Lupte interioare

IV - Alex şi Dargoş

        Bruneta a renunţat la vizita acelei prietene, tot ce voia era să fie singură şi pentru asta se plimbă pe străzile Predealului, fără a avea vreo destinaţie. Cele întâmplate cu acel bărbat, au făcut-o să aibă o stare de mâhnire profundă şi un gust amar. Simţea o totală aversiune şi repulsie faţă de el şi primul lucru pe care şi-l dorea era să nu-l mai vadă niciodată. Nimeni nu o umilise în acel mod sau să se poarte atât de grosolan cu ea. I-a trecut prin minte că ar putea să îi povestească tot mamei ei, doamnei Veronica, şi să îl oblige să părăsească pensiunea, găsindu-şi un alt loc de cazare, dar renunţă repede la această idee. I se părea un gest infantil din partea sa. Nu, nu putea face asta, se credea destul de matură, capabilă şi de responsabilă pentru a-şi rezolva singură problemele. Apoi, nu voia să o preocupe pe mama sa, care avea oricum destule griji. Se consolă cu gândul că, fiind duminică, şi cum majoritatea turiştilor vin doar pentru weekend, cu siguranţă va pleca și el, dacă nu în acea zi, sigur în următoarea.

        Până la ora stabilită pentru întâlnirea cu iubitul ei, reuşi să se liniştească şi să îşi adune gândurile. A ajuns la localul „La Baronu" şi alături de Alex şi de prietenii lor, uită pentru moment peripeţia dezgustătoare trăită şi provocată de străin. Jucau bowling cu toţii într-o atmosferă plăcută şi distractivă, până când Alex, stând de vorbă cu unul dintre prietenii săi din copilărie, deveni agitat în timpul convorbirii avute. Iubita sa, observându-i agitaţia, se uita la cei doi îngrijorător și într-un mod analizator, dorind parcă să afle care era problema. Dar nu mai trecu mult timp şi Alex se apropie de ea, o luă de mână şi cu o seriozitate gravă îi spuse:

        - Vino puţin cu mine! Vreau să vorbim ceva, după care o trase într-un colţ mai retras al încăperii.

        - Ce s-a întâmplat, Alex? întrebă ea mirată.

        - Este adevărat că Dragoş te-a căutat la tine acasă, ieri?

        - De unde ştii!?

        - Nu contează! Spune-mi, a fost?

        Realiză că el a aflat acest lucru de la prietenul său, cu care vorbise mai devreme şi că acesta fusese ceea ce l-a agitat.

        - Ionuţ chiar nu poate să îşi ţină gura? Dar el de unde ştie?

        - Iubi, nu asta contează. Vreau să ştiu dacă a fost sau nu. Răspunde-mi!

        - Da, a fost.

        - Incredibil! a spus el după care deveni şi mai nervos. Parcă era vorba să nu ne minţim niciodată?

        - Nu te-am minţit, Alex, ci doar nu ţi-am spus despre această întâmplare.

        - Este acelaşi lucru! ţipă el la ea.

        - Nu este acelaşi lucru şi te rog să nu mai ţipi la mine, îl rugă ea cu un glas calm, apoi se priviră reciproc pentru un moment, iar Alex continuă:

        - Scuză-mă, iubita! Dar ştii, că mă enervez repede, când este vorba de cretinul ăla. L-am avertizat că dacă nu îţi dă pace va avea de furcă cu mine şi văd că nu a ţinut cont de asta.

        - Ştiu că te enervezi repede şi că îţi pierzi cumpătul la fel de repede. Tocmai acesta este şi motivul pentru care nu ţi-am spus, dorind să evit această discuţie și consecințele ei. În plus, acestea sunt problemele mele şi le pot administra singură. Apoi, tu eşti foarte impetuos şi îţi place să rezolvi lucrurile cu pumnii, iar mie nu îmi plac astfel de lucruri.