Gamble on souls

Capitolul 40.

"Inima mea îi va aparține întotdeauna lui."
★

Mă aflu în camera de motel, sprijinită de marginea canapelei. Harta orașului e desfăcută lângă mine, iar telefonul îmi luminează slab palma. Mai sunt trei ore până la miezul nopții. Trei ore până când totul avea să înceapă.

   Îmi plimb absent degetul peste inel, fără să-mi dau seama că repet același gest de câteva minute.

   Un ciocănit discret mă face să ridic privirea.

   –Intră!

   Ușa se deschide încet. Alek pășește în cameră și o închide cu grijă în urma lui. Nu spune nimic. Doar rămâne lângă ușă, cu mâinile în buzunare, analizând încăperea de parcă își caută cuvintele.

   Îl studiez câteva secunde. E prea liniștit. Și îl cunosc suficient de bine încât să știu că liniștea asta nu înseamnă nimic bun.

–Putem să vorbim?

Îmi las telefonul pe canapea și mă îndrept puțin.

   –Normal. Îi fac semn spre fotoliul din fața mea. Ia loc.

   –Prefer să stau în picioare.

   Ridic o sprânceană. Încă un semn că ceva nu e în regulă.

   Ochii îi alunecă pentru o clipă spre mâna mea. Spre inel. Îi urmăresc privirea instinctiv. Când revine la mine, maxilarul îi este încleștat.

–Ce s-a întâmplat?

Expiră încet. Își trece o mână prin păr, apoi începe să se plimbe încet prin cameră. De două ori pare că vrea să spună ceva. De două ori se oprește.

   –Alek...

   Se întoarce în sfârșit spre mine.

–E vorba de tata.

Tot corpul mi se încordează instant.

–Ce a făcut?

   Alek nu-mi răspunde imediat. Își trece mâna peste ceafă și oftează încet, de parcă încearcă să găsească o variantă mai puțin dureroasă de a spune adevărul.

–Încă vrei să continui cu planul?

   Îl privesc câteva secunde.

–Știi bine că da.

   Încuviințează încet din cap.

–O să facă orice îi stă în putință să pună mâna pe tine. E obsedat de tine, Avril. Și oamenii ca el... când nu pot controla ceva, aleg să-l distrugă.

   –Nu mai sunt fata pe care putea s-o controleze.

   Alek lasă capul în jos pentru o clipă, apoi mă privește din nou.

–Nu, Avril... acum ești fata care crede că îl poate anticipa. Face un pas spre mine. Și asta e și mai periculos. Joci jocul lui. Și crede-mă... el deja vede mutarea cu care îți va da șah mat.

   Rămân nemișcată. Îi susțin privirea, dar în stomac simt cum începe să se strângă un nod. Pentru prima dată de când a intrat în cameră, mă face să mă întreb dacă nu cumva are dreptate.

   Înghit în sec.

–Și ce vrei să fac, Alek? Să fug din nou? Să mă ascund pentru tot restul vieții?

–Nu. Expiră lung. Vreau doar să nu faci ceva nesăbuit.

–De data asta, nu am nevoie să mă salvezi.