Capitolul 48

3K 113 71
                                    

După ce am auzit acele cuvinte am rămas pentru câteva minute bune blocată . Urechile imi vâjâiau,privirea mea devenea tot mai încețoşată şi sângele meu începuse să clocotească în vene din cauza emoțiilor . Gura mi se uscase complet si simțeam nevoia să îmi arune cineva o găleată de apă rece pe față . Am clipit de câteva ori încercând să îmi revin din acea stare de şoc însă era imposibil. Cuvintele lui m-au lovit din plin ca nişte țepuşe ascuțite care nu mă raneau,ba din contră ,îmi determinau o stare ciudată pe care nu o pot descrie în cuvinte.

- P-poftim? Am spus dar a sunat mai mult ca o şoaptă care şi-a pierdut intensitatea pe parcurs. 

- La naiba,nu mă face să repet asta din nou!

Mi-am ridicat privirea,întâlnind-o pe a lui si am analizat expresia lui facială,parcă încercând să aflu dacă el chiar vorbește serios sau e un alt joc bolnav de-al lui pentru că mă așteptam la orice din partea lui. El părea destul de serios si asta începea să mă sperie. El tocmai a mărturisit că îi pasă de mine? Persoana care în tot acest timp am conceput-o ca pe o ființă fără sentimente,incapabilă să țină la altcineva?

- De ce? Am spus pe un ton la fel de scăzut,păstrând contactul vizual cu el.

- Pentru că nu vreau să îmi pese de tine.Şi-a trecut mâinile prin păr în semn de frustrare şi un sentiment de dezamăgire m-a izbit dintr-o dată . Nu înțeleg cum dracu mi-ai intrat pe sub piele...

Habar nu aveam cum să reacționez,încă așteptam momentul când o să mă trezesc în patul meu şi o să îmi şterg picăturile de transpirație de pe frunte. Am deschis gura pentru a spune ceva,nefiind sigură de ce urma sa spun, dar spre surprinderea mea el a continuat să vorbească.

- Din ziua aia nenorocită când ai văzut crima,ştiam că trebuia să te ucid din prima clipă însă ceva m-a determinat să nu o fac,şi nu înțeleg ce. Se plimba dintr-un loc în altul,trăgând de firele de păr din cap parcă dorind să se elibereze dintr-o stare de stres. Eu continuam să îl ascult încercând să îmi înghit nodul din gât şi să înlătur acel gol imens din stomac. Am încercat să te fac să mă uraşti...Am încercat să mă fac pe mine să te urăsc dar am esuat în ultimul hal. Ți-am spus povestea mea şi nu as fi crezut că o voi mai putea spune cuiva. Simțeam că am încredere în tine,că mă pot descărca după mult timp şi tu nu m-ai judecat pentru nimic...

- Jason. Am spus cu o voce tremurândă sperând sa îl opresc din vorbit,pentru ca era vizibil faptul că el purta un conflict,însă conflicutul nu era cu mine,ci cu el însuşi.

- Si te detest pentru asta! A spus pe un ton apăsat şi inima a început să îmi bată chiar mai puternic încât simțeam că îmi va sparge pieptul si va exploda. Te detest pentru ca voiam să mă judeci,voiam să mă faci să te urăsc dar nu ai facut-o si ai dărâmat atât de uşor tot zidul pe care m-am străduit să îl construiesc în tot acest timp.

- Ce e aşa rău în a-ți păsa de cineva? M-am şocat chiar şi pe mine când am spus aceste cuvinte dar voiam să aflu acest detaliu încă din ziua în care am început să îl cunosc. Totul s-a întâmplat involuntar şi tot ce speram era ca nu cumva să spun ceva greşit şi el să izbucnească nervos.

- Tu nu înțelegi ! Am intrat de mult în lumea asta întunecată şi ştiu cel mai bine ce implică şi ce persoane sunt implicate în ea. Si persoanele astea nu te atacă niciodată personal,atacă persoanele la care ți cel mai mult.

În acel moment o mare parte din cunoştiintele mele care era în ceaţă a devenit clară . Acum realizăm şi înţelegeam totul. Înţelegeam de ce toată lumea crede că el îşiurăşte familia şi că nu îi pasă nici măcar puţin de ce se întâmplă cu ei. Chiar şi eu am crezut asta prima dată. Îl credeam un om fără inimă,incapabil să aibă sentimentepână când am văzut că şi-a riscat viaţa pentru sora lui.Nu a stat să se gândească la ce s-ar putea întâmpla,pur şi simplu a mers să o salveze. Atunci mi-am dat seama că el nu e tocmai ceea ce pare şi că maschează ca un profesionist totul.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Nov 15, 2023 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

WANTEDUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum