Lupte interioare

XLVII - Inimi schingiuite

Fabio a ajuns în Bucureşti la o zi în urma Athenei. Iar ceea ce provocă întârzierea sa au fost cei doi copii de pe lista lui de binefacere, ale căror cazuri rămaseră nerezolvate şi nu putea admite să rămână aşa. După ce-şi făcu şi această datorie, pentru că pentru el ajunsese să fie precum o datorie, reveni şi el acasă.

Athena îşi reluase activităţile ei obişnuite încă de-a două zi, şi fiind mai mult plecată, doar auzi de revenirea soţului ei, dar nu-l văzu deloc şi nici nu-şi dorea acest lucru de teamă.

Dar dorinţa ei se dovedi a fi nerealizabilă, deoarece chiar în acea seară, când ea s-a întors de la un meci de tenis, unde l-a avut ca adversar pe Ovidiu, urcând scările şi ajunsă la capătul lor, de la primul etaj, îl văzu pe Fabio, în celălalt capăt, coborând aceleaşi scări pe care ea le urca.

Se opri în loc şi se uită cu ochii speriaţi, dar şi plini de vinovăţie spre el. Era prima lor întâlnire, de la acea dimineaţă tulburătoare a despărţirii definitive şi nu ştia cum să reacţioneze sau ce ar fi mai potrivit să facă, deoarece îşi aminti de mesajul lui, în care i-a scris să nu dea ochii cu el prin casă. Dar acum era prea târziu să poată împiedica asta.

Dacă ea s-a oprit, rămânând ţintuită în capătul scărilor, Fabio şi-a continuat drumul spre ea foarte liniştit şi nici nu părea că se va opri din pricina întâlnirii cu ea sau că era vreun pic mişcat ori tulburat, din pricina acestei întâmplări.

Athena se sprijini cu spatele de balustrada scării, privindu-l temătoare, iar el trecu pe lângă ea ca un simplu trecător, ce trece pe stradă pe lângă un alt trecător necunoscut. Total indiferent nu-i acordă nici cea mai mică atenţie, cuvânt sau privire.

Athena continua să privească chiar şi în urma lui, rămânând înmărmurită de purtarea acestuia, atât de indiferentă, nici măcar nu o salută.

Dar îşi alungă această impresie, spunându-şi că Fabio era destul de îndreptăţit să se poarte aşa cu ea. O duru pasivitatea arătată şi pentru câteva clipe simţi o nevoie disperată să-l strige şi să-şi ceară iertare din nou în faţa lui şi chiar să-l implore să o primească înapoi lângă el şi în viaţa sa. Dar sfârşi prin a-şi alunga grabnic şi acest gând din minte, din pricina faptului că nu avea nicio certitudine că a doua zi va fi de acord cu această hotărâre. Nu-i putea face asta pentru a doua oară, nu putea să continue să se joace cu sentimentele lui în acest fel. Fabio nu merita nici cel mai mic gram, din tot răul pe care ea i-l făcuse şi nici altul în plus.

Se urni din loc, reluându-şi drumul, complet dezolată, apoi, doar într-o secundă, îi apăru pe chip un zâmbet trist, dar mulţumitor. Şi asta din pricina faptului că, indiferenţa şi puterea lui de a se stăpâni chiar şi să o privească, în momentul în care a revăzut-o pentru prima oară după despărţirea lor, pentru Athena aceste lucruri constituiau forţa pe care el o avea şi cu care va putea să depăşească suferinţa provocată de ea. Nepăsarea lui semnifica pentru ea şi o mărire a durerii ei, dar şi o linişte.

Şi totuşi, dacă Fabio ar fi fost întors pe dos, la propriu, în clipa în care a trecut pe lângă ea, iar Athena ar fi văzut tot zbuciumul său interior, n-ar mai fi avut parte de acea linişte.

Pentru că, deşi el reuşise cu mare dificultate să-şi stăpânească ochii ca să nu privească la ea, nu reuşise să facă acelaşi lucru şi cu inima lui. Aceasta, ascultând doar de regulile ei, se uită la cea ce o iubea în momentul în care trecuse pe lângă ea, iar Fabio, în urma acestei întâmplări, simţi cum o gheară înfierată îi străpunge inima, provocându-i noi dureri.

Jucase un teatru chinuitor, trecând pe lângă Athena atât de nepăsător, iar în clipa în care ieşi din casă, fiind sigur că ea nu-l mai poate vedea, se opri în loc, expirând şi inspirând adânc, de parcă şi-ar fi ţinut respiraţia până în acel moment. Neştiind ce i-a fost mai greu, să se abţină să nu o strângă de gât sau să se repeadă la ea să o sărute şi să o îmbrăţişeze cu toată dorinţa lui?