Lupte interioare

VI - Căsătoria

        Toată noaptea ploaia nu conteni, doar că de data asta a fost o ploaie liniştită de primăvară. Dimineaţa veni senină cu un soare puternic, ce anunţa o zi  frumoasă şi călduroasă. Ploile din nopţile trecute au readus la viaţă natura, făcând ca în această dimineaţă plină de soare, totul să fie mai vesel. Iarba, copacii, florile, animalele, păsările, care se făceau simţite prin ciripitul lor necontenit, până şi oamenii păreau mai veseli şi mai plini de viaţă, iar printre ei se număra şi străinul nostru, care neavând parte, prea des, de un astfel de tratament plin de natură, se trezi foarte devreme, atât de devreme încât pensiunea părea pustie la ora aceea, şi plecă la plimbare prin pădurea de conifere.

       Doar bruneta se pare că era imună la aceste splendori ale naturii, ziua anterioară şi mai ales sfârşitul ei, îi lăsase un gust de pelin, care încă nu trecuse. A avut o noapte de insomnie, fapt pentru care acum se simţea obosită, dar cu toate acestea se trezi destul de devreme. Și-a pus o rochiţă sport, luă micul dejun, după care îşi luă geanta imensă, de tenis şi coborî din camera ei, intersectându-se pe scări cu bărbatul pe care a sperat să nu-l mai vadă niciodată. Acesta tocmai se întorcea de la plimbare. Amândoi erau uimiţi de această intâlnire, pe care cu siguranţă niciunul din ei nu şi-au dorit-o. Ea din dezgust faţă de el, iar el de ruşine.

        Bun, era convinsă că destinul era împotriva ei, de ce a trebuit să i-l pună pe străin din nou în calea sa? Era luni, weekend-ul s-a sfârşit, la fel şi acel festival, ce mai căuta aici? De ce nu a plecat ca toţi ceilalţi turişti şi cât avea să mai rămână la pensiune și să fie obligată să-l vadă? Tot acest şir de întrebări trecură prin mintea brunetei în doar câteva secunde, timp în care amândoi se fixară cu privirea unul pe celălalt, cu aceleaşi feţe uimite, dar şi stânjenite. O stânjeneală care era prezentă într-o doză mult mai mare pe faţa străinului, care nu ştia cum să se poarte, ce trebuia să facă sau să spună. Se întreba dacă ar fi potrivit să îşi ceară scuze din nou pentru purtarea sa josnică faţă de ea. Dar i-a fost imposibil să poată rosti vreun cuvânt. După scurgerea a câtorva clipe consumate cu privirile lor stânjenitoare, bărbatul i-a făcut loc să treacă, scara fiind prea îngustă pentru două persoane, se lipi cu spatele de balustradă. Ea înţelegând gestul lui, a trecut imediat pe lângă el, având grijă să nu îl atingă. Și-a văzut de drum fără ca măcar să întoarcă capul, iar el a rămas ţintuit de acea balustradă şi o urmări cu privirea, până dispăru din câmpul său vizual.

        Bruneta s-a dus în acea dimineaţă la clubul de tenis, locul unde se pare că îşi petrecea cel mai mult timp, apoi se întâlni cu Alex şi după ce a purtat cu el o discuţie deschisă, cu privire la cele întâmplate între ei, cu o seară în urmă, veni şi dulcea împăcare între cei doi. Amiaza şi-au petrecut-o împreună, bucurându-se de timpul petrecut unul lângă celălalt. Nu îi povesti absolut nimic din cele întâmplate cu străinul, cunoscându-i cel mai mare defect al lui Alex, conjunctura ar putea ieși aproape tragică, de altfel nici mamei ei nu îi confesă acele întâmplări, fiind convinsă că se poate descurca şi singură cu această situaţie.

        Străinul întors din oraş, după o absenţă de câteva ore, intră în pensiune, îndreptându-se direct şi foarte hotărât spre bucătăria acesteia. S-a oprit în loc și nu a deschis uşa, pentru că îl împiedicară vocile ce se auzeau din spatele acelei uşi şi faptul că una dintre voci o recunoscu a fi a ei, a brunetei. Aşteptă câteva secunde, după care intenţionă să intre din nou, dar contextul discuţiei îl opri, rămânând să tragă cu urechea, în cele din urmă.

        Era o discuţie, nu foarte amiabilă, a doamnei Veronica cu fiica sa. Bineînţeles, că departe de a ţipa sau a urla una la alta, conduita şi educaţia mamei, aceeaşi pe care o primise şi fiica sa, le oprea de la o asemenea comportare neşlefuită. Discuţia celor două era doar una contradictorie.