Gamble on souls

Capitolul 41.

"Pentru că, în final, el era aici. Iar eu nu mai fugeam."
★

   Chiar și atunci când îl părăsisem. Când îl băgasem la închisoare. Când îl urâsem din toată inima. Când îl vrusesem mort... chiar și atunci, el mă protejase. Din umbră. Preferase să-l urăsc, numai ca să mă știe în siguranță. Și mi-o repetase în nenumărate rânduri.

   Îl cunoscusem când eram doar o puștoaică pierdută și m-am lăsat modelată după lumea lui, doar ca să-l pot avea. Ne iubeam prea intens, ne certam prea violent, ne distrugeam și apoi ne întorceam unul la celălalt ca și cum nimic nu se întâmplase.

   Chiar și când totul se rupea, ajungeam în același punct. Eu încercând să scap, el încercând să mă țină. Eu căutând liniștea oriunde nu era el... în Rayia. El devenind și mai dur, și mai imposibil de îndepărtat.

   Apoi au apărut minciunile. Lucy. Trădarea. Cicatricea pe care mi-a lăsat-o. Și, totuși, o parte din mine încă voia să creadă că băiatul de la început nu dispăruse complet.

   Ne-am iubit greșit. El prea posesiv, eu prea rănită ca să mai rămân. Și totuși, nu mi-a dat niciodată drumul.

   Până acum. Pentru prima dată, nu mai lupta. Nu mai încerca să mă țină lângă el cu orice preț. Mă lăsa să plec. Iar asta... a fost cea mai dureroasă dovadă că, în sfârșit, învățase să mă iubească altfel.

   Mi-am închis ochii pentru o secundă, împingând totul înapoi, acolo unde nu mă mai putea atinge. Unde nu mai durea.

   Ușa s-a deschis în spatele meu și nu a fost nevoie să mă întorc ca să știu cine e. Prezența lui era imposibil de confundat pentru mine. Corpul mi s-a încordat înainte să apuc să mă controlez.

   Pentru că, dacă Alek fusese trecutul meu... Xander era ceva mult mai periculos.

   –Ai terminat?  Vocea lui era calmă.

   M-am întors încet spre el, studiindu-i expresia.

   –Da.

   Privirea i-a rămas asupra mea, coborând fugitiv, de parcă se asigura că sunt întreagă. Și atunci am știut.

   –Ai auzit.

   Xander doar a dat ușor din cap, dar maxilarul i s-a încordat pentru o fracțiune de secundă. M-am uitat în ochii lui, încercând să înțeleg ce se întâmplă.

   –Nu ai nimic de spus? Am întrebat, incapabilă să-mi ascund confuzia.

   Pentru o clipă, a rămas pe loc. Apoi a făcut un pas, fără grabă. Spațiul dintre noi s-a micșorat, iar tensiunea a devenit imediat mai apăsătoare.

   –Când am plecat... te-am lăsat sângerând. Cuvintele lui au căzut greu între noi. Alek a fost lângă tine.

   Nu m-am mișcat și Xander a continuat, fără să-și ridice tonul.

   –Și, oricât de mult îmi displace să recunosc... nemernicul a încercat mereu să te protejeze cum a știut mai bine. Nu o să înțeleg niciodată pe deplin ce e între voi. Dar aveți un trecut pe care nimeni nu poate să-l șteargă.

   Respirația mi s-a oprit pentru o clipă. Nu mă așteptasem la asta. Și nu din partea lui.

   –Asta nu înseamnă că îl plac sau că am uitat ce a fost. Dar îl înțeleg. Te iubește. Și nu pot să-l condamn pentru asta... când și eu fac același lucru!

–De când ai devenit atât de înțelegător?

   Un zambet melancolic i s-a întins pe buze.