Lupte interioare

XXVII - Închisoarea Cristofori

Fiindu-i teamă de ceea ce bănuia că urma să audă, înainte de a ridica receptorul, Fabio inspiră şi expiră adânc. La capătul firului acesta auzi vocea portarului, care îl anunţa că doamna Cristofori tocmai a ajuns în faţa porţii cu o maşină condusă de un bărbat, şi că era teafără. Fabio respiră uşurat în momentul aflării acelei veşti şi îl întrebă pe portar:

- Ce fel de maşină este?

- Un Volkswagen Polo, roşu, se auzi din receptor.

- I-ai numărul şi dă ordin mai departe, din partea mea, să se afle tot despre maşină şi despre şofer, îi spuse el impunător, după care a pus receptorul la locul lui şi îi anunţă pe toţi ceilalţi prezenţi că Athena sosise acasă nevătămată.

La fel ca şi el, Emilia şi angajaţii, ce erau prezenţi, răsuflară uşuraţi în urma aflării acelei veşti.

Îngrijorarea lui Fabio luă sfârşit, iar durerea îi dispăruse, acum tot ce simţea era furie pe Athena, pentru că nu anuţase că va întârzia atâta, fiind plecată de dimineaţă. Iar întrebarea: unde a fost ea în tot acest timp şi cine era acel bărbat care a adus-o acasă, îl înfuria şi mai tare.

Nu trecu mult timp şi Athena intră pe uşă, liniştită, cu geanta ei de tenis în spate, nebănuind absolut nimic. Când a dat cu ochii de tot personalul aflat la intrare, lucru total neobişnuit, de Emilia care se uita fix la ea, de Fabio care o privea cu cea mai încruntată şi neagră privire a sa, văzând toate acestea încremenise în faţa uşii, după care întrebă cu o voce întreruptă:

- Ce... s-a întâmplat, de... sunteţi toţi adunaţi...aici?

- Athena, am fost toţi foarte îngrijoraţi din cauza ta. Este foarte târziu şi noi nu ştiam nimic de tine. De aia suntem adunaţi aici, îi răspunse cu un ton de reproş Emilia.

Aceasta realizând, de-abia în acel moment, consecinţele întârzierii ei, spuse cu un sentiment de vinovăţie şi de părere de rău:

- Îmi cer scuze pentru situaţia creată! Nu... m-am gândit că vă veţi îngrijora. N-am bănuit că... întârzierea mea vă poate provoca asemenea neplăceri. Chiar, îmi pare... sincer rău!

Doamna Emilia, fiind fericită că Athena a ajuns cu bine acasă şi făcându-i-se milă de ea, remarcând regretul ei sincer, o îmbrăţişă pe aceasta şi îi spuse cu blândeţe:

- Nu-i nimic, fetiţo. Acum a trecut şi ar trebui să-i mulţumim lui Dumnezeu că ai ajuns acasă sănătoasă.

După acea îmbrăţişare îi zâmbi cu afecţiune, apoi le făcu semn angajaţilor prezenţi să se retragă şi în urma lor a plecat şi ea în camera sa.

Athena rămase pe loc, încercând să-şi revină din consternarea provocată. Alături de ea în salon se mai afla doar Fabio, care nu o slăbise din ochi nicio clipă de când intrase în casă, continua să se uite la ea cu aceeaşi privire sumbră, furioasă şi mustrătoare. Nu-i adresase niciun cuvânt şi părea că nici nu avea intenţia să o facă prea curând. Chipul şi ochii lui exprimau, nonverbal, tot ce voia să-i spună. Simţea nevoia să o facă să plătească într-un fel sau altul, pentru clipele lui dure de nelinişte prin care a trecut. Clipe în care ea fusese liniştită şi fericită, probabil cu acel bărbat ce tocmai a adus-o acasă. Gândul acesta îl irita şi mai tare.

Athena îşi abandonă locul de la uşă şi se apropie de el, cu o purtare ce arăta sentimentul ei de culpabilitate şi cu un glas timid, îi zise:

- Fabio, regret nespus de mult, toate... astea, regret că... din pricina mea voi aţi fost atât...

- Unde ai fost? a întrerupt-o el, vorbindu-i foarte sever.