Lupte interioare

XLIV - Pasiunea lui Fabio împlineşte o ultimă dorinţă

După aproximativ două săptămâni au ajuns în Târgovişte. Judeţul în care Fabio, într-una din localităţi, deţinea aerodromul despre care îi vorbise soţiei lui. Au rămas acolo câteva zile şi cu această ocazie, el şi-a arătat, în faţa Athenei, măiestria în pilotarea oricărui avion pe care îl avea în dotare, chiar executând în aer manevre acrobatice foarte spectaculoase. Se vedea destul de limpede, plăcerea foarte mare şi fericirea pe care acesta o avea atunci când pilota. Era plin de bucurie că se afla acolo, împreună cu ea şi că făcea ceea ce-i plăcea cel mai mult, să zboare.

    Athena, deşi avea o teamă incredibilă de înălţime şi nu era o adeptă a excesului de adrenalină, acceptă cu greu, ca măcar o dată să zboare cu un avion pilotat de el, punându-l să promită înainte că va fi un zbor liniştit, fără acrobaţii în aer. După primul zbor, în care el îşi respectă cu sfinţenie promisiunea, mai urmară şi altele, în care încetul, cu încetul, la rugăminţile insistente ale lui Fabio, cerându-i să aibă încredere în el, acceptă şi Athena să-l lase să execute şi mici manevre acrobatice. Căpătând încredere, atât în curajul ei, dar mai ales în priceperea lui Fabio, ce-i oferea deplină siguranţă, următoarea plimbare prin aer a fost cu motodeltaplanul, fiind urmată de motoparapantă, dar refuzând în mod categoric un slat cu paraşuta în tandem cu el.

    Au avut parte de zile mai mult decât minunate în Târgovişte, petrecând marea majoritate a timpului la aerodrom.

    În cea de-a patra zi, de când se aflau acolo, un sătean veni la administratorul aerodromului să-l întrebe cât l-ar costa măcar câteva minute de zbor, cu unul dintre avioane. Primind răspunsul, acesta cu o expresie a feţei foarte deziluzionată de preţul prea mare pentru el, a vrut să plece. Dar întâmplarea făcuse ca Fabio şi Athena să se afle în acelaşi birou, chiar lângă angajatul său, în clipa în care primise acea întrebare. Săteanul, neştiind că el este proprietarul acelui aerodrom, alesese să discute cu cel de care ştia el că se ocupă de toate acele avioane, nebăgându-l deloc în seamă pe Fabio. La început, acesta din urmă crezu că este doar o glumă din partea bărbatului, punând acea întrebare bizară, dar când îi văzu înfăţişarea tristă în urma răspunsului, îl opri întrebându-l pentru ce are nevoie de acele câteva minute de zbor?

    Era un bărbat de vreo patruzeci şi ceva de ani, un om simplu, de la ţară, ce supravieţuia zilelor doar din munca câmpului şi creşterea animalelor, aceste aspecte se vedeau limpede din ţinuta şi purtările sale. Tocmai de aceea, lui Fabio i s-a părut stranie întrebarea sa, dar aflând motivele omului, a înţeles clar cauza venirii sale acolo şi mai ales dezamăgirea avută odată cu aflarea tarifelor, extrem de mari pentru buzunarele lui.

    Acesta îi povesti, cu lacrimi dureroase în ochi, că unicul său copil, un băiat de doar şapte ani, era bolnav de cancer în fază terminală şi conform spuselor medicilor, mai avea de trăit maximum două luni de zile. Copilul era pasionat încă de mic de zbor şi avioane, dar el şi soţia lui au avut posibilitatea să-i satisfacă acea pasiune cu un singur avion din jucărie şi multe altele confecţionate din hârtie. Dar acum, când ştia că nu mai are ce altceva să-i ofere copilului său, nemaiavând timpul necesar pentru asta şi că fiul lui nu va apuca să devină pilot, aşa cum el îşi dorise, voia să-i îndeplinească această ultimă dorinţă, să zboare cu avionul pentru prima dată, măcar pentru câteva minute. Menţionă că se va întoarce după câteva zile, pentru că nu avea banii pentru plătirea acelor minute de zbor şi că trebuia mai întâi să aştepte târgul pentru a-şi vinde vaca, fiind singura cale prin care putea face rost de bani, pentru împlinirea dorinţei fiului său, chiar dacă risca să rămână fără banii de înmormântare, atunci când se va întâmpla tragicul eveniment.

    Fabio, auzind povestea tristă a omului, i-a spus hotărât să-şi păstreze vaca şi să aducă băiatul acolo, chiar în acea zi, dacă era posibil, pentru că va putea să zboare câte minute va dori el, fără să plătească nimic. Săteanul ascultând cuvintele lui, de data asta el fusese cel care crezu că este o glumă, nevenindu-i să creadă că este posibil aşa ceva. Fabio l-a convins de realitatea lucrurilor, zicându-i că el este proprietarul aerodromului şi a acelor aparate de zbor, iar dacă el dorea să-i ofere acea mică bucurie unui copil, nu exista nimic care să-l împiedice.