Lupte interioare

XXXV - Întoarcerea

      Când Athena reveni la reşedinţă de la antrenamentele de dimineaţă şi intrând în casă, trecu în mare grabă prin vestibul, urcă scările fără să observe că toată lumea era adunată în salonul casei. Veni în urma ei una dintre angajate, strigând-o şi informând-o că este aşteptată în salon. Athena mirată, neştiind cine ar putea-o aştepta pe ea, se întoarse din drumul său şi odată intrată în salon, rămase în uşă, privind surprinsă spre toată mulţimea aceea de oameni, membri ai familiei şi tot personalul casei. Doar într-o clipă simţi cum i se înmoaie picioarele, văzându-l pe Fabio, în mijlocul mulţimii, privind-o şi zâmbindu-i foarte călduros.

        Nu mai înaintă, a rămas acolo în uşă, lipsindu-i curajul să se apropie. Îl privea cu ochii mari de surprindere, iar el o fixa cu o privire îndrăzneaţă dar şi foarte profundă.

        Athenei îi tremurau picioarele, se uita la el şi simţea că visează, că Fabio pe care îl vedea era doar o nălucă. Îi fusese atât de dor de el încât acum, avându-l în faţa sa se sperie, îşi dorea cu adevărat ca ceea ce vedea să fie doar o iluzie. Ochii lui verzi având o expresivitate atât de puternică şi vie, o făcu să-şi plece privirea şi capul, simţind nevoia să o ia la goană. Dar nici măcar asta nu putea face, pentru că-i era imposibil, din pricina emoţiilor puternice, să-şi mai controleze picioarele. Abia putea să se gândească şi să se întrebe; dacă era adevărat că el revenise acasă şi că dorul ei va lua sfârşit? Dacă nu cumva se înşela, şi el de fapt nu se afla în aceeaşi cameră cu ea?

        Stând în acea poziţie cu capul aplecat, răspunsul la întrebările din mintea sa i-au fost date de însuşi Fabio, care se apropie de ea şi îi vorbi încet:

        - Bună! Ce faci?

        - Bine, îi răspunse ea sacadat, ridicându-şi din nou ochii la el şi observându-i zâmbetul larg se gândi că de data aceasta putea să fie sigură că Fabio din faţa ei este real.

        În acele momente privirile şi emoţiile transmise ale celor doi spuneau mult mai multe decât a făcut-o acel sărac salut.

        - De ce nu intri? Ai rămas aici în uşă. Vino! o îndemnă el cu blândeţe, iar ea îl urmă cu supunere, aşezându-se pe un colţ de canapea rămas liber.

        Fabio, revenind în mijlocul mulţimii, îşi continua împărţitul cadourilor. Se pare că era o tradiţie în familia Crostofori, ca cel care este plecat într-o călătorie mai lungă, la întoarcere să cumpere la fiecare membru al familiei sau angajat al casei, câte  un mic suvenir sau cadou. Singura excepţie de la această tradiţie o făcea Radu, din motive lesne de înţeles. Cu toţii erau bucuroşi de cadourile primite, mai ales Rania, care fireşte ea primise cele mai multe şi acum se năpusti asupra Athenei, arătându-i, foarte fericită cadourile aduse de unchiul său. Fiind foarte mulţi angajaţi, toată această treabă dură destul de mult timp. Timp în care Fabio, deşi era ocupat cu împărţitul cadourilor, nu ezită nicio clipă să o privească foarte insistent pe Athena, parcă încercând să găsească pe chipul ei unele răspunsuri pentru el însuşi. Aceasta în schimb, încercând să se concentreze doar pe jucăriile Raniei şi pe ceea ce vorbea cu fetiţa, nu-l mai privi deloc, deşi era conştientă şi chiar incomodată de privirile lui şi chiar de prezenţa lui.

        În salon era o adevărată zumzăială de glasuri, fiecare vorbea cu un altul de lângă el şi astfel salonul deveni destul de agitat şi gălăgios. Trecu o jumătate de oră, iar Fabio termină de împărţit cadourile. Toată lumea prezentă primise câte ceva, numai Athena, nu.

        Simţind că nu mai are ce face acolo, se strecură discret prin mulţime şi părăsi salonul. Fabio o văzu şi o urmări cu privirea, până ce n-a mai putut-o zări. Se retrase în dormitorul ei şi surprinzător chiar şi pentru ea însăşi, era foarte tristă. Iar acea tristeţe, în mare parte, se datora faptului că ea fusese singura care nu primise niciun cadou din partea soţului său. Se simţea asemenea unui copil, care sub ochii lui se golea sacul lui Moş Crăciun cu cadouri pentru alţi copii, iar pentru el nu mai rămase nimic. Pe Athena niciodată nu a interesat-o lucrurile materiale sau conţinutul unui cadou primit şi nici acum nu o interesa, dar faptul că ea a fost singura care nu a primit absolut nimic, pentru ea semnificase că Fabio uitase de existenţa ei complet. Şi cu siguranţă, din aceeaşi cauză nici nu a sunat-o timp de trei luni de zile. Această concluzie o îndurera mai mult decât ar fi dorit.