WANTED

Capitolul 3

Mi-am deschis brusc ochii din cauza luminii care îmi deranja ochii. M-am ridicat în fund și mi-am frecat ochii sperând din tot sufletul că a fost un coșmar și că voi lua ziua de la capăt, dar trăiam acel coșmar în realitate. Gândindu-mă la seara trecută am răsuflat ușurată, el neîncercând nimic nepotrivit. Am adormit la capete opuse ale patului, sau cel puțin el a adormit deoarece tot ce am putut eu să fac a fost să plâng în liniște și să mă gândesc cât de proastă am fost să merg la acea petrecere. Am reușit să adorm cu ochii în lacrimi tocmai spre dimineață și asta de la oboseală.
Privind în jur am realizat că el nu era prezent în cameră. Ceasul de pe noptieră indica 8:15 AM. Nu știam dacă să rămân acolo și să aștept să se întâmple ceva sau să mă ridic din pat și să îl caut. Analizând camera mi-am dat seama că geaca mea era așezată pe unul din fotolii. Am decis să mă mișc repede și să o deschid în speranța că îmi voi găsi telefonul și voi suna pentru ajutor. Spre disperarea mea telefonul nu era în geacă. Bineînțeles că s-a gândit la toate Îmi spun în gând și mă grăbesc să mă așez înapoi în pat.

La scurt timp am auzit ușa deschizându-se și mi-am frecat palma de față dând impresia că abia m-am trezit. Am auzit cum a oftat zgomotos si am văzut cum întinde spre mine un telefon. L-am privit puțin confuză, unindu-mi buzele într-o linie.

- Sună-ți părinții și inventează ceva credibil. Vei rămâne aici până mă gândesc ce voi face cu tine. Și, apropo, dacă scoţi vreun cuvânt despre asta, o să am grijă să ai o moarte grea, m-ai înțeles?

Am clătinat din cap și am tastat cu degetele tremurând numărul de telefon al mamei. Am apăsat pe butonul de apelare sperând din tot sufletul sa răspundă. Încercam din răsputeri să îmi controlez vocea pentru a nu da nimic de bănuit. Am așteptat câteva secunde până când cineva a răspuns.

- Da, vă rog! Vocea melodioasă a mamei îmi acaparează urechile. Simțeam că lacrimile îmi înțeapă ochii iarăși dar știam că trebuie să fiu puternică.

- Mamă, eu sunt. Mi-am reglat vocea, încercând să nu mă bâlbâi și să par cât mai credibilă.

- Doamne! Tonul vocii ei se transformă într-unul ridicat și îngrijorat. Niciodată nu ai lipsit de acasă fără să anunți. Te-am tot sunat și telefonul tău e închis!

Stând câteva secunde pe gânduri îmi vine în minte ideea perfectă. Nici nu știam până acum că mă descurc destul de bine sub presiune.

- Sunt în drum spre tabăra organizată pentru biologi. Aseară am mers la Ashley să ne pregătim împreună. În drum spre autocar mi-am spart telefonul și acum te sun de pe numărul unei fete.

- Tabăra nu era programată pentru săptămâna viitoare? Oh, mi-am făcut atâtea griji! Iartă-mă pentru că am uitat!

- Stai liniștită, mamă! Și.., um.. în legătură cu mașina ta...

- E lângă garaj. Ce e cu ea?

- N-nimic. Am oftat și mi-am mușcat buza din cauza stresului. Eu trebuie să închid acum, dar te voi suna cât de curând. Te iubesc!

Închid telefonul și suspin în timp ce i-l înapoiez. Nu-mi vine să cred că mi-am mințit mama. Nu am mințit-o niciodată cu un asemenea lucru și acum mă simt atât de rău pentru asta. Mi-am acoperit fața cu palmele și am lăsat lacrimile să îmi ude obrajii. Acumulasem prea multă energie negativă și simțeam că dacă nu voi plânge voi exploda.

- Ești prea slabă!

Îi aud tonul dur al vocii și îmi dau seama că lacrimile mele nu îl impresionau cu nimic.

- Îți este foame?

- Nu... Mint eu în timp ce îmi șterg obrajii cu ajutorul degetelor. Nu mai mâncasem ceva încă de dimineața trecută și chiar îmi era foame dar nu aveam de gând să recunosc.