Numărând stelele

Rosie

După toată discuția cu Landon sper doar că va lua o decizie bună și că totul va fi în regulă între cei doi prieteni ai mei. Nu aș vrea ca prietenia noastră să fie afectată de acest lucru, mai exact de sentimentele prietenului nostru. E ciudat cum s-a întâmplat asta în ciuda pactului acela pe care l-am făcut tot în perioada când eram niște țânci, dar cine nu ar iubi-o pe Sam? E o prietenă grozavă, amuzantă și frumoasă. E tot ce ți-ai putea dori. Excepție fac momentele ei în care parcă e o durere în fund, dar nu asta e ideea.

Ideea e că acest trio se bazează pe sinceritate și ceea ce se ascunde aici nu spune deloc sinceritate. Se ascund niște sentimente și nu poți spune că nu e o minciună pentru că Landon o minte pe Sam ca și cum nu e îndrăgostit până peste urechi de ea, eu știu asta și continui să nu spun nimic, iar Sam...e doar o victimă a acestei minciuni nevinovate.

-Landon e aici și te caută, aud de după ușa camerei mele și mă întreb cum de nu am fost anunțată de asta.

Ies în viteză pe ușă și reușesc să dau și peste Noah, care se uită la mine de parcă i-am furat o pană de chitară. Îl ignor. Doar asta fac de când nu îl mai pot evita.

Mă simt ca o mare lașă care se lasă ajunsă de trecutul ei, dar nici el nu inspiră cine știe ce încredere.

Și se pare că mi-am târât fundul până jos doar pentru a da de un Landon supărat și îmbufnat, ceea ce mă trimite la ideea că a făcut-o. I-a zis lui Sam ceea ce mi-a spus și mie.

-Eu...doar...nu știu, începe să vorbească el fără sens. Nimic nu se leagă până nu ajungem între pereții camerei mele și după ce închid ușa pentru a nu fi auziți de nimeni.

-Dragostea e cel mai stupid sentiment, îmi zice și se aruncă în patul meu, rămânând cu fața spre tavan și cu mâinile sub cap.

-Presupun că i-ai spus, concluzionez eu.

-Da. Și a mers ca naiba. De abia se mai putea uita la mine, Rosie. Mai rău de atât, nici măcar nu a mai ascultat ce i-am mai spus după "Mi-am dat seama că m-am îndrăgostit de tine". A țipat la mine și mi-a zis să mă duc naibii. Atât. După aceea m-a lăsat ca pe ultimul idiot. M-a respins mai rău decât o pisică căreia nu-i place apa și crede-mă că pisicilor chiar nu le place apa.

Firea vulcanică a Samanthei nu a întârziat să-și facă apariția. Se pare că l-a făcut pe Landon una cu pământul doar cu personalitatea ei pe care nici eu nu o înțeleg.

-O să rezolv asta, Lan. Voi vorbi cu ea.

-Nu!, se repede la mine. Gata cu porcăria asta. S-a terminat tot, deși nici măcar nu a început nimic. S-a terminat cu dragostea asta stupidă care nu-și are rostul. Cum am putut să mă îndrăgostesc de una din cele mai bune prietene? E numai vina mea.

E vina mea. Gândeam asta, dar nu o spuneam cu voce tare de parcă îmi era frică de a rămâne fără voce. Trebuia eu să fac pe Cupidon cu prietenii mei...

-Dar..., încerc eu să mai repar ceva, dar nu îmi mai iese nimic din gură. Doar un oftat greoi care umple liniștea din camera asta.

-Las-o baltă. Poate nici măcar nu eram îndrăgostit cu adevărat de ea și era doar un capriciu de al meu de a o avea.

Știu că încearcă să mă mintă, dar cu mine nu merge. Îl cunosc suficient cât să știu că nu se joacă cu sentimentele. E un băiat bun, chiar dacă nu crede asta.

Îmi aduc aminte cum erau primele zile din primul an de liceu: chinuitoare și obositoare. La puținele ore fără Sam și Landon eram ținta celor populari care nu încetau să mă facă ciudată sau tocilară, deși eram o liceană ca oricare alta. După aceea au început îmbrâncelile și piedicile de pe hol care au încetat când Landon mă apăra și era cu mine. Uram când încasa loviturile în locul meu doar pentru a mă apăra. După primul an s-au plictisit și m-au lăsat în pace, continuând apoi să găsească noi ținte printre boboci.

Ideea e că Landon e un suflet bun acoperit de o armură de piatră. E sensibil, dar niciodată nu vrea să o arate. Crede că l-ar face slab în fața celorlalți băieți la fel de orgolioși ca el.

-Știm amândoi că nu e așa.

-Subiect închis, Rosie. Ne mai vedem, dacă voi mai putea da ochii cu Samantha după tâmpenia pe care i-am zis-o.

Atât a avut de zis și a plecat.

-Oh, haide Landon, strig din pragul ușii casei mele, dar el continuă să meargă. Ești așa un copil!, țip cât să mă audă înainte de a porni mașina și de a pleca.

Asta a fost așa de...rece. Nici măcar nu m-a mai îmbrățișat, așa cum face de fiecare dată când ne despărțim.

Și că tot vorbeam de Sam...se pare că vrea să-mi vorbească din moment ce mă sună.

-Da, Sam, răspund știind ce mă așteaptă.

-Ce e cu viața asta de rahat, Rosie? Un idiot era să mă calce cu mașina și prietenul nostru cel mai bun tocmai mi-a spus că e îndrăgostit de mine, țipă ea prin telefon. Ce e greșit la viața mea?

-Stai, ce?, zic atunci când aud de partea cu mașina. Ești bine?

-Sunt cât se poate de întreagă pentru a vă rupe ție și lui Landon câte o mână. Cum ai putut să-l lași să facă asta?

-Eu..nu știam ce planuri are, mint cu nerușinare, deși eu sunt cea care a încurajat nebunia asta.

Câteva momente de liniște îmi fac inima sã o ia la goanã.

-Să zicem că te cred.

Și sã sperãm cã am scãpat.

-Ce ai făcut cu tipul cu mașina?, schimb repede subiectul, sperând că o să uite ce s-a întâmplat.

-Eram cât pe ce să sun la poliție. Norocul lui că era drăguț și că mi-a cerut scuze la timp.

-Oh, Sam...spun oftând.

-Trebuie să plec, zice grăbită. Ne vedem curând.

Nici măcar nu am apucat să-mi iau la revedere că a și închis.

Ca de fiecare dată eu sunt cea prinsă între certurile lor și ca de fiecare dată trebuie să-i împac, dar de data asta nu cred că mai merg înghețata și o comedie la care să râdem până uităm de ce ne-am certat.

De ce trebuie să rezolv eu problemele tuturor? E totul așa de rahat, încât nu mai reușesc să văd nici o parte bună.