WANTED

Capitolul 46

Ashley m-a ajutat să îmi duc bagajele până acasă ceea ce m-a bucurat deoarece eram destul de obosită din cauza drumului deşi am dormit ceva timp. Când am intrat în casă mirosul familiar mi-a invadat nările şi nu mi-am putut abţine zâmbetul care mi-a apărut instantaneu pe buze. Pur şi simplu îmi venea să alerg prin toată casa şi să strângtoate lucrurile în braţe. Chiar mi-a lipsit familia în tot timpul asta în care am fost cu el.

Presupun că acesta a fost până la urmă sfârşitul nostru,dacă pot spune aşa. Am fost o idioată pentru că i-am spus toate acele lucruri dar chiar nu mai puteam ţine în mine.Adevărul este că mie chiar îmi pasă de el chiar după toate lucrurile oribile în care m-a implicat,chiar după ce şi-a bătut joc de mine atât de tare. Ştiam că în adâncul sufletului lui este acel Jason sensibil şi vulnerabil care cere ajutor,care vrea să iasă la suprafaţă dar nu poate. Ştiam că el e altfel şi am încercat să îl înţeleg poate chiar să îl ajut dar am eşuat. Poate el vrea să rămână aşa,în întuneric, şi eu nu am cum să schimb asta. O să mă încurajez pe mine să îl uit,să uit tot ce s-a întâmplat întrecut. Voi şterge tot cu buretele şi doar voi încerca să îmi reiau viaţa de la capăt.

- Caitlin! I-am auzit vocea prietenei mele şi am tresărit brusc când am văzut-o la câţiva centimetrii de mine.

- Doamne,de ce ţipi aşa? Mi-am pus palma pe piept şi am inspirat.

- Am strigat de cel puţin cinci ori la tine. Stai în locul ăla de când am ajuns. Sigur eşti ok?

- D-da. Mi-am trecut o mână prin păr şi mi-am scuturat uşor capul. Sunt bine,doar mă gândeam la...nişte chestii. Nu contează.

Mi-am aşezat bagajele lângă canapea şi am aşezat cheile de la casă pe măsuţa de cafea. Voi aranja hainele şi restul obiectelor probabil mâine. Am luat un loc pe canapea şi m-am descălţat,lăsându-mi picioarele să se odihnească pe covorul moale. Ashley a făcut acelaşi lucru şi s-a aşezat turceste pe canapea.

- Vrei ceva de băut? Am întrebat-o şi m-am plesnit mintal când mi-am dat seama că nu a mai fost nimeni acasă de atâta timp şi probabil nu era nimic pe aici. Ea mi-a observat reacţia după întrebare şi a scos un mic chicot.

- Sunt ok Cait. Tot ce vreau în acest moment este să îmi spui de ce naiba ai lipsit atâta timp.

- Ei bine,lui Daniel i s-a făcut rău dintr-o dată şi a trebuit să merg cu mama la bunica în Los Angeles pentru a ne asigura că se va face bine.

- Oh Doamne,Daniel e bine? Am observat o urmă de îngrijorare pe faţa ei şi mă bucurăm că îi pasă. Îl iubea pe Daniel şi ştiam asta foarte bine. Nu o consideram o simplă prietenă,o consideram ca pe o soră. Ea practic făcea parte din familia asta. Mai am şi alţi prieteni însă pe ea am considerat-o întotdeauna sora mea. 

  - Da,stai liniştită. Acum se recuperează,încă este la bunica şi când o să fie totul în regulă mama se va întoarce acasă.

- Oh,şi tatăl tău?

- Tata este plecat cu afaceri ca de obicei. Nu a putut să stea lângă el prea mult timp însă s-a interesat foarte mult de starea lui. Zambec melancolic,în gând apărându-mio grămadă de amintiri cu tata şi Daniel. Ştiam că e aşa de greu pentru el să stea la bunica în tot timpul ăsta dar e dificil şi pentru noi pentru că din păcate şi pot spune că acesta este singurul dezavantaj al acestei familii este că nu există timp. El începe să crească şi sunt sigură că le duce lipsa părinţilor din ce în ce mai mult.Ştiu cum este pentru că şi eu am trecut prin asta şi nu este tocmai uşor. M-am retras din gândurile mele şi am oftat brusc uitându-mă atent la ea. Dar tatăl tău cum mai este? E bine? Cu toată învălmăşeala asta nu am mai avut cum să am interesez.