WANTED

Capitolul 7

Am încercat să îi dau replica, fiind extrem de iritată dar cuvintele mele au rămas în aer, sunetul telefonului său umplând camera. S-a depărtat de mine și vorbit în jur de 10-15 minute. Eu pur și simplu stăteam pe pat și priveam în jur, nu e ca și cum aveam altceva de făcut oricum.

- M-am plictisit atât de tare. M-am trezit spunând și am realizat că nu mai sunt în stare să îmi controlez propriile gânduri.

- Să mergem! S-a întors spre mine şi mi-a făcut semn să mă mişc mai repede aşa că m-am ridicat însă habar nu aveam ce să fac.

- Unde? Întreb puţin surprinsă şi extrem de confuză și îl privesc cum îmbracă jacheta din piele.

- Să o vedem pe Hannah Montana! Şi-a dat ochii peste cap şi şi-a băgat telefonul în buzunarul jachetei.

- Jason! Am spus iritată pentru că nu aveam starea necesară pentru sarcasmul lui.

- Mergem să îţi iei haine şi ce îţi mai trebuie.

- Vorbeşti serios? Spun uimită. Mă așteptam să își bată joc de mine și din acest motiv aveam nevoie de aprobarea lui.

- Da!

- Mulţumesc mult! Poate că în acel moment nu am stat să procesez ceea ce urma să fac însă eu pur şi simplu am mers spre el şi mi-am înfăşurat braţele în jurul corpului lui, prinzându-l într-o îmbrăţişare scurtă.

M-am depărtat de el şi atunci când i-am văzut expresia şocată mi-am dat seama de ce am făcut. Nici nu ştiu de ce am făcut asta. Poate pentru că asta era prima oară în care puteam spune că sunt fericită după toate cele întâmplate. Am încercat să spun ceva însă nu aveam cuvinte. Situaţia devenise prea ciudată aşa că am încercat să mă comport ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Am rămas îmbrăcată cu hainele lui deoarece nu arătam oribil cu ele și era o opțiune mai bună decât să îmbrac rochia mea de la petrecere. M-am încălțat cu o pereche de adidași pe care mi i-a dat. Picioarele mele aproape înotau în ei însă am strâns puternic șireturile pentru o susținere mai bună.

Ajunsă în afara casei am inspirat aer proaspăt în plămâni şi nu îmi venea să cred cât de bucuroasă eram doar pentru simplul fapt că am ieşit din casa aceea. Am intrat în maşina lui, pe scaunul pasagerului și brusc amintirile din seara aceea m-au lovit puternic. M-am controlat cu greu pentru a nu avea un atac de panică, trăgând aer în piept. I-am observat prezența în mașină și mi-am relaxat corpul în scaun în timp ce el a început sa conducă. Timpul trecând am decis că este momentul să îi vorbesc.

- Deci, locuiesc pe strada ... Nu apuc să spun că vocea lui mă întrerupe.

- Oh, fi serioasă, ce te face să crezi că te duc acasă? Începe a râde iar eu îmi încrețesc ușor fruntea.

- Nu ai spus că mergem să îmi iau lucrurile?

- Ba da, dintr-un magazin Madisson, aşa că mai bine ţi-ai închide gura şi ai sta cuminte pe scaunul ăla. Stai puţin, de unde îmi ştie şi numele de familie? Ok, asta începe să devină din ce în ce mai ciudat.

Las baltă acest subiect pentru că eram sigură că nu îmi va spune de unde ştie toate astea şi îmi întorc capul spre geam. M-am pierdut to mai adânc în gândurile mele şi am tresărit când am simţit o mâna pe umărul meu. Mi-am retras capul de pe geam şi când m-am uitat în jur mi-am dat seama că suntem în parcarea unui mall.
Am deschis portiera vrând să ies însă îmi isimt braţul prins şi a trebuit să mă întorc cu faţa spre el.

- Să nu îți treacă ceva prin cap! Te vei comporta normal, ca și cum ai fi iubita mea. Ai înțeles?

- Am înțeles! Nu voi încerca nimic prostesc! M-am tras din strânsoarea lui şi am coborât din maşină, trântind portiera în urma mea.