Un joc murdar(Justin Bieber fan fiction)

Capitolul 26.

Mă înspăimânt doar la gândul că poate Justin a fost împuşcat şi încep să alerg până ajung în parcare. Văd grupul de adolescenţi rebeli cum stau în jurul a doi oameni şi merg şi eu acolo. Îi înlătur şi îl văd pe Justin cum îşi acoperă rana de pe braţ şi văd şi celălalt trup întins pe asfalt. Slavă cerului că nu e Justin cel întins. Sar în braţele lui, încercând să evit să îl lovesc. Expresia feţei lui mă înspăimântă şi încep să mă îngrijorez.

-L-am omorât... şopteşte cu vinovăţie şi aproape că începe să plângă. De ce nu m-ai oprit, Jasmine? mă întreabă şi mă strânge în braţe, lăsând câteva lacrimi să cadă pe tricoul meu.

E înspăimântat. Probabil e singurul om pe care l-a omorât. Îi e frică de ce se va întâmpla dacă poliţia va afta de asta şi sincer, şi mie îmi e. Nu pot să mă gândesc că poate iubitul meu va fi după gratii. 

-Nu îţi face griji, a fost în legitimă apărare. Şi da, iubitul tău deţine o armă, legal. mă consolează Harry apoi mă bate pe umăr.  Îi zâmbesc printre lacrimile care mi-au inundat obrajii.

 Apare şi Vanessa ce am lăsat-o în urmă, păsându-mi doar de Justin care putea fi rănit. Îmi cer scuze dar privirea ei este aţintită pe creţul ce mă ajută să îl ridic pe Justin. Mă uit şi la Harry şi observ că şi el o priveşte intens apoi îi zâmbeşte. Da, între ăştia doi se înfiripă ceva. Sper. 

Îi îndepărtez mâna de pe rană să o pot vedea. E doar o zgârietură. Probabil glonţul a trecut pe langă el dar l-a atins puţin. Îmi dau eşarfa jos şi o leg de braţul lui, să opresc sângerarea. Îmi sărută mâna în semn de mulţumire şi îl iau în braţe. Sirenele maşinilor de poliţie se aud şi văd cum grupul se retrage în fugă. Dau să îl ajut pe Justin să putem pleca şi noi dar mă opreşte. Se aşează pe boldură şi leagă mai strâns eşarfa.

-Nu vreau să fug. Rămân aici. O să pară că sunt un laş, e spre binele meu să rămân aici. Tu pleacă, o să intri în probleme, şi nu vreau asta.

Stau puţin să mă gândesc şi mă aşez lângă el. Iau eşarfa şi îi fac un nod strâns.

-Rămân aici. îl iau prin surprindere cu replica mea şi pare satisfăcut. Îmi zâmbeşte şi mă sărută pe frunte, înainte ca maşinile de poliţie să parcheze în faţa noastră.

Un şerif negru, cu un fizic bine lucrat, iese din maşină şi-şi înlătură ochelarii de soare de la ochi. Îl vede pe tipul mort ce e întins pe asfalt şi le face semn celorlalţi să îl ia. Închide portiera şi îşi scoate pachetul de Malboro din buzunarul de la pantaloni. Scoate o ţigară şi bricheta apoi, bagă pachetul la loc în buzunar. Îşi aprinde ţigarea şi trage un fum puternic în plămâni. Dă tot fumul afară şi se apropie de noi încet şi calm. Când ajunge în faţa noastră, mai trage un fum şi începe să dea din cap.

-Bieber, Bieber, Bieber. Credeam că te-ai potolit. Chiar dacă aveam un dubiu că te vei întoarce. Dar nu mă gândeam că o să faci asta. Mă gândeam că o să fumezi din nou iarbă, dar se pare că  m-am înşelat. spune asta şi îşi pune ţigarea la gură. Trage în piept apoi când să dea tot fumul afară începe să vorbească şi fumul iese printre cuvinte. Va fi o plăcere să te am sub supraveghere... printre gratii. spune amuzat şi îl văd pe Justin cum se înfurie. Ofiţerul scoate cătuşele de la spate şi îl ridică pe Justin. Îl întoarce cu spatele şi îi pune cătuşele. 

-Uite ce frumos îţi stă cu brăţările astea, Bieber. spune un alt ofiţer, acesta ajutându-l pe celălalt să îl bage în maşină. 

-Tu păpuşă, o să ne fi de ajutor. Treci în maşină. Îmi spune trăgându-mă de braţ şi punându-mă cu forţa pe bancheta din spate.  Îmi pun capul pe umărul lui şi aştept ca pachetul ăla de muşchi să pornească maşina. 

***

Aştept ca grăsanul ăsta să îmi pună alte întrebări, gândindu-mă ce îl întreabă pe Justin în camera alăturată. Îmi sprijin capul cu mâna şi încep să bat cu degetele în masă. Lumina puternică ar trebui  să fie scoasă din ochii mei. 

-Şi spui că tu nu ai fost de faţă când s-a petrecut incidentul. 

-Da. Dar cunosc pe cineva care a fost de faţă şi sigur o să vă spună adevărul. îi spun plictisită de subiectul ăsta.

-Păi, ai un sfert de oră la dispoziţie să convingi persoana respectivă să vină aici. spune şi se ridică de pe scaunul din faţa mea. Îmi întinde mobilul pe care mi l-a confiscat imediat ce am intrat în secţie. Iese din încăpere dar stă şi priveşte pe geamul uriaş, de lângă uşă. O apelez repede pe Vanessa fiind sigură că e cu Harry. 

Îmi răspunde şi nu pot să îi spun decât: "Spune-i lui Harry să vină la Secţia de poliţie 10. E spre binele meu şi a lui Justin. "

"De unde ştii că sunt cu Harry? Îi zic imediat. " e tot ce aud înainte să închid apelul. Ştiam că e cu Harry. 

Îmi pun capul pe masă şi închid ochii să mă pot relaxa pentru puţin. Încep să mă gândesc la scene în care mă duc să îl vizitez pe Justin după gratii, să îmi imaginez cum ceilalţi deţinuţi îl provoacă la o bătaie cruntă, cum ar arăta nebărbierit, cum ar trebui să vorbim fără să ne sărutăm, doar vorbind cu un geam între noi, la un telefon tâmpit. Asta m-ar băga cel mai tare în depresie. Ceva mai rău de atât nu s-ar putea întâmpla. Uşa se deschide şi îmi ridic capul să pot vedea cine e. Nici de data asta lumina nu mă ajută şi trebuie să mă ridic în picioare să pot vedea cine e. Grăsanul ce m-a interogat mai devreme mă ridică şi mă scoate afară din camera goală.  Îl văd pe Harry cum aşteaptă să îi vină rândul şi îi sar în braţe, îl strâng tare şi îi mulţumesc înainte ca un alt ofiţer să mă tragă din braţele lui mari şi să mă ducă îl altă încăpere. Întru şi îl văd pe Justin cum stă pe scaun aşteptând. Merg spre el şi îl iau în braţe. Îi simt respiraţia puternică şi mâinile sale mă urcă pe masă. Îi iau faţa în palme şi îl sărut de parcă nu l-am văzut de săptămâni, nu de ore.  Îl mai strâng puţin în braţe apoi mă uit la rana de pe braţ. 

-Eşti ok? îi spun uitându-mă în ochii lui speriaţi. 

-Da, cred că da. 

-Ce te-au întrebat?

-Cum s-a întâmplat. Stai liniştită, le-am spus adevărul. 

-Oh, Justin. Să nu te mai las niciodată să pleci fără mine. îi spun şi îl iau în braţe. 

-Mâine, vi cu mine la tribunal?

-Mâine? Aşa repede? Sigur că vin. 

Îl mai sărut odată şi sunt nevoită să ies din încăpere. Mă pun pe bancă şi aştept să le dea drumul. Oare ce va spune Pattie? Cred că e îngrijorată, având în vedere că e 5 dimineaţa şi noi nu am venit acasă. Oare o să creadă că fiul ei e un criminal? Sper să nu îl abandoneze şi acum. Are nevoie de familia lui. Mai ales mâine. Mâine va fi probabil una din deciziile finale. Sper că are avocat.  Doamne, nu îmi pot imagina cum va fi dacă îl vor găsi vinovat. Ce voi face?