Lupte interioare

XLVIII - O furie înnebunitoare

     În perioada călătoriei prin ţară a celor doi soți, Radu sosit acasă la puţin timp după plecarea lor, în mod surprinzător a rămas pe acasă cam toată perioada cât ei lipsiseră. Simţindu-se stăpân în lipsa lui Fabio şi chiar insistând cu prezenţa lui la hotelurile familiei, s-a implicat în mod abuziv chiar şi în conducerea acestora şi astfel i-a făcut destul de multe probleme lui Marius, care îl substituise pe Fabio în tot acest timp şi care la început, nevrând să-l îngrijoreze pe prietenul său sau să-i perturbe călătoria, încercă să-i facă faţă lui Radu, a aerului de stăpân suprem şi a insolenţelor pe care le exercita asupra lui. Dar când situaţia se agravă şi totul devenise de nesuportat, îl sunase pe Fabio făcându-i cunoscută situaţia cu care se confrunta. Acesta din urmă a dat ordine precise, ca fratele său să nu mai fie lăsat să intre în incinta niciunui hotel al familiei şi sunându-l personal pe acesta, îl ameninţă spunându-i să facă în aşa fel încât să plece cât mai repede într-una dintre excursiile lui obişnuite, dacă voia să mai aibă parte de astfel de excursii vreodată şi să mai primească banii necesari pentru ele. Finalmente, Radu plictisit probabil de cât a rămas în Bucureşti, plecă din nou de acasă, iar lucrurile intraseră pe făgaşul lor normal. De aici şi conversaţiile telefonice dese ale lui Fabio cu Marius, din timpul călătoriei celor doi soţi, conversaţii cu care Fabio s-a ferit în faţa Athenei, nevrând să o preocupe, şi din cauza cărora ea îl simţise atât de agitat în urma lor.

    Fabio uitase complet de această întâmplare odată cu sosirea lui acasă şi mai ales din pricina celor petrecute în relaţia lui cu Athena, însă atunci când află că Radu a sosit din nou în Bucureşti, mult mai devreme decât era programată această sosire şi trecând doar trei săptămâni de la plecarea lui, totodată ţinând cont că de obicei plecările sale durau cel puţin o lună de zile, toate astea i s-au părut oarecum suspecte. Iar urmările acestor reveniri atât de dese nu le vedea într-o lumină prea bună, mai ales aflând şi de cercetările făcute de fratele său în Predeal, cărora el reuşi să le stopeze extinderea , dar neştiind cu exactitate ce şi cât aflase Radu, se gândi că ar fi bine să continue să păstreze, în faţa fratelui său, aparenţele unei căsnicii adevărate între el şi Athena.

    Datorită acestui lucru, dar şi a faptului că o ştia pe aceasta singură, fără el aproape, sub acelaşi acoperiş cu Radu, iar asta nu-i plăcea şi nu-l liniştea nicicum, se hotărî să revină şi el acasă, încă din acea zi în care Radu sosise.

    Ştiind că urma să-şi revadă soţia, după două săptămâni, se simţi şi extrem de emoţionat, dar şi cu inima gâtuită doar la simplul gând că o va avea din nou în ochii săi.

     Athena, renunţând demult să mai ia masa în sufrageria casei, alături de restul familiei, a fost anunţată, încă din timpul zilei, de doamna Emilia, că din pricina sosirii lui Radu, va trebui să coboare la cină în acea seară şi pe toată perioada cât acesta se va afla acasă, şi chiar o rugă să încerce să se prefacă în faţa lui că totul este normal şi bine între ea şi soţul ei. Auzind toate astea, primul ei gând şi cel care o îngrozi era acela că trebuia să-l revadă pe Fabio.  

     În clipa în care sosi ora cinei şi ea intră în sufrageria casei, Fabio era deja aşezat la masă, în locul pe care îl ocupa de obicei, iar când Athena intră, el îşi îndreptă instinctual ochii spre uşă, însă când o văzu pe ea îşi retrase imediat privirea în partea opusă, lăsând impresia că era o imagine pe care nu o putea suporta.

        Ana, aflând de revenirea soţului ei, preferă să plece de acasă într-o mică vacanţă, împreună cu Rania, nedorind nicicum să-şi vadă soţul sau să-i simtă prezenţa funestă lângă ea şi fiica sa. Ştiind că în mod cert nu le-ar fi bine niciuneia dintre ele cu Radu prin preajmă. Tocmai de aceea, cei prezenţi la masă erau doamna Emilia, Athena, Fabio şi bineînţeles Radu, care se uita la cei doi într-un mod destul de suspect, fiind prea vizibilă distanţarea dintre ei şi atitudinile lor polare, pe care le manifestau unul faţă de celălalt. Deşi, ambii erau conştienţi de acest lucru niciunul nu a avut puterea necesară pentru a se preface că totul este bine în relaţia lor.