WANTED

Capitolul 14

Dormeam atât de adânc și deși eram în aceeași poziție de somn de mai bine de o oră se pare că corpul meu nu avea nimic împotrivă. Deși corpul meu nu îmi dădea semne că ceva ar fi în neregulă, mintea îmi transmitea cu totul alt sentiment. Mă simțeam ca și cum mă învârteam într-un cer, urmând ca din moment în moment să amețesc. Oh nu! Nu și în seara asta! Pracă mă aud pe mine vorbindu-mi și mi-am dat seama imediat de ce urma să se întâmple.
Mă adânceam ușor, ușor într-un vis. Un vis pe care îl aveam în fiecare seară de când am văzut crima aia nenorocită. Un coșmar care nu îmi dădea pace și mă făcea să mă încordez atât de tare încât atunci când mă trezeam toți mușchii mă dureau atât de tare.

Eram într-o pădure, o pădure rece și întunecată. Picioarele mele goale pășesau pe iarba udă și rece din urma ploii. În jurul meu erau doar copaci înalți și puternici, din crengile lor fără frunze căzând lent picături reci de apă. Nici un animal sau vreo altă pesoană nu se afla in preajmă și simplul fapt că eram singură mă terifia.

Întorc capul şi ceva straniu îmi apare în faţă. Încerc să țip dar gura mea nu permite nici unui sunet să o părăsească. Aleg să alerg cât de repede pot, uitându-mă în spatele meu să verific dacă sunt urmărită. Fără să îmi dau seama pășesc în gol și corpul îmi cade într-o groapă destul de adâncă.

Acel om, sau nu ştiam sigur ce putea fi, se uita de sus la mine. Se aruncă şi el în groapă dar în schimb să se izbească de pământ cum am făcut eu, a plutit și a aterizat ușor lângă mine.
Degetele mele prind pământul tare de pe pereții gropii, încercând cu toată puterea să scap de acolo. Reuşesc să mă ridic până la un moment dat în care mă prăbușesc la pământ.
Cand mă întorc spre acel individ observ ca el nu s-a mișcat nici măcar o secundă. Îl văd cum scoate un cuțit cu o lamă imensă și în următoarea secundă o aruncă spre mine. Până ca lama ascuțită să ajungă undeva prin corpul meu, mă trezesc şi încep să ţip.

Îl văd pe bărbatul de lângă mine mișcand-use atât de rapid, deschizând sertarul mobiloerului de lângă pat și scoțând un pistol pe care îl îndreaptă înainte. Se uită pentru câteva secunde panicat în jur apoi îl văd privindu-mă încruntat. O pereche de boxeri si un tricou erau singurule materiale ce îi acopereau trupul. După seara trecută nu am mai schimbat nici o vorbă, eu alegând să mă pun la somn înainte ca el să revină în cameră.

- Ce rahat, Caitlin? Își lasă pistolul jos atunci cand observă că în cameră nu este nici o amenințare.

- A vrut să mă ucidă! Spun sacadat neobservând ca lacrimile îmi udau fața. Tot ce aveam în minte era individul îmbrăcat în haine zdrențuite care a încercat să înfigă un cuțit în mine.

- Cine dracu a încercat să te ucidă? Nu e nimeni aici! O spune nervos și își aruncă pistolul înapoi în sertar.

A oftat zgomotos, văzând că eram prea afectată pentru a-l lua în seamă. Aveam visul în fiecare seară de atunci dar mereu se încheia cu mine încercând să ies din groapă.

- Vino aici!

L-am simțit mulându-și brațul în jurul meu și trăgându-mă într-o îmbrățișare nu foarte strânsă. Capul meu era acum în scobitura gâtului său, palmele mele strângdu-i în pumn tricoul. Am stat câteva minute bune așa până ce am realizat că nimic nu a fost real și că imaginația mi-a jucat feste. M-a uimit faptul că nu m-a tratat cu indiferență cum o făcea de obicei. Am crezut întotdeauna că și cei mai periculoși oameni care par că sunt invincibili au în formatul lor o parte bună pe care încearcă să o îngroape tot mai adânc. Sau ăsta era oricum doar un joc iar eu eram prea naivă?

- Vreau să înțelegi că nimeni nu te va ucide! Îl aud vorbind și îmi măresc ochii atât de tare de uimire. Singurul care o poate face voi fi eu!