WANTED

Capitolul 5

Cuvintele pe care le-am rostit nu mă defineau absolut deloc. Eram o persoană mult prea bună și nu m-am putut lăsa să asist la imaginea pe care o vedeam acum. Imaginea pe care o vedeam era el, bărbatul cu întunericul ancorat adânc în suflet, încercând să își curețe singur rana. Nu merita nici macar un procent din bunătatea mea, dar nu o făceam pentru el, o făceam pentru mine.
Am decis să îl ajut, el fiind ușor confuz însă nerefuzând initiativa mea. I-am curățat rana și i-am atașat un nou pansament.

- Nu vrei mai bine să mergi la un doctor? Spun încet evitând contactul vizual.

- Eşti oficial doctorul meu. Îmi răspunde repede apoi se ridică, fără măcar un mulțumesc deși nici nu mă așteptam la un așa gest.

Nu mai vorbisem cu mama de două zile şi deja îmi era atât de dor de ea, chiar şi de ţipetele ei în diminețile în care efectiv nu reușeam să mă trezesc. Acum două zile nu mi-aș fi imaginat nici măcar în cele mai oribile momente că voi ajunge în punctul acesta. În punctul în care să adorm cu frică și să mă trezesc cu același sentiment.

Am reușit pe moment să găsesc planul perfect, spunând-ui mamei că sunt în acea tabără dar șansele ca finalul planului să fie tragic este de 95%. Pe lângă faptul că speram din suflet să nu mor din cauza acestui psihopat, speram și ca mama să nu afle că am mințit-o. În acestă situație adevărul e unul mai mult decât tragic și îmi tot spuneam că faptul că am mințit-o este pentru binele ei.

- Te rog, lasă-mă să mă întorc acasă! Rostesc aceste cuvinte fără a gândi înainte. Era ce simțeam. Voiam atât de tare sa scap din acel loc.

- Hm? Raspunde dând impresia ironică că nu a înțeles ce am spus.

- Promit ca nu voi spune nimănui nimic! Îți jur asta! Nu vei mai auzi de mine nici...

- Nu fii prostuță Caitlin. O spune calm și apoi lasă un râset scurt să îi părăsească gura.

- De ce nu m-ai ucis până acum? Ce te face să mă ți închisă aici? Cuvintele îmi părăseau gura atât de rapid. Eram însetată de răspunsuri. Mă săturasem să fiu animalul lui de companie.

- Asta este o întrebare bună.

Calmul cu care vorbea mă scotea și mai tare din sărite. Își scotea liniștit haine din dulap și le analiza, părând că acum caută în minte un răspuns pentru mine. S-a îmbrăcat rapid cu tricoul și blugii aleși apoi a mers spre măsuța din cameră și a turnat puțin din sticla de băutură alcoolică într-un pahar pătrat.

- Chiar vrei să știi adevărul? Mă privește atent în timp ce ridică paharul și îl duce la gură.

- Da! Răspund apăsat și aștept cu nerăbdare răspunsul lui.

- Ești interesantă pentru mine! Pufnesc când aud răspunsul lui. Interesantă? Ce ar trebui să însemne asta? Ești frumoasă și atât de inocentă. În momentul în care te-ai izbit de mine pe hol și ți-am văzut privirea înspăimântată, mi-a plăcut extrem de mult!

- Ești nebun! Șoptesc încet și îl privesc cu ochii mari, nevenind-umi să cred ce aud.

- Când am trântit corpul ăla firav în mașina mea urma să-l duc într-un loc în care nu i-ar fi plăcut. Și apoi l-aș fi făcut bucăți. Dar am văzut că fix tu erai persoana aia. Amuzant, nu?

Ascultănd-ui vorbele îmi doream să mă întorc în timp și să nu merg la petrecerea aia nenorocită. Lacrimile îmi înțepau ochii dar nu aveam de gând să-l las să vadă asta.

- Ar trebui să îmi mulțumești că ești aici, iubito!

- Să-ți mulțumesc? Pentru ce? Că te joci cu mine cum face un animal feroce cu prada înainte să o mănânce?

- Stai calmă, mă plictisec repede de lucruri iar tu ești din ce în ce mai stresantă. Cred că momentul în care animalul își mănâncă prada se apropie cu pași repezi, dacă nu îți ți o data gura aia închisă!

Next ⇝