Lupte interioare

XIV - Conversaţia şi petrecerea nedorită

        În următoarele două zile nu s-a văzut cu el. Ea era plecată mai toată ziua la clubul de tenis, iar Fabio era plecat la hotelul lui, care se construia. Athena a aflat de la mama ei că, într-una din seri Fabio întrebase de ea, însă nimic mai mult. O altă noutate, care o bucură pe Athena cel mai mult, a fost că Alex a renunţat la ideea sa, de a abandona echipa de rugby, şi a plect după ea în cantonament, acolo unde trebuia să se afle deja.

        În Predeal a sosit, de o zi, prietenul lui Fabio, cel cu care se aflase la sala de bowling în prima seară. Şi după ce cu o zi în urmă, lucraseră amândoi toată ziua, pentru hotelul aflat în construcţie, se pare că acesta pe lângă prieten, îi  era şi angajat, au ales ca în acea zi să profite de vremea frumoasă şi să facă o plimbare cu motoarele, pasiune împărtăşită de amândoi, până la Braşov şi înapoi. Spre drumul de întoarcere, i-a răzbit foamea, astfel că s-au oprit la unul din restaurantele din drum.

      Acolo, aşteptând să le fie servită mâncarea pe care tocmai şi-o comandară, prietenul lui îi povestea ce probleme a întâmpinat cu unele acte pentru hotelul din Predeal. Însă Fabio, neavând dispoziţia necesară pentru astfel de lucruri, i-a spus:

        - Marius, pe bune, am ieşit să ne relaxăm şi tu îmi vorbeşti tot de acte şi de serviciu. Azi nu vreau să aud de astfel de lucruri.

        - Ok, şefu' am înţeles! Atunci spune tu ce vrei să vorbim, s-a supus acesta, vorbindu-i cu un ton glumeţ şi râzând.

        - Mai degrabă aş vrea să te anunţ ceva, decât să vorbim.

        - Să mă anunţi? Ce vrei să mă anunţi? îl întrebă Marius foarte surprins, dar şi curios, iar Fabio a făcut următorul anunţ cu un zâmbet larg pe buze:

        - Vreau să te anunţ, că mă însor.

        - Poftim! exclamă prietenul lui cu o înfăţişare plină de mirare. Cum adică te însori?

      - Exact cum ai auzit. Mă voi însura sâmbăta viitoare, continuă Fabio cu acelaşi zâmbet şi cu relaxare, atât în glas cât şi în atitudine.

        - Să nu îmi spui că ţi-ai găsit marea dragoste?

        - Nu, ştii doar, că eu nu cred şi nu sunt adeptul acestor chestii.  Fac lucrul ăsta pentru a îndeplini condiţiile puse de tatăl meu în testament, care de altfel le cunoşti şi tu foarte bine.

        - Da ştiu, dar parcă renunţaseşi la lucrul ăsta!

        - Da, renunţasem şi asta pentru faptul că nu aveam cu cine. Ştii şi tu că un contract, cu tot felul de clauze, între mine şi respectiva femeie, fratele meu odată aflat de el, ar fi putut să atace acea căsătorie, spunând că nu este adevărată.

        - Exact!

      - Ei bine, datorită unei împrejurări cam ciudată, am găsit femeia potrivită, cu care nu este nevoie de niciun contract şi cu care nu risc să mă stoarcă de bani.

        - Nu înţeleg, cum ai reuşit într-un timp atât de scurt şi cine este respectiva?

        - Ştii, că m-am cazat la o pensiune la marginea oraşului, pusă în pustietate, plină de intimitate şi linişte? Exact ce voiam eu atunci.

        - Da, ştiu, a răspuns prietenul său, nerăbdător să afle continuarea.

        - Bun, îţi mai aduci aminte de puştoaica aceea brunetă, cu ochii ăia albaştri frumoşi, pe care ţi-am arătat-o când ne aflam în sala de bowling?