Capitolul 1.

31.7K 575 68
                                    

-Jasmine! Că tot a venit, livrează pizza asta la prima adresă din teancul de pe bufet. îmi spune Jamie, imediat ce ies din vestiar.

-Cine e?

- Uhm... un client nu prea prietenos.

Îl simt cum evită să îmi dea un răspuns mai clar aşa că nu insist pe tema asta.

-Ok, şefu'! îi răspund scuturându-mă de făină şi aşezându-mi pălăria pe cap.

-Îmi poţi spune Jamie, ştii?

-Voiam să pară mai profesional. mă apăr şi îmi îndes telefonul în buzunar.

-Nu cred că pare mai profesional dacă spui şefu'. intervine Jessica şi îmi întorc privirea spre ea.

Se uită la prima comandă şi expresia feţei i se schimbă puţin.

-Să ştii că eşti tare norocoasă că faci livrarea asta. îmi spune în timp ce îmi dă foaia cu toate datele. O iau repede din mâinile sale, îndepărtez aluatul de pe ea şi trag o privire la adresă. Nu îmi este cunoscută adresa aşa că nu bag în seamă spusele Jessicăi şi iau comanda şi aştept ca ea să îmi dea câteva pliculeţe de ketchup.

-Distracţie plăcută. îmi spune şi pune plicurile pe cutie. 

-Şi ţie. 

Începe să râdă şi îmi răspunde:

-Să ştii că e foarte distractiv să frămânţi un aluat. 

Încep să râd şi eu şi în final mă decid să plec. 

Drumul nu pare lung, vântul are o adiere caldă, de sfârşit de vară, aşa că decid să merg pe jos.

*

Sunt surprinsă că drumul nu a fost aşa de lung cum aş fi crezut. 

Design-ul casei mă surprinde foarte plăcut aşa că sunt mult mai curioasă să văd cine stă în ea. Mă apropii de uşa din lemn de nuc cu un model simplu dar foarte frumos şi aştept ca cineva sa deschidă.

-Cine e?! o voce răguşită se aude din spatele uşii şi ciudat e că mi se pare cunoscută.

-Carlo's Pizza! V-am adus comanda: o pizza mare, fără măsline, cu ciuperci, șuncă presată...

-Da, am înțeles. Așteaptă puțin.

După câteva secunde ușa se deschide cu un scârțâit ușor, ce îmi face puţin pielea de găină. În pragul ușii apare un tip șaten-deschis, cu ochii căprui, cu câteva tatuaje pe mână, îmbrăcat într-un maiou strâns pe corp care îi pune în evidență abdomenul bine lucrat, cu niște jeanși negri și teneși la fel de negri cu ținte în zona călcâiului.  Ştiam eu că cunosc vocea asta. Pare să nu mă cunoască aşa că bătăile inimii îşi continuă ritmul normal. Îşi strecoară degetele prin păr şi apoi mă priveşte atent, analizând fiecare părticică din ţinuta mea.

-Cât face? mă întreabă aproape râzând.

-10 dolari. îi răspund în timp ce îmi iau inima în dinţi şi mă hotărăsc să îl intreb de ce râde. De ce râzi?

-Pălăria ta... e foarte amuzantă.

-Mie-mi spui! Nici uniforma nu e mai prejos, dar nu e vina mea ci a șefului.

-Iși bate joc de angajați. spune tușind.

-Ce ai spus? îl întreb chiar dacă am auzit din prima.

-Nimic. Poftim banii, mersi pentru pizza.

-Să ai poftă. îi spun ca şi cum i-aş spune să îi rămână în gât mâncarea.

Un joc murdar(Justin Bieber fan fiction)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum