Lupte interioare

XXXIX - O inimă pe tavă şi îndoiala

- Pentru că te iubesc şi pentru că nu mai pot să tac şi să ascund asta! ţipă Fabio foarte tare, fixând-o cu o privire sclipitoare.

Ochii Athenei se măriră de uimire îndată ce mintea ei înregistră cuvintele rostite de el, îl privi şocată pentru câteva secunde, apoi cu un glas abia perceptibil şi puţin speriată îl întrebă:

- Ce-ai spus?

- Am spus că te iubesc, Athena! i-a răspuns Fabio calm şi tandru, aşteptându-i reacţia, cu o uşoară teamă.

Athena după alte câteva clipe în care-l privi suspect, de parcă voia să se convingă că el chiar a spus pentru a doua oară acele cuvinte, îşi lăsă capul în jos, privind în podea, uitând unde se află şi pentru ce. Era năucită, gândurile îi erau pierdute şi simţea că auzul începe să-i joace feste. Şi totuşi, după un moment, parcă găsindu-şi limpezimea minţii, într-un mod uimitor, îl întrebă:

- Pentru asta m-ai adus aici?

- Da, îi răspunse el dezorientat de întrebarea ei.

- Dar, ştiam lucrul ăsta, nu trebuia să mi-l spui.

- Ştiai?! întrebă Fabio cu stupoare.

- Da, i-a răspuns ea foarte sigură. Mi-ai arătat de atâtea ori că ţii la mine. Tot timpul te-ai preocupat pentru binele meu şi ai avut grijă de mine şi de siguranţa mea, asemenea unui prieten sau... a unui frate, adăugă ea la repezeală acest ultim cuvânt ce reprezenta doar o născocire, în care nici ea nu credea, dar spera să fie o posibilă ultimă şansă a ei.

Fabio auzind-o suspină într-un fel uşurat, dar în acelaşi timp şi exasperat, apoi îi spuse:

- Of, Doamne, încetează să mai invoci între noi doi sentimente frăţeşti, pentru că ele nu există! Athena, nu te iubesc ca pe o soră şi nici ca pe o prietenă, te iubesc ca pe ceea ce eşti şi anume soţia mea. Te iubesc şi te doresc aşa cum orice bărbat îşi doreşte şi îşi iubeşte soţia.

Venind mai aproape de ea şi privind-o cu toată intensitatea dragostei lui, continuă să-i vorbească:

- Athena, niciodată nu te-am privit ca pe o soră. Ar fi trebuit să-ţi dai seama de asta din săruturile mele, în mod clar, ele n-au fost specifice unui frate şi ştii şi tu asta. Mi-ai plăcut încă din prima clipă în care te-am văzut, şi mi-ai plăcut ca femeie şi cu fiecare secundă petrecută lângă tine, mă atrăgeai mai mult şi mă fascinai, apoi m-am îndrăgostit de tine ca un nebun. Fără să ştiu cum, când sau de ce şi fără ca eu să vreau asta. Acum nu mai pot schimba nimic, dragostea ce o simt pentru tine este imensă şi este cu mult mai puternică decât mine. A pus stăpânire pe mine şi pe întreaga mea viaţă.

Acesta se opri pentru o secundă şi reducând şi mai mult distanţa dintre ei, încercă să continue:

- Athena, eu...

-Taci, te rog, taci, nu mai continua! îl întrerupse ea, depărtându-se de el iute şi speriată, avea o privire tulburată şi la fel îi era şi glasul. Spui doar aiureli, ţi-ai pierdut minţile, raţiunea şi acum nu mai ştii ce vorbeşti. Mâine vei regreta toate aceste vorbe născocite şi false.

- Nu voi regreta nimic, pentru că nu sunt vorbe false şi încă nu mi-am pierdut raţiunea, ştiu perfect ce vorbesc şi ce simt. Athena, te iubesc şi te iubesc cu adevărat, te rog, crede-mă! îi vorbi el cu toată elocvenţa sa.

- Nu, nu, nu, repetă ea cu disperare cuprizându-şi faţa în palme şi stând aşa continuă să vorbească cu aceeaşi deznădejde: nu este normal ce se întâmplă, nu poate fi adevărat. Te rog, Fabio, îşi ridică ochii la el împlorându-l cu ei, dar şi cu glasul, spune-mi că este o glumă, că tot ce mi-ai spus a fost doar o glumă, nu poate fi adevărat, înţelege nu poate fi adevărat. Nu trebuia să se întâmple asta, noi doi ne-am căsătorit doar din obligaţie, urmează să divorţăm peste câteva luni, am stabilit că nu va exista nicio relaţie între noi doi, nici măcar sentimente. Tu înţelegi că lucrurile astea, despre care îmi vorbeşti tu, nu au ce căuta în toată povestea asta? Nu, nu poate fi adevărat, tu nu poţi fi îndrăgostit de mine, cu siguranţă este doar o confuzie, iar mâine lucrurile se vor lămuri şi vor redeveni normale.