Dansul Umbrelor

capitolul 5

Cu siguranta nu mai era in toate mintile. O vanatoare de comori? Oare ce fusese in capul ei? Aparent o interesase mai mult sa-i demonstreze lui Noah Clayborne ca nu era complet plictisitoare decat sa faca uz de judecata ei sanatoasa.
Jordan stia ca nu se putea invinui decat pe sine pentru corcumstantele in care se gasea in acel moment, dar tot voia sa il invinuiesca pe Noah, pentru simplul fapt ca acest lucru o facea sa se simta mai bine.
Se sprijini de rabla pe care o inchiriase. Se afla in mijlocul pustietatii, in Texas, pe marginea soselei pline de gropi, si astepta nerabdatoare sa se raceasca motorul ca sa mai poata completa cu niste apa lichidul de racire. Slava Domnului ca se oprise la o benzinarie pe autostrada si luase cateva sticle. Era destul de sigura ca radiatorul avea o scurgere, dar trebuia sa reziste pana in urmatorul oras, unde ar fi pus un mecanic sa se uite la el. Erau cel putin patruzeci de de grade la umbra, si bineinteles ca aparatul de aer conditionat se stricase cu o ora in urma,impreuna cu extraordinarul sistem prin satelit pe care i-l dadusera ca premiu de consolare cei de la firma de inchirieri pentru ca ii incurcasera rezervarea si -i daduse cu buna stiinta o masina proasta.
Sudoarea i se prelingea intre sani, talpile sandalelor se lipeau de asfalt, iar lotiunea de protectie solara cu care se daduse din abundenta pe fata si pe maini renuntase de mult la lupta. Jordan avea parul castaniu-inchis, dar un ten de roscata, asa ca nu era nevoie de prea mult soare ca sa se arda si sa ii apara pistrui. Se gandi ca avea de ales. Putea sa stea in masina si sa moara de deshidratare pana se racea motorul sau putea sta afara si sa fie incinerata lent.
Bine. Poate ca dramatiza un pic prea mult. Dar se gandea ca si asta era tot de la caldura.
Din fericire avea telefonul mobil cu ea. Nu pleca niciodata fara el. Din pacate, devreme ce era temporar blocata in mijlocul unui camp vast, nu prea putea prinde semnal.
Serenity se afla la optzeci, maximum o suta de kilometri distanta. Nu putuse afla prea multe despre oras, cu exceptia faptului ca era atat de mic incat numele sau era scris cu caractere abia vizibile pe harta Texasului. Profesorul numise localitatea "o oaza de liniste ". Dar cand il cunoscuse purta, in mijlocul verii, un sacou gros de tweed. Ce-o fi insemnat "incantator" pentru el?
Il verificase pe profesor inainte de a pleca din Boston si constatase ca excentricul personaj nu mintise. Avea multe diplome si o pregatire didactica solida. O femeie pe nume Lorraine, asistent universitar la Colegiul Franklin, ii ridicase in slavi calitatile profesorale. Dupa spusele ei, MacKenna facea istoria sa capete viata. Si tot conform ei, locurile la cursurile lui erau primele care se ocupau.
Lui Jordan aproape ca nu-i venise sa creada.
- Serios?
- O,da. Pe studenti nu-i deranjeaza accentul lui si probabil ii sorb fiecare cuvintel, pentru ca toata lumea ia nota de trecere.
Abia atunci intelesese Jordan. Se obtineau foarte usor note mari.
Femeia mentiona si ca se pensionase de timpuriu, dar spera ca avea sa se razgandeasca si sa se intoarca la catedra.
- Este asa de greu sa gasesti profesori buni in ziua de azi! Si la ce salarii au, majoritatea nu-si permit sa se pensioneze inainte de vreme. In ceea ce il priveste, profesorul MacKenna are abia patruzeci de ani.
Pe Lorraine nu o deranja sa divulge informatii personale despre un fost membru al corpului didactic si nici macar nu-i trecuse prin cap sa o intrebe pe Jordan de ce era atat de curioasa. Desigur, Jordan mintise prezentandu-se ca o ruda indepartata, dar Lorraine nu facuse nici o verificare in acel sens.
Fara indoiala era tare vorbareata.
-Pun pariu ca ati crezut ca era mult mai in varsta, nu-i asa?
- Intr-adevar.
- Si eu la fel. Daca doriti, as putea sa caut sa va spun cand e ziua lui.
"Doamne, cata amabilitate!" Se gandi Jordan.
- Nu e nevoie. Deci ati spus ca a iesit oficial la pensie? Credeam ca e in concediu sabatic.
- Nu, s-a pensionat. Am fi absolut incantati sa-l avem inapoi. Desi am indoieli ca va mai preda vreodata. A primit o mostenire frumusica, preciza Lorraine. Mi-a spus ca nu avea nici o banuiala ca se va intampla asa si ca banii au venit ca o mare surpriza. Si a luat pe loc decizia de a cumpara niste pamant departe de agitatia orasului. Facea cercetari despre istoria familiei sale si voia un loc unde sa poata lucra in liniste si pace.
Privind in jur, Jordan isi imagina ca profesorul gasise linistea si pacea pe care le cauta. Nu era nici tipenie de om, si avea sentimentul ca Serenity era la fel de dezolant precum peisajul de pe marginea soselei.
Peste o jumatate de ora, motorul se raci, iar Jordan porni din nou la drum. Deoarece nu functiona aerul conditionat, lasase geamurile deschise. Simtea pe fata aerul ingrozitor de cald, ca intr-un cuptor. Terenul era la fel de plat ca sufleurile ei, dar de indata ce lua un viraj mai larg si aparura garduri pe marginea drumului, peisajul i se paru mai putin pustiu. Cel putin erau semnele unei prezente umane. O imprejmuire ruginita de sarma ghimpata, care parea veche de peste un secol, delimita campurile goale. Din moment ce nu vedea vreo recolta, presupuse ca gardurile erau pentru cai si vite.
Timpul trecea, dar peisajul nu se schimba in mod deosebit. La un moment dat, dupa o serie de pante domoale, drumul se curba, ingaduindu-i sa vada un turn in departare. Un panou de pe margine anunta ca Serenity era la doar doi kilometri distanta. Cand ridica telefonul, Jordan observa ca avea semnal. Soseaua cobori si apoi urca pe un deal, din varful caruia se zarea partea vestica a orasului Serenity.
Arata ca un loc prea obosit ca sa moara.
Limita de vizita scazu la cincizeci de kilometri pe ora. Ajunse in dreptul unor case darapanate si observa in curtea uneia dintre ele o camioneta ruginita pe butuci. Ii lipseau rotile. In alta curte, o masina de spalat fusese aruncata intr-un colt. Putina iarba care mai crestea printre buruieni era uscata si neingrijita. Peste un minut, Jordan trecu pe langa o benzinarie abandonata, din care mai ramasese doar o pompa. Pe lateralele cladirii cresteau buruieni agatatoare, si nu putea decat sa-si inchipuie ce creaturi traiau acolo.
- Ce caut aici? N-ar fi trebuit sa-mi vand niciodata firma, sopti.
Mandria. Asta o adusese in acea aventura ridicola. Nu voia ca Noah Clayborne sa mai rada de ea.
- Zona de confort, murmura ea. Ce-i asa rau ca vreau sa stau in zona mea de confort?
Se gandi sa traverseze Serenity si sa se indrepte spre urmatorul oras mare, unde sa inapoieze masina inchiriata cu cateva cuvinte alese si sa se urce in primul avion spre Boston. Dar nu putea face una ca asta. Ii promise lui Isabel ca avea sa se intalneasca cu profesorul si sa-i relateze ce aflase.
Fireste,Jordan era si ea putin curioasa. Nu credea nicidecum ca toti stramosii ei Buchanan erau barbari si vroia s-o dovedeasca. O mai interesa si ce anume starnise dusmania dintre clanurile Buchanan si MacKenna. Si cum ramanea cu comoara? Oare profesorul stia macar in ce consta aceasta?
Ajunse la bulevardul principal. Casele pareau locuite, insa peluzele erau tot uscate,iar draperiile trase.
Orasul Serenity era la fel de primitor ca purgatoriul.
Se aprinse beculetul rosu de pe bord, indicand ca motorul se supraincalzise din nou. Era atat de cald , incat avea senzatia ca i se lipise spatele de scaun. Parca la umbra, in dreptul unui magazin, opri motorul ca sa se raceasca, apoi scoase carnetelul pe care avea notat numarul de telefon al profesorului si forma.
Dupa ce suna de patru ori, intra casuta vocala. Isi lasa numele si numarul de telefon si tocmai vara aparatul in geanta, cand incepu sa sune. Probabil ca profesorul monitoriza apelurile.
- Domnisoara Buchanan? Sunt profesorul MacKenna. Trebuie sa ma grabesc. Cand vrei sa ne intalnim? Ce-ar fi sa luam cina? Da,cina. Ne vedem la The Branding Iron. E situat langa Third Street. Mergi spre vest si o sa dai de local. Vizavi e un motel dragut. Te poti caza acolo ca sa te improspatezi si ne vedem la sase. Sa nu intarzii!
Inchise inainte ca Jordan sa spuna vreun cuvant. Paruse nervos, poate chiar ingrijorat. Tanara femeie clatina din cap. Era ceva la el care o nelinistea. Poate ca era vorba de agitatia continua a personajului, care se uita mereu peste umar, parca asteptand sa se napusteasca cineva asupra lui,sau poate era altceva, ceva ce nu putea fi defini. Indiferent de motiv, filosofia ei era simpla: mai bine sa fie precauta decat sa-i para rau, asa ca intalnirea lor avea sase desfasoare intr-un loc public.
Intr-un loc public cu aer conditionat, preciza pentru sine. Ii era cald, era transpirata si incerca din rasputeri sa nu se lase prada depresiei. Isi spuse sa gandeasca pozitiv. Avea sa se simta bine dupa ce-si dezlipea hainele de pe ea si facea un dus.
Inca isi mai dorea sa poata conduce mai departe, ca sa se intoarca la Boston cat mai repede cu putinta, dar asta iesea din discutie. Exista o probabilitate mare ca masina sa se strice pe drum, si simpul gand ca s-ar fi putut gasi blocata undeva in pustietate, in toiul noptii, o facu sa se cutremure. Nu, nici nici nu se punea problema sa plece in acele conditii. In plus, ii promisese lui Isabel si nu putea sa nu se tina de cuvant. Asa ca avea sa se vada cu profesorul cel dubios, sa discute cu el la cina despre cercetarile sale, sa faca niste copii ale documentelor si sa paraseasca Serenity a doua zi dimineata, la prima ora.
Deja se simtea mai bine. In acel moment era foarte hotarata si avea un plan.
-O,nu, sopti ea.
Planul ei se narui imediat ce trase in parcarea motelului si se uita mai bine la locul infect pe care i-l recomandase profesorul MacKenna. S-ar fi zis ca locul acela era administrat de Norman Bates*.
Aleea era mai curand o groapa de pietris. Erau in total opt unitati de cazare, lipite una de alta, precum cutiile intr-un depozit. Varul alb se cojise de mult, iar ferestrele, cate una pentru fiecare camera, erau pline de mizerie. Nici nu-si putea imagina cum aratau interioarele. Si pleosnitele ar fi fugit din locul acela, doar aveau standarde mai inalte.
Putea sa suporte totusi pret de o noapte, nu?
- Nu! Rosti ea cu voce tare.
Cu siguranta putea gasi un loc mai bun-unul unde sa nu-i fie frica sa faca un dus.
Jordan nu se considera rasfatata sau snoaba. Nu-i pasa daca motelul era putin darapanat, voia doar sa fie curat si sigur. Iar acel loc nu se ridica la nici unul dintre standardele ei principale. De vreme ce nu intentiona sa ramana peste noapte, nu avea nevoie sa vada camerele.
Parca masina si se apleca pe geam ca sa poata vedea mai bine localul de peste drum. Facu greseala sa-si lase cotul pe marginea fierbinte a ferestrei, dar in clipa urmatoare tresari si isi trase bratul inapoi inauntru.
Restaurantul The Branding Iron ii amintea de un tren, deoarece cladirea era lunga si ingusta si avea un acoperis arcuit. La marginea drumului era un panou cu o potcoava din neon violet. Presupuse ca trebuia sa arate ca un fier de increstat.
Lamueita in privinta locului de intalnire, porni motorul si iesi din parcare. Era aproape sigura ca firma de inchirieri de masini nu avea o filiala in Serenity, ceea ce inseamna ca trebuia sa pastreze rabla pana ajungea intr-un oras mai mare -cel mai apropiat fiind la peste o suta cincizeci de kilometri. Hotari sa-i sune pe cei de la inchirieri de indata ce se caza peste noapte la un motel, sa gaseasca un mecanic care sa-i carpeasca radiatorul si sa cumpere o duzina de litri de apa inainte sa paraseasca orasul. O nelinistea teribil gandul de a conduce prin mijlocul pustietatii cu o masina defecta. Oricum, in primul rand trebuia sa gaseasca un mecanic. Va avea timp apoi ca sa ia alte decizii. Ar fi putut sa lase masina acolo si sa ia orice mijloc de transport in comun disponibil. Sigur existau autobuze sau trenuri, sau altceva.
Ajunse curand la un pod de lemn care, potrivit indicatorului plasat la capat, trecea peste Parson's Creek. Raul nu avea nici o picatura de apa, dar un panou avertiza ca in caz de intemperii podul era impracticabil. Nu se punea problema in acea zi :albia era la fel de uscata cum parea si orasul.
Pe partea cealalta podului o intampina un semn verde-inchis pe care scria cu litere mari, albe: BINE ATI VENIT IN SERENITY, DISTRICTUL GRADY,TEXAS. POPULATIE 1968. Cu litere mai mici, pictate de mana, era scris :"Noul camin al Buldogilor de la Liceul din Grady Country".
Pe masura ce inainta, casele deveneau din ce in ce mai mari. Opri masina la un colt de strada si, auzind rasete si tipete de copii, se indrepta spre directia din care venea sunetul. In stanga ei se afla un strand. In sfarsit, nu se mai simtea ca intr-un cimitir,isi zise. Erau oameni si era galagie. Femeile se bronzau,in timp ce copiii lor se jucau in piscina, iar salvamarul statea pe jumate adormit in scaunul sau inalt,prajindu-se sub soarele torid.
Transformarea peisajului era uimitoare. In partea aceea a orasului, oamenii isi faceau timp sa-si ude peluzele. Zona era curata, casele bine ingrijite,strazile si trotuarele perfect intretinute,iar comertul parea infloritor. Pe stanga erau un magazin de cosmetice, altul de bricolaj si un birou de asigurari, iar pe dreapta un bar si un magazin de antichitati. In capatul strazii Bistroul lui Jaffee avea mese si scaune asezate afara sub o copertina verde cu alb, dar Jordan nu-si putea imagina cine ar fi vrut sa stea pe terasa in arsita.
Pe semnul de pe usa scria "Deschis" , iar prioritatile lui Jordan se schimbara instantaneu. In acel moment, paradisul inseamna un loc care avea aer conditionat si unde putea bea ceva rece. Putea gasi un mecanic si un motel si mai tarziu.
Parca masina, isi lua poseta si geanta de laptop si intra in local. Explozia de aer rece ii facu genunchii sa se inmoaie. Era o binecuvantare.
O femeie care invelea tacamuri in servetele ridica privirea cand auzi scartaitul usii.
- Ora pranzului a trecut si cina nu se serveste inca. Dar pot sa va aduc un pahar mare de ceai cu gheata daca vreti.
- Da,multumesc. Ar fi minunat, raspunse Jordan.
Toaleta femeilor era dupa colt. Se simti din nou om dupa ce se spala pe maini si pe fata si se pieptana.
Erau zece sau douasprezece mese cu fete de masa in carouri, asortate cu pernele de pe scaune. Se aseza in colt, astfel incat putea vedea pe fereastra, dar nu ii intra soarele in ochi.
Chelnarita se intoarse un minut mai tarziu cu un pahar de ceai cu gheata, iar Jordan o intreba daca putea imprumuta cartea de telefoane.
- Ce cauti, scumpo? Poate te pot ajuta.
- Trebuie sa gasesc un mecanic. Si un motel curat.
- Asta-i destul de simplu. Sunt doar doi mecanici in oras, iar unul din ei are inchis pana saptamana viitoare. Celalalt tine Atelierul lui Lloyd , la cateva strazi de aici. E un om mai dificil, dar isi face treaba. Iti aduc cartea de telefoane ca sa-i cauti numarul.
In timp ce astepta, Jordan isi scoase laptopul si-l instala pe masa. Isi luase cateva notite cu o seara inainte si facuse o lista de intrebari pe care voia sa I le puna profesorului, asa ca se gandi sa mai arunce un ochi peste ele.
Chelnarita ii aduse cartea de telefoane subtire, deschisa la pagina unde era notat numarul de telefon de la Atelierul lui Lloyd.
- Am sunat-o deja si pe prietena mea Amelia Ann, zise ea. Ea are motelul Home Away from Home si-ti pregateste o camera chiar acum.
- Sunteti foarte amabila, spuse Jordan.
- E un loc minunat. Barbatul ei a murit acum cativa ani si nu i-a lasat nimic, nici macar o asigurare de viata de zece centi, asa ca Amelia Ann si fiica-sa, Candy, au preluat gestiunea motelului. L-au facut foarte primitor. Cred ca o sa-ti placa.
Jordan suna de pe mobil la atelierul auto, dar fu informata scurt ca nimeni nu se putea uita la masina ei pana a doua zi. Mecanicul ii spuse sa o aduca a doua zi dimineata, la prima ora.
-M-as fi mirat, ofta ea, inchizand clapa telefonului.
- Esti doar in trecere prin Serenity sau te-ai ratacit? Se interesa femeia. Daca nu te deranjeaza ca intreb, se grabi ea sa adauge.
-Nu, nu ma deranjeaza. Ma intalnesc cu cineva aici.
- O, scumpo. Sper ca nu cu un barbat, nu? Doar n-ai venit aici dupa un barbat! Spune-mi ca nu. Asa am facut si eu. L-am urmat incoace tocmai din San Antonio. Insa dragostea n-a tinut mult,iar el si-a pus coada pe spinare si a intins-o. Clatinand din cap, chelnarita pufni: si-acum sunt blocata aici pana reusesc sa strang destui bani ca sa ma intorc acasa. Apropo, ma cheama Angela.
Jordan se prezenta si ea si ii stranse mana.
- Imi pare bine de cunostinta si nu, n-am venit aici dupa un barbat. Ma intalnesc intradevar cu unul sa luam cina, dar e legat de afaceri. Imi aduce niste documente si informatii.
- Atunci nu-i nimic romantic la mijloc?
Si-l imagina pe profesor si aproape ca se cutemura.
- Nu.
-De unde esti?
- Boston.
- Serios? Nu ai accent, sau cel putin nu foarte tare.
Jordan nu era sigura daca acel comentariu era aprobator, dar Angela zambea cu simpatie. Probabil ca in tinerete ii placu sa stea mult la soare, pentru ca avea riduri adanci, iar tenul amintea de pielea tabacita.
- De cat timp locuiesti in Serenity?
- De aproape optsprezece ani.
Jordan clipi. Femeia facea economi de optsprezece ani si totusi nu stranse suficienti bani ca sa se mute inapoi acasa?
- Si unde te intalnesti cu acest om de afaceri la cina? o intreba Angela. Nu trebuie neaparat sa-mi spui, sunt doar curioasa, atat.
- La The Branding Iron. Ai fost vreodata acolo?
- O,da. Insa mancarea nu e la fel de buna ca aici si e situat intr-o parte rau famata a orasului. E un fel de monument local,de-aia ramane deschis, si are destui clienti in weekenduri. Nu e prea sigur dupa lasarea intunericului. Omul tau de afaceri trebuie sa fie din partea locului, sau poate un localnic i-a povestit despre el. Nici un strain n-ar sti sa-l recomande.
- Numele lui e MacKenna, zise Jordan. E profesor de istorie si trebuie sa-mi dea niste documente.
- Nu-l cunosc, replica Angela. Normal, ca nu stiu pe toata lumea din oras, dar pun pariu ca e nou venit in zona. Gata, te las sa-ti bei ceaiul, adauga ea dand sa plece. Toata lumea zice ca vorbesc prea mult.
- Mie nu mi se pare, zise Jordan.
Angela se intoarse cu un zambet care-i acoperea toata fata.
- Nici mie. Sunt doar prietenoasa, atata tot. Pacat ca nu puteti lua cina aici. Jaffee tocmai pregatea specialitatea lui cu creveti.
- Cred ca profesorul a sugerat restaurantul acela pentru ca se afla peste drum de un motel pe care mi l-a recomandat.
Angela ridica din sprancene.
- Lux? Ti-a sugerat motelul Lux?
- A, asa se cheama? Intreba amuzata Jordan.
- Da. Pe vremuri avea o firma in care cuvantul "Luxos" se aprindea si se stingea ritmic. Acum se mai lumineaza doar primele trei litere,si de-asta oamenii oi spun Lux. Au multi clienti noaptea. ..toata noaptea de fapt. Nemernicul de patron taxeaza la ora,ii dezvalui Angela coborand glasul. Te-ai prins? Crezand ca interlocutoarea ei nu intelesese aluzia,se grabi sa-i explice: e un bordel, asta este.
- Aha, incuviinta Jordan repede, nevrand sa auda mai multe precizari.
Angela se propti in sold si se sprijini de masa, continuand pe acelasi ton conspirativ.
- Pe deasupra, cladirea sta sa se darame, Doamne fereste de vreun incendiu. Arunca o privire rapida in stanga si in dreapta, ca sa se asigure ca nu se strecurase nimeni in restaurant sa traga cu urechea,apoi zise: trebuiasa fie daramata de-acum multi ani,dar nimeni nu indrazneste sa se puna cu patronul, J.D. Dickey. Si fetele tot ale lui sunt, daca ma intrebi pe mine. J.D. e un tip cu adevarat infricosator. E al naibii de rau.
Angela era o mina de aur in materie de informatii,constata fascinata Jordan. Aproape ca o invidia pentru sociabilitate si candoare. Jordan se afla la polul opus,mereu inchisa in sine. Se gandi ca Angela putea dormi noaptea, pe cand ea nu mai dormise bine de peste un an. Tot timpul se gandea la cate ceva si existau nopti in care facea ture prin apartment reflectand ba la o problema, ba la alta. In lumina diminetii, grijile nu mai pareau la fel de importante,dar in toiul noptii erau colosale.
- Pai si atunci de ce nu au intervenit politistii sau pompierii sa inchida hotelul? Daca e pericol de incendiu? Intreba ea dupa cateva clipe.
- Este, este.
- Si prostitutia e ilegala in Texas...
- Asa e, aproba Angela. Dar asta nu prea conteaza. Nu intelegi cum merg lucrurile pe aici. Parson's Creek e granita dintre doua districte care se deosebesc total. In clipa a state afli in districtul Grady, dar seriful districtului Jessup e unul din oamenii aceia care cred ca poate inchide ochii la ce se intampla. Pricepi? O mana spala pe alta, asta e mottoul. Daca ma intrebi pe mine cred ca-i e frica sa se puna cu J.D., si stii de ce? Iti spun eu de ce. Seriful din Jessup County e fratele lui J.D. Exact. Fratele lui. Nu-i asta ceva?
Jordan incuviinta din cap.
- Dar tu? Tu te temi de omul acesta?
- Draga mea, oricine are un pic de minte stie sa se teama de el.

* personajul principal din thrillerul Psycho regizat de Alfred Hitchcock.