi a considerat că e mai bine să fim doar noi trei. Mereu am fost doar noi trei și așa va rămâne.

-Eu...ăm..., mă bâlbâi pentru că habar n-am cum să-i spun în cel mai politicos mod posibil că nu suntem prieteni și că nu îl vreau prin preajma mea sau a prietenilor mei.

-N-am prea mulți prieteni pe aici, sunt cam singur, dar te înțeleg dacă nu vrei să mă ai pe cap.

Urăsc faptul că se victimizează în fața mea pentru că era clar că urma să-i spun că nu suntem prieteni și nu vom petrece timp împreună, dar faptul că nu știe pe nimeni aici cu excepția familiei mele e destul de trist.

-Am venit așa devreme aici pentru că voiam să cunosc orașul mai bine și familia care mă va găzdui, de asemenea, dar cred că mai bine trăiam vara asta în Londra chiar dacă...

-Oh, bine, cedez eu. Îți voi arăta orașul, dar am câteva condiții.

-În regulă. Să auzim.

Ador să fac eu regulile.

-Prima. Mergem mereu unde vreau eu fără să pui prea multe întrebări. A doua: nu încalci prima condiție. Simplu.

-Cred că m-am răzgândit. Mai bine mă pierd de o sută de ori în orașul ăsta decât să stau cu tine și regulile tale stupide, spune și dispare din bucătărie.