Lupte interioare

XX - Disputele celor doi

             Ca să înţelegem ce se petrecea în sufletul şi în mintea Athenei, vom încerca să reproducem întâmplarea din salon, în lipsa lui Fabio şi tot ce a simţit ea.

        Cunoaştem foarte bine, evenimentele petrecute la starea civilă, evenimente ce nu fuseseră deloc pe placul ei. Plecată de acolo eași-a spus, că va putea trece peste ele, încercând să le uite sau să le ignore, însă odată ajunsă la pensiune, lucrurile supărătoare pentru ea continuau. Ştim că cel, care s-a ocupat de acea masă festivă a nunţii, a fost domnul Victor, unchiul Athenei, şi se pare că nu a prea avut limite în pregătirea acestui eveniment.

        Când a intrat în salonul pensiunii, împreună cu toţi ceilalţi, Athena a constatat cu mâhnire că acel salon era decorat ca pentru o adevărată nuntă. Aproape că şi pentru o nuntă adevărată, era exagerat. Era plin de aranjamente, de baloane şi de flori, ba chiar, pe unul dintre pereţi se afla şi o inimă din baloane, ce avea în mijlocul ei inţialele celor doi, A şi F. Scaunele erau îmbrăcate în huse şi ornate cu funde, iar faţa de masă era identică cu husele scaunelor. Pe masă, pe lângă vesela frumos aranjată, erau tot felul de decoraţiuni, potpourri, boluri cu apă şi  petale de trandafiri, iar în mijloc avea pusă o lumânare mică, şerveţelele erau de culoarea feţei de masă şi a huselor de scaune şi erau şi ele aranjate într-un mod pompos. Aflase şi de existenţa unui tort pe care scria „Casă de piatră" şi era destinat mirilor. Athena se întrebă pentru ce avea nevoie de o casă de piatră, când de fapt, casa lor trebuia să aibă o rezistenţă doar de un an şi câteva luni de zile.Toţi erau încântaţi de decorarea salonului şi îşi arătau încântarea fără nicio reţinere, nebănuind niciunul că toate astea îi fac rău Athenei.

        Toate acele pregătiri excesive au făcut ca situaţia să devină insuportabilă pentru ea. În ciuda tăriei ei de caracter, Athena cedase nervos, lăsându-se cuprinsă de lacrimi şi de cea mai mare mâhnire şi tristeţe. Nu a putut suporta acel teatru, cu încântarea celorlalţi, când sufletul ei era chinuit de tristeţe, nu a putut să accepte şi să se bucure ca ceilalţi de o petrecere simulatoare, pe care nu şi-a dorit-o nicicum, dată în cinstea unei căsătorii pe care la fel nu şi-a dorit-o şi care probabil îi va nărui viaţa. Aşadar, le strigase tot ce spusese Fidius şi că ea nu va lua parte la tot acel circ, dar ei dacă voiau, puteau să petreacă şi să sărbătorească, tristeţea ei, până în zori.

        Ştia că singurul răspunzător, de decorarea salonului şi de acea organizare exagerată, era doar unchiul ei, însă de asemenea, ştia că în limitarea şi în ignoranţa lui, singura lui intenţie avută de acesta, a fost de a-şi mai şterge puţin din vinovăţia pe care o avea legată de nunta obligatorie a Athenei, cu ajutorul acestei bucurii și cu aranjarea salonului, crezuse el. Iar ea, chiar dacă îi expunea sentimentele ei şi încerca să-i explice, de ce intenţia lui i-a făcut mai mult rău decât bine, era ferm convinsă că unchiul ei nu va înţelege. Îl cunoştea şi ştia că era genul de om care vedea doar înainte, iar ce se afla şi ce se întâmpla în stânga şi în dreapta, pentru el, erau total lipsite de importanţă. Aşadar, nu putea fi supărată pe el, nu te poţi supăra pe un om, care este convins că prin faptele lui îţi face un mare bine şi neînţelegând, oricât de mult i-ai explica, că de fapt îţi face rău.

      Fabio, ajuns la uşa camerei Athenei, îşi oferi libertatea de a intra fără să ciocăne şi trânti puternic uşa în urma sa. O găsi pe aceasta plângând, cu capul aşezat în poala Mariei, ridicându-l imediat în momentul în care a auzit uşa trântintă. Se priviră amândoi într-un mod aspru, cu cele mai usturătoare priviri posibile.

        - Maria, te rog, să ne laşi puţin singuri, vreau să vorbesc cu soţia mea! zise Fabio cu fermitate şi cu un calm metamorfozat, continuând să o privească pe Athena în acelaşi fel.