Un joc murdar(Justin Bieber fan fiction)

Capitolul 42.

Imediat ce ajung în aeroportul din New York şi semnalul telefonului meu revine, o sun pe mama să o anunţ de venirea mea. După câteva încercări îmi răspunde cu aceeaşi voce caldă ca din totdeauna.

-Alo? Jasmine?

-Alo, mamă. Da eu sunt... îi răspund cu o voce tremurândă, emoţiile începând să mă copleşească.

-Ce s-a întâmplat, draga mea? Este totul în regulă?

-Sunt pe aeroportul John F. Kennedy. Poţi să vii să mă iei, te rog?

-Desigur. Ajung imediat, scumpo. Aşteaptă-mă la intrare.

-Bine, ne vedem. spun şi îi închid telefonul.

Mă aşez pe o bancă şi încep să plâng, fără să mă mai pot controla. Totul s-a întâmplat aşa de rapid... Încă încerc să procesez ce tocmai am făcut. Cum a putut să-mi facă asta? Îl urăsc din toată inima pentru gestul ăsta... dar chiar o fac? Sau vorbeşte doar furia din mine? Dacă am făcut o prostie, renunţând la tot fără să primesc vreo explicaţie? Nu, nu mai gândi asa, Jasmine! Ce explicaţie să-ţi mai ofere când pozele vorbeau de la sine? Adică ce explicaţie mai există la o poză cu el şi cu altă femeie ţinându-se de mână şi chiar sărutându-se? Am stat ca o fraieră, am fost pionul lui în acest joc murdar încă de la început. Încă de la început trebuia să-mi dau seama că nu e bine ceea ce face, pretinzând că nu este într-o relaţie doar pentru faimă şi avere, şi trebuia să opresc acest şiretlic al managerului său "iubit", nu să stau să înghit toate aceste lucruri.

Contemplând la toate cele întamplate, furată de gânduri, nici nu îmi dau seama că timpul a trecut aşa repede. O maşină neagră opreşte în dreptul meu, iar mama coboară în grabă, văzându-mă în starea asta. Mă ridic şi o stâng tare în braţe. Lacrimile mele părăsesc teritoriul meu şi îl învadează pe al mamei, udându-i puloverul în zona umerilor.

În drum spre casă, îi povestesc toate cele întâmplate şi îmi dă dreptate în toate cele spuse. Mă asigură că tata va fi bucuros să mă vadă şi că lucrurile se vor rezolva între mine şi el.

Imediat ce ajungem, îmi ridic privirea din telefon şi observ o casă superbă, aş spune că mult mai frumoasă ca cea de acasă, însă nu specială ca şi casa în care ai crescut, corect? Ajutată de mama cu bagajele, păşesc în incinta casei putin confuză şi emotionată pentru întâlnirea cu tatăl meu. Pe drum, mama mi-a spus că nu l-a anunţat de venirea mea pentru a fi o surpriză. 

-Scumpo! Tu eşti? aud vocea lui tata venind dintr-o încăpere apropiată. Bănuiesc că stă în living, uitându-se la televizor, alături de prietena lui, berea.

-Da, dragule! Vino! Am o surpriză pentru tine! îi răspunde mama, parcă mai emoţionată decât mine.

-Sper ca e încă o ladă de bere că se pare că am ramas fară. o spune şi aud cum se ridică şi păşeşte spre noi. 

Trag aer în piept şi încerc să nu mai fiu atât de neliniştită. Parcă aş fi la unul dintre examenele din liceu, atât de emoţionată sunt. În câteva clipe îi întalnesc privirea ce rămâne blocată când mă vede. Se opreşte din mers şi doar stă stană de piatră la câţiva metri distanţă.

-Hei, tată... 

-Jasmine? Dar... ce cauţi tu aici? o spune dregându-şi vocea şi încercând să-şi ascundă emoţiile. 

Îmi dau lacrimile gândindu-mă din nou la Justin şi încerc să-i răspund însă nu reuşesc. Întelege oricum care e motivul şi vine şi mă îmbrăţişează puternic. Îmi afund capul în pieptul lui şi continui să plâng.