Lupte interioare

XLIII - Udarea bobocului de inimă cu o bunătate excesivă

După trei zile de la inaugurarea hotelului, soţii Cristofori plecară spre Bucureşti.

Pe drum, aflându-se doar ei doi în maşina lui Fabio, ea citea, lucru pe care îl făcea de obicei în aceste împrejurări, iar el conducea tăcut, pierdut în gândurile sale. La un moment dat, ridicând privirea din carte, Athena observă că drumul pe care Fabio mergea, nu era cel obişnuit spre Bucureşti, şi-l întrebă surprinsă:

- De ce ai deviat de la drumul obişnuit? Acesta nu este drumul spre Bucureşti.

- Da, corect nu este drumul spre Bucureşti, pentru că nu vom merge la Bucureşti, îi răspune el surâzând.

- Dar unde? întrebă ea din nou surprinsă.

- Vom merge într-o altă vacanţă.

- Poftim! În ce fel de vacanţă?

- Vei vedea la momentul potrivit, i-a răspuns el, păstrându-şi zâmbetul şi un aer misterios.

- Fabio, dar eu nu-mi pot permite încă o vacanţă, deoarece trebuie să mă întorc la serviciu. Am lipsit oricum foarte mult, din pricina precedentei prelungiri şi nu pot abuza.

- Nu-ţi face griji, că s-a rezolvat deja şi pentru noua prelungire şi nu îţi vei pierde slujba. Sper doar, ca de data aceasta să nu mă mai cerţi, ca data trecută, o anunţă el, fără frica unei eventuale mustrări prezentă în starea lui

- Te rog, aş prefera să amânăm această vacanţă, chiar vreau să ne întoarcem acasă..., la Bucureşti.

Fabio îşi întoarse privirea plină de uimire şi încântare spre ea, zicându-i:

- Uau, este prima oară când te aud, că spui „acasă", la mine acasă şi că vrei să te întorci la Bucureşti.

- Da, pentru că sunt foarte multe lucruri, pentru care aş vrea să mă întorc!

- Care? În afară de serviciu şi de mine bineînţeles, care sunt deja aici lângă tine, iar tu vei merge unde merg şi eu, îi zise el zâmbind larg de aluzia făcută şi cu aroganţa sa alăturată la acel zâmbet.

- În primul rând, Ana se va interna din nou şi cu siguranţă va avea nevoie de sprijinul meu, iar eu vreau foarte mult să fiu alături de ea, răspunse Athena foarte serioasă. Apoi este Rania, care va avea prima sa expoziţie la atelierul de arte, unde face cursurile, cu lucrările ei şi mi-ar plăcea să fiu acolo, fiind primul ei eveniment de acest gen şi fiind şi foarte important. În plus, trupa de teatru şi-a început de acum o săptămână activitatea, eu sunt singura care lipseşte şi la fel şi celelalte fundaţii, care cu siguranţă au nevoie de voluntari.

Fabio, privind în faţă la drum, fără să spună ceva, avea pe chip afişat un zâmbet misterios, ce făcea anumite aluzii la gândurile ce-i treceau prin minte în acea clipă datorită răspunsului Athenei. Ea, observându-i reacţia, îl întrebă:

- De ce zâmbeşti?

- Cine, eu?! întrebă el încercând să pară surprins.

- Da, tu!

- Dar nu zâmbesc, ţi se pare, o asigură acesta adoptând o înfăţişare de nevinovat.

- Nu mi se pare absolut deloc, replică ea foarte hotărâtă, dar surâzând şi ea discret. Ai zâmbit la auzul răspunsului meu, iar zâmbetul tău a fost unul cu subînţeles. Şi vreau să aflu semnificaţia acelui subînţeles.

Fabio se uită câteva secunde la ea având acelaşi surâs, apoi privi din nou la drum, vorbindu-i:

- Auzindu-ţi toate acele motive înşirate, mi-am dat seama de un lucru. Şi anume; că tu în doar câteva luni de zile, în ciuda incomodităţii tale avută în casa mea, ţi-ai găsit preocupări, care observ că te interesează, te preocupă şi îţi plac foarte mult. Uneori, punându-le chiar şi înaintea mea, cum faci şi acum de exemplu. Dar, în fine, să trecem peste acest subiect. Ideea este că ţi-ai creat propria ta lume, în lumea mea. O lume din care, de altfel, fac şi eu parte din moment ce o ai alături de mine. Aşadar, eu consider că avem deja lumea noastră, Athena şi asta îmi confirmă şi îmi oferă încredere, că relaţia şi căsnicia pe care eu îmi doresc să le am cu tine, au şanse foarte mari de viitor. În ciuda reticenţei tale.