Lupte interioare

XI - Despărţirea inevitabilă

         Între timp, Athena mergea pe jos, spre parcul din centrul Predealului, urmând ca acolo să se întâlnească cu Alex, lucru pe care îl făcea în fiecare duminică, când el nu era plecat în vreun turneu sau cantonament cu echipa sa de rugby. Diferenţa era, că de data aceasta era pentru ultima oară. Odată stabilită, în mod oficial, căsătoria la care era obligată, nu mai avea niciun motiv de a amâna înştiinţarea lui Alex despre acest aspect. Se simţea, într-o mică măsură, uşurată că familia ei acceptase şi au susţinut-o în soluţia găsită de ea. Însă, acum urma partea cea mai grea şi ar fi vrut să nu mai vină acest moment, niciodată. Dar, nu avea nicio rezolvare, pentru relaţia ei cu Alex. Oricât a încercat să găsescă o cale de mijloc, i-a fost imposibil să fie una bună pentru toţi cei implicaţi.

        Intră în parc şi simţi cum starea ei sufletească devine una şi mai apăsătoare, îşi simţea inima plină de o cruntă durere, ce nu va trece prea curând. Ştia şi era conştientă, că Alex prinsese drag de ea mai mult, decât ea de el. Ştia de asemenea, că îi va pricinui un mare rău, cu această despărţire şi se condamna teribil pentru asta. În acele clipe, se considera cel mai rău, cel mai neomenos om din univers.

          Se apropie şi îl văzu stând pe banca, pe care o aştepta mereu. N-a avut curajul să se apropie şi s-a ascuns în spatele unui copac, privindu-l de acolo. Ar fi vrut să poată alege calea cea mai uşoară şi să fugă, să recurgă la laşitate. Dar, ea nu era aşa, nu a fost crescută să aleagă calea laşităţii, astfel că, îşi adună curajul şi se apropie de el.

        Acesta o întâmpină cu îmrăţişări şi sărutări pline de tandreţe. Avea o dispoziţie foarte bună, datorită faptului că avusese un meci amical de rugby, în Braşov şi îl câştigase detaşat. A început imediat, să-i povestească Athenei cu mult entuziasm istoricul amănunţit, al partidei. Aceasta îl asculta, dar fără să-l audă. Prezenţa ei consta doar prin fizic, mintea îi era ocupată cu gândurile a ceea ce urma. Cu toate acestea, el nu observă starea ei, era mult prea fericit să poată vedea absenţa Athenei. După ce termină cu istorisirea meciului, Alex i-a propus să meargă, să mănânce în oraş, pentru a sărbători. Şi când acesta se ridică, ţinând-o de mână, pentru a porni spre restaurant, ea nemaisuportând chinul prin care trecea, refuză să se ridice de pe bancă, trăgându-l de mână şi pe el, forţându-l astfel să se reaşeze şi îi spuse:

        -  Alex, stai! Vreau să vorbim ceva, trebuie să îţi spun ceva.  

         Acesta, parcă trezit la realitate de-abia atunci, îi remarcă chipul pe care era afişată durerea şi disperare ce ea le simţea în acel moment.

        - Iubita, ce s-a întâmplat? Ai păţit ceva, de ai faţa asta... tristă?

        - Alex,... trebuie să ne despărţim.

        De îndată ce Alex recepţionă cele spuse de ea, de pe chip i se ofili acea fericire şi îi luă locul uimirea şi o mare întristare.

        - Ce tot spui, Athena? Ce fel de glumă este şi asta?

       - O, Doamne, ce aş vrea să fie o glumă, răspunse ea cu disperare în glas, deşi n-ar fi o glumă de bun-gust, dar mi-aş dori să nu fie asta realitatea . Nu, Alex, din păcate nu este o glumă. Trebuie să ne despărţim.

        - De ce... nu înţeleg... totul mergea bine? o întrebă Alex cu un tremur şi o imensă nedumerire în glas.

        - Pentru că eu... trebuie să mă căsătoresc cu altcineva, i-a răspuns Athena, privindu-l cu cei mai trişti ochi, dar şi cei mai fermi, arătându-i astfel seriozitatea cu care vorbea.