WANTED

Capitolul 11

Nu puteam să mint că buzele lui se simțeau atât de bine peste ale mele dar tot odată nu puteam să îl las să facă ce vrea cu mine. Nu sunt o marionetă. Nu ar trebui să mă sărute fără acordul meu și totuși a făcut-o.
Mi s-a părut straniu modul în care m-a sărutat la lac, atât de devotat și plin de pasiune. Trebuia să recunosc că nu am sărutat mai mult de doi băieți în toată viața mea și niciodată în asemenea fel. Nu aveam timp de băieți în viața mea, știam doar că trebuie să mă concentrez pe școală.

M-a sărutat în semn de mulțumire? Nu aveam nevoie de mulțumirea lui, nu aveam nevoie de absolut nimic de la el. Voiam doar să mă lase să mă întorc la viața mea și trăiesc fără a mă gândi din minut în minut că mi-aș putea da ultima suflare.
Era evident faptul că dorințele mele nu vor fi îndeplinite și el mă va dirija așa cum vrea. Nu îmi permiteam să îl enervez în nici un fel, voiam sa rămân în viață. Știam undeva în adâncul meu că va veni și vremea când voi scăpa din acest infern.

Mă trezesc dimineața următoare într-o stare destul de bună. Am adormit imediat ce am pus capul pe pernă, oboseala răvășind-umă în totalitate. Am verificat dacă el încă este în pat și după cum ma așteptam, nu era. Probabil voi sta din nou singură toată ziua!

Am mai stat câteva minute privind tavanul gâdind-umă la ce urma să fac și în ziua asta. Am decis să îmi schimb hainele și să cobor la parter deoarece nu avea rost să stau și să privesc acei pereți până la nesfârșit. Ajunsă la parter am fost total surprinsă să îl văd pe canapea, trăgând cu patos dintr-o țigară.

- Neaţa! Spun eu încet văzând că el nu mă observă.

- Neața! Raspunde scurt fără ca măcar să își întoarcă privirea spre mine.

Mi-am dat seama imediat că nu are chef de discuții așa că am preferat sa tac și să mă așez în celălat colț al canapelei. Minutele treceau iar el nu schița nici un gest. Am văzut cum a turtit vârful țigării în scrumieră și mă așteptam să comunice cu mine însă singurul lucru pe care l-a făcut a fost să aprindă alta. Am decis să încetez să aștept să îmi vorbească și am privit pe geam priveliștea de afară. Vremea era una foarte bună, soarele reușind să lumineze puternic încaperea.
L-am observat pe Jason trecând prin fața mea și i-am urmarit siluet urcând scările. De ce naiba e așa tăcut?

După ceva timp în care m-am holbat pe geam aud sunetul ușii de la intrate.
În încăpere intră un domn înalt, cu o tunsoare scurtă şi mustaţă, îmbrăcat cu un costum negru care îi complimenta extraordinar corpul. Am rămas blocată fără a scoate un sunet. Nu stiam cum să reacționez sau ce ar trebui să fac. El mă privea confuz fără să scoata un cuvânt.

- Tată? Sunetul vocii mirate a lui Jason sparge liniștea iar eu eram recunoscătoare că a apărut.

- Bună fiule! În sfârșit reușesc să îi aud vocea persoanei, o voce caldă și ușor guturală.

- Parcă spuneai că vi luna viitoare în oraș. Se apropie de el și îl cuprinde într-o îmbrățișare scurtă.

- Luna viitoare au intervenit niște ședințe și acum e singura perioadă liberă a mea. Cine e ea? Mă privește atent, la fel de debusolat ca la început.

- Caitlin, urcă în cameră! Voi veni și eu după. Îmi spune serios iar eu eram mai mult decât fericită să fac acest lucru. Voiam să scap din situația aia jenantă cât mai repede.

Urc scările cu pași repezi sperând să nu mai captez atenția nimănui. Când ajung la capăt vocile lor mă opresc să îmi continui drumul.

- De ce nu încetezi să îți pierzi vremea cu o grămadă de femei și să îți cauți cu adevărat o iubită? Îi aud vocea tatălui lui și inima începe să îmi pompeze mai tare.

- Pe bune tată? Chiar purtăm acum discuția asta? Îi simțeam frustrarea în voce.

Mă decid să intru în cameră fără a mai asculta discuția. Din câte am experimentat, să tragi cu urechea la discuțiile altora nu duce niciodată la nimic bun. Eram atât de jenată de situația în care am fost pusă încât îmi venea să îmi pun capul in pernă și să strig cât pot eu de tare.

Next ⇝